Iisuse drag, iti multumesc...

Pe drumul suferinţei,urcând spre Inviere,

Mi-e-nsângerat genunchiul, dar lacrima-i de rouă.
Mi-e înspinată fruntea, dar nu simt vreo durere,
Căci Mâinile Iubirii mă mângâie-amândouă.

Iisuse drag, îţi mulţumesc că suferi lângă mine,
Deşi credeam că eu Te-alin suind Calvarul greu...
Pe drumul suferinţei, am înţeles mai bine
Ce mult m-ai iubit Tu,Doamne, şi cât Te-am iubit eu!

Aceste doua strofe din poezia interactiva, imi mangaie in mod deosebit sufletul, prin dulceata cuvintelor rostite.
Astazi, meditand la viata mea cu Domnul, mi-am dat seama tot mai mult, ca trebuie sa fiu mult mai ferma in alegerea pe care am facut-o odata pentru totdeauna.
Acum 13 ani in urma am ales drumul Golgotei, drumul iubirii lui Dumnezeu... dar in acest drum ar fi trebuit sa ma lupt mult mai vartos cu pacatul, care-mi ingreuna urcusul, alturi de Domnul meu.

L-am iubit mult din prima clipa, cand am inteles ca fara El, fara sa merg alaturi de El si cu El impreuna, nimic nu are nici un rost pe lume. Mi-a luminat viata atunci, stergandu-mi obrazul plans de parere de rau, si m-a ridicat bland, ajutandu-ma clipa de clipa sa-I raman aproape... sa nu ma departez prea mult de El si de Crucea lui.
Atunci am inteles clar, ca nu mai pot sa slujesc la doi stapani, ca trebuie sa traiesc ori deplin pentru Dumnezeul care m-a iubit si si-a dat viata pentru mine, ori sa raman un rob zbuciumat si chinuit al satanei... un drum care nu ar duce decat la moarte vesnica!

La 14 ani, eu impreuna cu Stapanul meu am pornit la drum. In acest drum a trebuit sa lupt cu multe slabiciuni si neputinte, cu multe delasari si lacrimi de durere.... dar nu ajungeam niciodata aici unde sunt, daca nu l-as fi avut langa mine mereu pe Domnul meu, ca sa ma intareasca, sa ma sprijine si sa-mi usureze urcusul crucii mele.

Fiecare din noi avem cate o cruce de dus... ori cu Iisus ori fara El , crucea trebuie sa ne-o ducem fiecare. Singur mergand pe drum, nu ai parte decat de dureri amare, dezamagiri, caderi si neputinte. Cu El, cu Domnul langa tine, simti ca nu esti singur, ca Cel ce a purtat inaintea ta povara pacatelor lumii, Crucea cea mantuitoare, merge langa tine. El este astazi un Dumnezeu viu, iubitor si lucrator. Nimeni nu este asa ca El.

În Crucea Ta, Iisuse, îmi spijin neputinţa,
Căci doar privind spre Dânsa, puterile-mi răsar,
Cu stropii Tăi de sânge-mi-mbălsămez mlădiţa
Scăldându-mi orice rană în Dragoste şi Har.

Gândind la biruinţă, mai rabd încă puţin,
Mă mai ridic o dată… şi nu mă las înfrânt…
Iisuse - dă-mi putere pe urma Ta să vin
Prin noapte şi furtună purtat de Duhul Sfânt.

Pe drumul Crucii astazi, Iisus merge pentru tine, sa rascumpere si pacatul tau, ca sa poti duce crucea ta mai usor, alaturi si impreuna cu El de data aceasta. Nu suferi singur... Poti sa te sprijini pe Domnul Iisus, poti sa te atingi de El, caci din El iti vine putere sa mergi pana la capat! El merge inaintea ta si inviaza Biruitor dintre morti.
Inviaza si tu impreuna cu El, lasa pacatul tau la Golgota si mergi mai departe curat si fericit langa Domnul tau!

Slava lui Dumnezeu in cer si pe pamant, caci mare este indurarea Lui pentru noi!

Pastele din acest an sa-ti fie o ascumparare adevarat din moarte!

Luptă-te lupta cea bună!

Fraţii mei... nici o luptă nu este uşoară!
Când te hotărăşti să intri voluntar în luptă, eşti conştient că te supui unor riscuri foarte mari, poţi fi lovit, rănit sau chiar omorât.
Multumesc astăzi, Celui ce m-a chemat şi m-a înscris în războiul cu insăşi persoana mea, cu Eul meu, şi cu toată firea omenească, care se războieşte cu Duhul lui Dumnezeu!
Multumesc astăzi, pentru că, îndrăzneala pe care o am, se datorează si unui părinte drag, care îmi devine tot mai drag pe masură ce îl înţeleg mai bine!

După ce am scris articolul anterior, m-am tot rugat Domnului meu, să mă ajute să înţeleg echilibrul cu care trebuie să lupt în acest război al duhurilor rele. Şi ca răspuns la acesta rugă, mă aştepta pe raftul cu carţi o cărţulie mică "Cercetaţi şi Vegheaţi" (mic vocabular al Oastei Domnului) scrisă fiind de fratele Sergiu Grossu. Răsfoind broşura, sistematizată pe literele alfabetului cu temele cele mai arzătoare ale mişcării Oastea Domnului, am descoperit cu deosebită bucurie o lumină, care mi-a luminat privirile, mi-a trezit duhul amorţit de neputinţele din mine, apoi mi-a dat un nou avânt spre luptă. Pentru că pe frontul acestata, nu poţi să stai mereu în picioare, se mai întâmplă şi să cazi, să mai fii şi rănit, poate chiar doborât pentru ceva vreme la pământ..... dar cu Dumnezeu alături, nu poţi fi niciodată înfrânt!


El a găsit şi de această dată cum să ma ridice, să-mi arate că nu mai este mult şi lupta e pe sfârşite, iar cine va rămâne luptând până la capăt, va birui şi va primi Cununa Neprihanirii, a Sfinţeniei!
Însă... cine nu luptă, cine stă pe margine ca spectator, cine nu merge cu îndrăzneala înainte să spună prin viaţa zilnică, cine este Dumnezeu, şi ce este păcatul....acela e un fricos, un comod în ale lumii şi pierdut pentru totdeauna, dacă nu se hotărăşte ce vrea să facă.
Dumnezeu nu te impune să intri in război cu păcatul din tine, dar dacă nu intri tu singur, pacătul nu se va război cu tine, ci el te va omoarâ zi de zi, pâna în ziua morţii tale veşnice.

Deci scumpii mei fraţi şi surori, nu avem timp de stat şi de privit unii la altii.
Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu asalt!
Este o comoară pe care ori o ai pe veci, ori n-o vei avea niciodată!
Nu avem prea multe de ales, pentru că suntem ţinte foarte clare ale satanei, care ne vrea sufletul nimicit pe veşnicie.
Soluţia este, ca tot ce te îndeamna dragostea lui Hristos să faci, dintr-o inimă curată şi neprefăcută, trebuie sa faci cu grăbire.
Dragostea ta şi fapta ta poate lărgi Împarăţia Cerească, cu suflete dragi ţie, pe care azi le vezi trăind în nepăsare.
Luptă-te zi de zi, să te curăţi de toată întinăciunea vieţii tale, prin rugăciune, prin citirea Scripturii- Oglinda vieţii tale, prin lupta şi munca de dragul lui Hristos Domnul!
Nu ştii de unde să începi ? Roagă-te Domnului să poţi vedea ce ai de făcut! Dorinţa ta adâncă va fi călauza, împreuna cu Duhul Sfânt!

Unii, din lupta în care sunt, abandoneaza câmpul de luptă din cauza a tot felul de şicane. Dacă eşti unul din aceşti luptători dezamăgiţi, analizează foarte atent, dacă merită, sau nu, să te poticneşti de aceste şicane. Vin ele dintr-o inimă iubitoare, care mustră cu blândeţe, sau vin doar pentru a te face să renunţi la lupta ta , atat de importantă sufletului?

Pr. Iosif spune următorul lucru:
"Primejdia nu vine atunci când noi slăbim cu râvna, când amestecăm cele lumeşti cu cele sufleteşti. Primejdia vine cand din nişte "nebuni pentru Hristos" ne facem oameni "cuminţi", ascultând mai mult de oameni decât de Dumnezeu (Fapte 4:19) Un creştin care trăieşte cu adevărat Evanghelia, este şi va fi totdeauna considerat ca un fel de om "anormal"....Îndată ce te atinge suflarea Duhului Sfânt, lumea şopteşte că eşti "atins " putin la cap... "
"Oastea Domnului", nr. 28/12. VII.1931

Să nu-L pierdem pe Iisus Hristos Cel răstignit din lupta noastră, căci atunci luptăm în zadar!

Slăvit sa fie Domnul!

Dragostea nu face rau aproapelui!
Romani 13: 10

De fiecare dată, când primesc o mustrare pentru lucrul pe care l-am făcut dintr-o inimă sinceră, dar poate neştiutoare, merg la Domnul în rugăciune şi la originile Oastei Domnului şi mă gândesc, cum oare ar fi trebuit să fie lucrul meu?
Căci mustrarea poate da înţelepciune celui ce ştie s-o primească, dar poate să şi dărâme un suflet, atunci când vine fără dragoste, cu nepăsare faţă de cuvintele rostite aproapelui.

Pentru cei care nu prea îşi dau seama despre ce vreau să spun aici , am să scriu doar atât....
Unde răsar câteva inimi curate şi sincere în via lui Dumnezeu, chiar dacă nu sunt ele perfecte şi atotştiutoare, (căci nimeni nu poate să fie astfel pe pământ...) acolo satana se înverşunează cel mai mult, şi caută să zădărnicească totul, pentru ca nimic să nu se mai înfiripe în inima acelor copii ai lui Dumnezeu. Iar înverşunarea lui, o aduce tocmai prin cei, prin care ar fi trebuit să vină încurajarea! Precum în pilda Vierului, care şi-a trimis fiul său în via lui, omorât fiind de însăşi lucrătorii viei. Matei 21:37-39

Mustrarea pe care o tot primim, este faptul că nu lucrăm în "Duhul Oastei".
Stupefiată de-a dreptul de această expresie pe care o aud de fiecare dată, ma intreb: CARE este oare acest DUH AL OASTEI?
Oare este el diferit de Duhul Sfânt, care te face să nu mai rămâi la fel cum ai fost odată, traind in pacat?
Oare nu este acest Duh Sfânt, care te face să nu stai confortabil în fotoliul tău, ci să mergi să lucrezi în via Domnului?
Oare nu este Acel Duh, care te mângâie atunci când greşeşti în ceea ce faci, ştiind că ai făcut totul cu o inima curată si sinceră?
Oare nu este Acel Duh, care îţi dă viaţă în fiecare zi, şi putere ca să trăieşti într-o lume atât de împotrivitoare lui Dumnezeu?
Oare nu înseamnă Oastea Domnului, tot ce este lacrimă din dragoste;
tot ce este lucru făcut din inimi curate;
tot ce vine din iubirea faţă de Dumnezeu;
tot ce vine din smerenie şi iubire fata de aproapele nostru;
tot ce este o jertfa din ale tale pentru a fi alturi de fraţii tăi?

Toate framantarile acestea ale mele stiu ca nu sunt doar ale mele, ci a multora dintre voi.
Raspunsul la ele le-am astepta de la acei lucratori ai Domnului carora li s-a dat mult si mult li se va cere. Numai ca o spun cu foarte mare durere in suflet ca nu stiu daca vom primi un astfel de raspuns, ca de la Domnul. Ne rugam neincetat pentru cei care stau in fruntea acestei osti, si in loc s-o adune se pare ca o risipesc cu mainile lor proprii.

Mi-ar placea sa aud din partea voastra, care treceti prin astfel de framantari, cum vedeti voi Adevaratul Duh al Oastei Domnului? Cum trebuie El sa fie pentru ca Oastea Lui sa lucreze cu spor pentru largirea imparatie lui Dumnezeu, si nu pentru dezbinarea ei insasi!

Oare lupta in care am intrat, este o lupta impotriva pacatului, impotriva duhurilor rautatii, impotriva poftelor si a desfranarii, sau am intrat intr-o lupta contra unor duhuri pe care nu le intelegem?
Daca Duhul Oastei Domnului este altul decat Duhul lui Dumnezeu, sau daca exita vreun specific in care trebuie cu totii sa ne incadram, am vrea sa stim si noi, cum si in ce fel trebuie sa facem ca sa fie multumita toata lumea. Desi nu toata lumea trebuie sa fie multumita mai intai, ci Dumnezeu trebuie sa ne fie judecatorul propriu. In fata Lui trebuie sa ne judecam cu asprime, noi insine, ca atunci cand El va veni sa nu mai fie nevoie sa ne judece!

Ma intorc la versetul cu care am inceput articolul....
Dragostea nu face rau aproapelui!

Asa ca ma indemn pe mine in primul rand , apoi pe toti cei ce vor citi acest articol: Daca spuneti ca aveti dragostea lui Dumnezeu in voi, nu faceti cu nici un chip rau aproapelui vostru. Vegheati la orice cuvant, la orice indemn, la orice fapta care ar putea departa pe fratele votru de Dumnezeu, de frati si de adunare!

Tot ce am incercat sa fac prin acest articol, a fost sa exprim o durere inabusita in mine, rostita in fata lui Dumnezeu in primul rand, dar si cu dorinta de a incerca impreuna sa gasim o solutie, sa lucram in acel Duh al Oastei, care sa fie Duhul Sfant si care sa ne ajute sa lucram corect, sincer si contribuind intr-adevar la largirea imparatiei lui Dumnezeu!!
Iar pentru aceasta e foarte mare nevoie sa fim bine ancorati in Dumnezeu, in Cuvantul Sau si in invatarea de la inaintasii nostri a drumului greu si stramt pe care l-au ales si ei sa mearga spre Imparatia lui Dumnezeu!

Doamne iarta-ne si ajuta-ne!

Neputinţă...
(Ruga in slabiciuni)

Acum, in ceasul rugaciunii mele, vin inaintea Ta, si nu pot sa-ti spun aroape nimic, pentru ca
simt cum un zid, adunat din mai multe caramizi, m-a facut sa nu-Ti mai vad Faţa asa ca inainte.
Caramizile pacatelor mele, si a delasarii mele in partasia cu Tine, imi apasa grumazul tot mai greu si mai greu.

O, Doamne, iarta-ma pentru ca pun alte lucruri inaintea timpului pe care vreu sa Ti-l daruiesc doar Tie!
Iarta-ma Doamne, ca ma complac in delasarea mea, iar zidul tot creste si creste, caramida cu caramida... Oare cum as putea scapa?

Nu numai pacatele vorbirii sau pacatele faptelor mele, ma despart de Tine Doamne, ci insasi pacatul acesta al delasarii.....a Te lasa sa ma astepti in fiecare zi, cu bratele intinse, ci inima intristata, privindu-ma cu dor, cu dorul partasiei.
Iubirea Ta ma asteapta in fiecare zi sa ma scape de greutatea caramizilor de pe grumaz, iar eu tot aman si aman.... si puterea imi slabeste... si ochii cu greu mai privesc spre Tine...

Doamne, nu vreau sa fiu asa... dar acest pacat sta lipit de mine. Scapa-ma Doamne!
Despovareaza-ma de aceasta inima ingreunata si zideste in mine Doamne o inima noua.

"... Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mahnita." Ps 51:17b

Fa-ma sa strig de bucurie in orice clipa!
Umple-ma Doamne de harul Tau si pune pe buzele mele Cuvantul Tau!

Te iubesc Doamne, ajuta neputintei mele.
Vreau sa alerg impreuna cu Tine, sa nu raman in urma Ta!
Mana Ta s-o simt mereu cum ma tine, iar bucuria de a Te sti langa mine sa-mi dea aripi sa zbor... si sa iau cu mine pe toti cei dragi.

O, Iisuse , Scumpul meu prieten, as vrea sa nu te rusinezi de mine nici o clipa.
Desi sunt atat de neputincioasa, tocmai acest lucru ma aduce mereu la Tine, la mila Ta!
Fii binecuvantat Dumnezeul meu de orice inima care Te aude, care umbla cu Tine, care Te iubeste!

Tata Sfant, mareste puterea noastra, a celor ce Te iubim.
Ajuta-ne Doamne pe toti cei ce vrem sa traim in Tine, sa Te marturisim cu indrazneala, cu sfintenie, si cu nadejdea si bucuria mantuirii Tale.

Şi El mi-a zis: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 2 Corinteni 12:9

Doamne Iisuse Hristoase ai mila de noi!

Să căutam mai întâi bârnele noastre...

"Noi înşine suntem Biserica. Să facem noi ordine în noi înşine, fiecare cum poate, şi în jurul tau se vor mântui mii.(...)Noi pe noi înşine nu ne putem schimba, dar vrem sa schimbam mentalitati. Parcă Hristos n-ar fi vrut să schimbe mentalitatea tuturor...." Pr. Savatie Bastovoi

E foarte frumos ca fiecare dintre noi, mai ales cei credincioşi, vrem să schimbăm mentalitatea oamenilor din jurul nostru. Este o dorinţă normală, să-ţi doreşti ca şi ei să descopere frumuseţea vieţii împreuna cu Domnul. Dar, există aici după cum aţi citit, o problemă. Degeaba ne concentrăm întreaga noastră activitate pentru a schimba pe alţii, dacă pe noi înşine nu suntem în stare să ne schimbăm.
Având o confruntare de opinii cu cineva care vede Adevarul diferit decât trebuie el să fie, am încercat de câteva ori să fac acea persoana, să vadă lucrurile aşa cum i le spuneam. După fiecare discuţie însă, rămâneam cu un gust amar în suflet, pentru că nu ajungeam niciodată la nici un rezultat, dimpotrivă, simţeam ca o pierdere de timp totul. Răspunsul mi-a venit mai tarziu, prin această frază de mai sus a Pr. Savatie. De ce ar trebui eu să încerc să schimb pe alţii, să cheltui timpul cu asta, atunci când eu însămi am atâtea lipsuri in mine? Şi asa este. Găndiţivă numai la faptul că noi suntem cu totul neputinciosi dacă nu petrecem zilnic în rugăciune cu Domnul.
Iar ca sa poţi converti pe cineva la Hristos, mai întâi trebuie să stai în prezenţa Lui cât mai mult timp, ca să te umpli de Duhul Cel Sfânt , asa cum s-a umplut Moise în prezenţa lui Dumnezeu timp de 40 de zile, iar când a coborât îi strălucea faţa de sfinţenie, aşa că toţi l-au văzut astfel şi le-a părut rău de tot ce au făcut.
Când se va vedea pe faţa noastră o asfel de sfinţenie, atunci nu vom avea nevoie de cuvinte, ca să convingem pe unii sau pe altii de Adevăr, ei se vor mântui pentru că Harul lui Dumnezeu va fi cu adevarat peste tine.
Dar până atunci, avem nevoie de mult timp petrecut cu Dumnezeu şi în prezenţa Lui.
Până atunci, trebuie să luptăm zi de zi cu neputinţele noastre, să le căutam, să ne curăţim de ele, şi tot nu vom reusi până la sfârşitul vieţii, pentru că numai în veşnicie vom fi desăvârşiţi, ca Dumnezeu, deplini în tot şi în toate.
Poate vă întrebaţi: Cum totuşi să se vestească oamenilor vestea cea bună, dacă nu trebuie să căutăm să-i convingem cu gura de darul lui Dumnezeu pentru noi?
Aş răspunde simplu: Evanghelia , Vestea cea buna, nu stă în cuvintele noastre, ci în puterea de a o trăi noi înşine. Fără a o trăi puternic, concret, noi mai întâi, în zadar ne trudim s-O vestim, căci nu ne va auzi nimeni.
Dumnezeu murind pe Cruce pentru oameni, a făcut cel mai mare sacrificiu, a arătat cea mai mare Dragoste, pe care nimeni altcineva n-a putut arăta vreodată. El este primul care ne doreşte schimbaţi pe toţi, pentru asta a şi venit printre noi, şi ne-a iubit atât de mult!
Cu toate acestea, pe câţi dintre noi îi vedeţi schimbaţi cu adevarat?
Deci ,chiar şi cel mai mare sacrificiu de iubire, dăruit de Dumnezeu Însuşi, ne lasă tot cu inimile împietrite, dapoi nişte cuvinte sărăcăcioase ale noastre spuse cuiva?

Avem foarte mult de lucrat la noi înşine. Asta trebuie să fie preocuparea noastră primordială, zi de zi, ceas de ceas. De restul, Dumnezeu ştie cum să lucreze, noi doar trebuie să-i purtăm pe toţi în rugaciunile noastre fierbinţi, în prezenţa lui Dumnezeu. Altfel, nici pe cei din jurul nostru nu vom reuşi niciodată să-i schimbăm, nici pe noi înşine nu ne vom schimba, şi tot ce e posibil chiar sa ne pierdem pe cale, căutând mai mult la viaţa altora decât la anoastră.
Dumnezeu să ne ajute, să ne scoatem mai întâi toate bârnele din ochii noştri,abia apoi, dacă nu va rămâne niciuna, să cautam sa le-o vedem şi pe a altora!

„Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios." (Marcu 14:38).

Slăvit să fie Domnul!

Si tu iti doresti altceva?

De ceva timp încoace tot incerc sa mai scriu cate un articol, dar mereu ma opreste ceva si ma gandesc ca nu e ceea ce cauta lumea. S-au saturat cu totii de titluri frumoase si pompoase, si de o gramada de cuvinte care nu le raspunde deloc, sau prea general la problemele concrete prin care trec de obicei.
Sa presupunem de ex. ca esti o persoana cu multe probleme, nedumeriri, la scoala, la servici sau cel mai des, chiar in familie.
Daca esti un crestin care incerci sa traiesti cat de cat poruncile lui Dumnezeu si-L chemi in ajutor, poate iti este un pic mai usor decat altora sa treci prin tot felul de incercari si greutati. Dar si asa, crestini fiind, apelam de cele mai multe ori la Dumnezeu numai cand ne este greu. Cand ne este bine si avem de toate, de ce oare am avea nevoie de intervetia Lui, ca doar ne descurcam bine si cu mâniele noastre. Dar cand vine necazu.... cati nu fug si nu ingenuchiaza si striga la Dumnezeu sa-i scape, ca ei nu mai pot? Apropo sa stiti ca, chiar si ateii devin crestini la necaz, ca-s si ei oameni, nu? N-o sa vedeti niciodata vreun ateu intr-un avion care se prabuseste :)
Asa suntem noi fiintele astea umane; egoiste, rautacioase, ingamfate, etc.
Oare ce viata o mai fi si asta, sa stai numai cu capul in pamant, sa scurmi toata viata dupa viermi, iar deasupra capului tau sa te astepte mereu o cununa imparateasca, si un inel de fiu de imparat? Iar tie nici prin cap sa-ti dea sa ridici capul sa privesti in sus si sa primesti darul...

NU te-ai saturat tu omule sa fii unul care tot scormonesti prin gunoaie fara sa mai stii de ce?
In poruncile Imparatului gasesti viata! Tu, nu trebuie sa faci mai mult decat sa le cauti , sa le intelegi si sa le iubesti, apoi implinesti!
Suntem printre noi astia mai "sfinti" multi care ne laudam ca avem aceste porunci si le implinim. Dar cati dintre noi le traim cu bucurie? Cati le intelegem , la ce ne folosesc?
Tinerii nostri sunt asaltati cu tot felul de reguli, sa faci aia sa nu faci aia.... dar ei saracii pentru ca nu inteleg si de ce, trebuiesc toate astea , cred ca asa vor cei mai batrani sa faca, pentru ca asa vor ei.
Si uite asa fiecare isi creeaza o totala respingere fata de tot ce are in jurul sau, se inchide in gaoacea sa si nu mai reuseste sa simta nici o bucurie adevarata, decat doar din ce mai ciuguleste pe ici pe colo.

Oameni buni, exista o bucurie de a trai nespus de mare, la care ajung foarte putini dintre noi.
Cine sunt acei? Sunt oamenii care au cautat si au inteles rostul poruncilor ce le sunt date. Intelegand rostul lor, una cate una, abia atunci ajungi sa intelegi in ce gaoace ai stat pana acum.
Ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, nu e nicidecum o ascultare oarba de cateva reguli, ca asa vrea El. NU! Trebuie sa descoperim singuri, intrebandu-ne; de ce oare sa fie buna porunca asta? Care ar fi avantajul sau binele pe care mi l-ar aduce ea. Iar daca nu vedeti nici un avantaj , nu va puneti imediat impotriva ei, caci s-ar putea s-o inteleti un pic mai tarziu. Ca nu avem cum sa le intelegem pe toate azi.

Si uite asa am ajuns la capat si ma rog ca aceste cateva cuvinte sa fie de un adevarat folos, care sa va ajute sa incepeti macar de cautati ceva mai mult decat pana acum.

Slavit sa fie Domnul!

Numai renunţând la luptă, incepi să îmbătrâneşti!

Nici noua nu ne place realitatea. Atunci cand incepem a vorbi cu un om, acest ciudat, „pacatos”, care „nu ne intelege”, sa cautam punctele noastre comune. Nu exista nici un om pe lumea asta cu care sa nu ai macar un punct comun. Si eu cred ca punctul nostru comun e nemultumirea fata de tot ceea ce ne inconjoara pe noi - nu in sensul ca nu suntem de acord ca copacii cresc in sus si soarele e prea departe -, dar cum ne raportam la noi insine, ce loc ne atribuim noua in aceasta societate, in aceasta lume, care este rostul nostru? De exemplu, noua nu ne place lancezeala, dar, in loc sa facem ceva, noi stam si „discutam”: „Starea e foarte proasta in Biserica noastra! Sa iei si sa dai jos toti ierarhii corupti si sa pui niste oameni de treaba!”. Toti vorbesc, nimeni nu face nimic.

Deci, in fond, avem aceleasi framantari ca si adolescentul asta care asculta rock. Si-l intrebi: “De ce faci asta?” “M-am saturat! Viata asta n-are nici un rost. As schimba totul”. El vrea sa schimbe ceva! Astea sunt armele lui si noi trebuie sa ne apropiem de el aici. „Vrei sa schimbi? Si eu vreau sa schimb!” Adica: „Incotro mergi?, hai ca si eu merg tot incolo, si sa discutam, avem impreuna acelasi drum si eu sunt ratacitor ca si tine, si eu sunt grozav de nemultumit de ceea ce vad in jur”.

Sa-l surprindem pe tanar in perioada lui de revolta, cand el inca se mai razboieste cu lumea, cand inca mai incearca sa o schimbe, inainte ca prea multele dezamagiri sa-i reteze avantul si sa-l transforme in „omul absurd” care nu-si mai vede rostul in aceasta lume si nu mai vrea nimic de la viata.

Stiti de ce ii ingretoseaza pe tineri sa vada popi si credinciosi? Oamenii, adolescentii astia, au impresia ca popii sunt multumiti de viata asta, ca sunt de acord cu mizeria si nedreptate in care traim si incearca sa-i fraiereasca cu dulcegarii de felul: “Fratilor, viata e frumoasa si nu mai spuneti voi ca e rau! E pacat sa spuneti asa, de fapt, e foarte bine!” Asa le-au povestit, incepand de la frantujii aceea care s-au revoltat – vedeti ca pana si saptamana au facut-o de 10 zile, decada, ca, adica, de ce crestinii astia au adus saptamana cu 7 zile?! Nu intelegeau de ce fac asta, o faceau numai din ura lor grozava fata de crestinism. Aveau impresia ca numai ei vad ca lumea e rea si astia, crestinii, vin cu teorii de-astea, cu fluturasi. Poate ca acei care se numeau pe sine crestini in Franta de atunci nici nu erau altfel, ca si multi dintre crestinii de azi. Si, totusi, merita sa incercam sa mai vorbim o data despre asta, sa spunem lumii adevarul despre crestinism, acestei lumi smintite, pe drept, de faptele multora dintre cei care, dupa cuvintele Sfantului Grigore Teologul, dau ghes in altare fara sa aiba chemarea de sus.

Asadar, nemultumirea lumii e fireasca. Si atunci noi nu trebuie sa amputam revolta din inima tanarului, si nu numai a tanarului, pentru ca inima noastra tanara e intotdeauna. Au imbatranit tocmai cei carora le-a fost amputata revolta, sau de [catre] oameni, sau de ei insisi. Si-au amputat-o din cauza neputintei care s-a inmultit in ei, tot ciocnindu-se de stancile acestea mari, care sunt si moartea si nedreptatea din societate, lipsa dragostei. Si-au spus: „N-are nici un rost”. Si atunci cand un om spune “nici un rost”, a imbatranit.

Noi nu trebuie sa propunem o alternativa in sensul: “Stii, ceea ce faci tu nu e nimic, lasa astea si vino sa-ti arat eu cum stau lucrurile si ce e cu zburdalnicia asta a ta”. Adica, arata-i tanarului ca-si poate manifesta, realiza pornirile lui firesti, care, pana la urma, sunt sadite in noi de Dumnezeu si Dumnezeu le lauda: “Daca vei fi caldicel, te scuip”.

Ierom. Savatie Bastovoi "Despre curaj si libertate în ortodoxie" ed. Sofia 2002

Doamne avem nevoie de îndurarea Ta!

În această lume nimic nu se întâmplă fără ştirea lui Dumnezeu şi fără îngăduinţa Sa.
Când vedem desfrânarea pe la toate colţurile, când vedem cum oamenii sunt mai mult iubitori de bani şi de plăceri decât de Dumnezeu, oare ne putem înşela atât de mult să credem că aşa va fi mereu? Oare crezi tu, care ai sufletul şi mintea încărcate de nelegiuire, de poftă şi de necurăţie, că mai are Dumnezeu multă răbdare să ne îndure mizeria??

Nu, Dumnezeu nu-şi întoarce faţa Lui de la noi, când necazurile ne împresoară.... noi suntem cei care ne-am întors faţa de la Dumnezeu!!
Nimic nu ne mai mulţumeşte, vrem să trăim bine.... şi pentru asta ne ducem să fim robi la străini, suntem robiţi de rate în bancă, pentru că nu vrem să ştim cât merităm să ne dea Dumnezeu, ci cat vrem noi să avem!

(Uitaţi-vă putin în jur şi vedeţi câte familii sunt distruse şi cate se distrug, pentru că au ales aparent din nevoie, să plece unul în străinătate, iar altul să rămână acasa? Spun "aparent" pentru că soluţia pentru nevoile noastre este, dupa noi, încrederea mai mult în banii aceştia pământeşti decât în grija pe care Dumnezeu ne-a promis-o şi încă se mai ţine de promisiune. Nici un copil a lui Dumnezeu nu a fost vreodata cerşetor. Nimic nu i-a lipsit, dacă s-a încrezut in Dumnezeul său!! Ba mai mult, a avut atât cât a vrut Dumenzeu să aibă, pentru că cine ştie mai bine decât Domnul cât de mult trebuie să avem, ca să nu ne îngâmfăm, sau cât de puţin ca să nu-L blestemăm?)
Închizând paranteza... cauza nefericirii noastre nu este nicidecum abandonarea lui Dumneze fata de noi, ci exact invers.
O să spui poate: Da, dar de mucit trebuie să muncim, ce e rău în aţi dori să ai măcar strictul necesar? Cu siguranţă că la prima vedere nu e nici un rău. Dar nu putem trăi viaţa cu idei de suprafaţă. Trebuie să ne gândim la toate binecuvântările şi pericolelecare pot apărea în urma alegerii noastre. Dar mai ales trebuie să punem pe primul loc Voia lui Dumnezeu, care de atea ori s-a dovedit a fi cea mai bună deşi nu intocmai cu voia omului.
Iar noi, de multe ori ştiind că părinţii noştri nu ar fi deacord ca noi să alegem ceva ce ne place , dar ne-ar face rău....alegem să îi prelucrăm pe părinţi pe la spate, aşa cum o facem şi cu Dumnezeu!
Asta e adevărul...Î-l lucrăm pe Dumnezeu pe la spate, ni se pare ca El nu ne vede, că El stă numai în Biserica construită de oameni, iar noi venim să ne arătăm sfinţişori numai duminca în faţa Lui.... să nu spună la judecată că nu ne-am făcut datoria....

O , Doamne Sfinte, milă ai de noi netrebnicii.
Acum înţeleg de ce evreii cereau îndurare de la Dumnezeu îmbrăcându-se în sac şi cenusă. După ce faceau o grămadă de păcate, nelegiuiri, curveau cu dumnezei streini,... cand îşi dădeau seama de ceea ce au făcut( asta era de cele mai multe ori după ce li se întâmpla ceva foarte rău), ei cereau mila lui Dumnezeu, pentru că le era frică de răzbunarea Lui pentru păcatele lor. Astăzi, cui oare îi mai este frică de Dumnezeu, cine oare îşi mai jeleşte păcatele?
Am păcătuit mult faţa de sfinţenia lui Dumnezeu. Am nesocotit poruncile sale şi am plecat zi de zi după alţi dumnezei, care ne pot satisface noua dorinţele şi pofetele. Afirmarea personalităţii noastre, nesocotirea părinţilor noştri, pofta ochiului..ceea ce vede aia să aibă, punerea în rând cu lumea, desigur şi banii... şi mulţi alţi sunt dumnezeii noştri după care alergăm zilnic!

O, omule, opreşte-te puţin din alergarea ta şi priveşte în jur...ce vezi?
Nimic nu este ascuns de ochiul lui Dumnezeu.
Într-o zi, care poate fi şi azi, şi maine..va trebui sa stai în faţa Celui care ţi-a dăruit viaţa. Nu numai o data , ci de 2 ori; mai întâi prin Adam, apoi prin Fiul Său pe Cruce.
El a făcut tot ce a putut mai mult pentru tine, n-a cruţat nici măcar pe Fiul Lui preaiubit pentru tine. Iar tu...??
Ce vrei să faci tu pentru El, ca să-I mulţumeşti?
Să-I mulţumeşti pentru că încă te mai aşteaptă cu braţele întinse să te întorci spre El, să-I vezi faţa Lui îndurerată...
Nu vezi că alergi după vânt... nimic nu rămâne din ce aduni?
Nu vezi că nimic nu are rost să lucrezi şi să faci, dacă totul e trecător?
Numai sufletul din tine este veşnic... numai părerile tale de rău vor fi veşnice... sau numai fericirea pe care o poţi găsi trăind clipă de clipă pentru Dumnezeu, poate continua o veşnicie!
Leapăda-te de păcat, caută întelepciunea lui Dumnezeu, fie-ţi frică de mânia Lui, căci mare va fi asupra omenirii!
Nu-I întoarce şi acum spatele, fără să-ţi pese de ce spun.... tu ai de pierdut :( ... o Veşnicie!

Slăvit să fie Domnul!

Înţelepciunea strigă pe uliţi....

O minte întunectă de griji şi nemulţumiri, aude foarte greu, sau poate deloc glasul conştiinţei sale. Aceasta, este pusă în noi de Dumnezeu, este o parte din înţelepciunea Lui, care e menită să fie un reper al Adevărului şi al Dreptăţii divine.
Cu siguranţă ţi se întâmplă de multe ori să cauţi rezolvarea unei probleme în viaţa ta zilnică.
Ştiu că eşti supra-aglomerat cu activităţi şi probleme de tot felul zi de zi, aşa cum ne formează societatea, să nu mai avem timp de Dumnezeu, ci să cautăm împlinirea în tot felul de ocupaţii. Doar că împlinirea nu e niciunde în aceste lucruri....


Ea stă ascunsă în conştiinţa noastră, pe care noi o neglijăm de cele mai multe ori, dacă nu chiar foarte des. Cine ar îngriji-o şi i-ar acorda atenţia cuvenită, ar putea face din ea o floare minunată, care aşteaptă vremea potrivită ca să înflorească...
Printre greutăţi şi gânduri, ea încă, îţi mai arată ce e bine şi ce e rău, te mai ajută să găseşti drumul cel bun. Dar cât de atent eşti tu la ceea ce-ţi arată ea?
Pentru că oamenii sunt educaţi în zilele noastre să asculte mai mult de instinctele personale, de dorinţele şi poftele trupeşti, decât de vocea conştiinţei lor curate, Înţelepciunea lui Dumnezeu a ajuns să rămâne singura pe uliţi, strigând...., poate , poate o mai aude cineva. Iar cel care vrea şi alege s-o asculte, îşi găseşte de fapt împlinirea adevărată a vieţii.

Teorie, teorie, dar practica ne omoară :)
Simt câteodată că vorbesc lucruri pe care pe mulţi nu-i mai interesează, tocmai pentru că au ales felul "modern" de a fi "împliniţi". O spun cu durere, dar nu cu neputinţă, căci partea mea eu o cunosc şi ştiu ce am de făcut. Partea fiecăruia va fi trasă însă la răspundere de Dumnezeu. Şi mila Lui să fie peste cei care îi întorc spatele glasului dumnezeiesc pus în ei, care îi cheamă la curăţie.

Cu cât omul îşi păstrează conştiinţa activă şi trează, cu atât el ştie mai bine, cum să procedeze atunci când caută răspunsuri la frământările sale. Când eşti pus în situaţia de a avea mai multe alternative într-o împrejurare anume, conştiinţa îţi dă prima răspunsul sănătos şi adevărat. Ce vine după acest prim gând nu e sigur de autenticitate. Ba mai mult, celelalte gânduri pun la indoială pe primul, iar dacă eşti sincer cu tine insăţi îţi vei da seama pe care trebuie să-l asculti. Fr. Traian Dorz are un proverb care spune aşa:

"Conştiinţa ta-i în tine, glasul sufletului tău; iar dorinţa este glasul trupului, pornit spre rău"

Dacă viaţa ta o simţi în primejdie din cauza păcatelor pe care le mai faci încă, alege să te opreşti astăzi şi să asculţi de glasul sfânt din tine. Dacă nu vei asculta de el azi, nici mîine, nici poimîine, s-ar putea să jungi într-o beznă, de unde nu vei mai putea ieşi niciodată.

"Dar cel ce m-ascultă, va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău!"
Proverbe 1:33

Slăvit să fie Domnul!

De când îl cunosc pe Iisus...

De când îl cunosc pe Iisus, nimic nu mai e ca-nainte,
Nici locul, nici starea de sus, nu pot fi pătrunse-n cuvinte.

De când îl iubesc pe Iisus, tot omul îmi este-o comoară,
În locul în care sunt pus, vestesc tuturora scăparea!

De când îl slujesc pe Iisus, robia îmi este Cununa,
Inelul de fiu El mi-a pus, din Dragoste sunt rob acuma!

De când îl vestesc pe Iisus, în gură am fagur de miere,
Iar rodul îmi vine nespus, cu cât strig mai tare-n tăcere.

De când eu trăiesc în Iisus, tot cerul pătrunsa în mine,
Nimic nu mai pot ţine-ascuns, căci El este marea-mi Iubire!

Căutaţi şi iubiţi pe Iisus, avere ca El, nu-i în lume,
azi timpul se scruge nespus, grăbit vei ajunge-n genune.

Slujiţi şi vestiţi pe Iisus, cât Duhul din noi, e Putere
Odată ce omul s-a dus, nimic nu-i va da mângâiere!

Trăiţi pentru Domnul Iisus, tot timpul, şi noaptea, şi ziua
Cu El viaţa nu are apus, prin Cruce-a venit Mântuirea!


Alina Tănase