Numai renunţând la luptă, incepi să îmbătrâneşti!

Nici noua nu ne place realitatea. Atunci cand incepem a vorbi cu un om, acest ciudat, „pacatos”, care „nu ne intelege”, sa cautam punctele noastre comune. Nu exista nici un om pe lumea asta cu care sa nu ai macar un punct comun. Si eu cred ca punctul nostru comun e nemultumirea fata de tot ceea ce ne inconjoara pe noi - nu in sensul ca nu suntem de acord ca copacii cresc in sus si soarele e prea departe -, dar cum ne raportam la noi insine, ce loc ne atribuim noua in aceasta societate, in aceasta lume, care este rostul nostru? De exemplu, noua nu ne place lancezeala, dar, in loc sa facem ceva, noi stam si „discutam”: „Starea e foarte proasta in Biserica noastra! Sa iei si sa dai jos toti ierarhii corupti si sa pui niste oameni de treaba!”. Toti vorbesc, nimeni nu face nimic.

Deci, in fond, avem aceleasi framantari ca si adolescentul asta care asculta rock. Si-l intrebi: “De ce faci asta?” “M-am saturat! Viata asta n-are nici un rost. As schimba totul”. El vrea sa schimbe ceva! Astea sunt armele lui si noi trebuie sa ne apropiem de el aici. „Vrei sa schimbi? Si eu vreau sa schimb!” Adica: „Incotro mergi?, hai ca si eu merg tot incolo, si sa discutam, avem impreuna acelasi drum si eu sunt ratacitor ca si tine, si eu sunt grozav de nemultumit de ceea ce vad in jur”.

Sa-l surprindem pe tanar in perioada lui de revolta, cand el inca se mai razboieste cu lumea, cand inca mai incearca sa o schimbe, inainte ca prea multele dezamagiri sa-i reteze avantul si sa-l transforme in „omul absurd” care nu-si mai vede rostul in aceasta lume si nu mai vrea nimic de la viata.

Stiti de ce ii ingretoseaza pe tineri sa vada popi si credinciosi? Oamenii, adolescentii astia, au impresia ca popii sunt multumiti de viata asta, ca sunt de acord cu mizeria si nedreptate in care traim si incearca sa-i fraiereasca cu dulcegarii de felul: “Fratilor, viata e frumoasa si nu mai spuneti voi ca e rau! E pacat sa spuneti asa, de fapt, e foarte bine!” Asa le-au povestit, incepand de la frantujii aceea care s-au revoltat – vedeti ca pana si saptamana au facut-o de 10 zile, decada, ca, adica, de ce crestinii astia au adus saptamana cu 7 zile?! Nu intelegeau de ce fac asta, o faceau numai din ura lor grozava fata de crestinism. Aveau impresia ca numai ei vad ca lumea e rea si astia, crestinii, vin cu teorii de-astea, cu fluturasi. Poate ca acei care se numeau pe sine crestini in Franta de atunci nici nu erau altfel, ca si multi dintre crestinii de azi. Si, totusi, merita sa incercam sa mai vorbim o data despre asta, sa spunem lumii adevarul despre crestinism, acestei lumi smintite, pe drept, de faptele multora dintre cei care, dupa cuvintele Sfantului Grigore Teologul, dau ghes in altare fara sa aiba chemarea de sus.

Asadar, nemultumirea lumii e fireasca. Si atunci noi nu trebuie sa amputam revolta din inima tanarului, si nu numai a tanarului, pentru ca inima noastra tanara e intotdeauna. Au imbatranit tocmai cei carora le-a fost amputata revolta, sau de [catre] oameni, sau de ei insisi. Si-au amputat-o din cauza neputintei care s-a inmultit in ei, tot ciocnindu-se de stancile acestea mari, care sunt si moartea si nedreptatea din societate, lipsa dragostei. Si-au spus: „N-are nici un rost”. Si atunci cand un om spune “nici un rost”, a imbatranit.

Noi nu trebuie sa propunem o alternativa in sensul: “Stii, ceea ce faci tu nu e nimic, lasa astea si vino sa-ti arat eu cum stau lucrurile si ce e cu zburdalnicia asta a ta”. Adica, arata-i tanarului ca-si poate manifesta, realiza pornirile lui firesti, care, pana la urma, sunt sadite in noi de Dumnezeu si Dumnezeu le lauda: “Daca vei fi caldicel, te scuip”.

Ierom. Savatie Bastovoi "Despre curaj si libertate în ortodoxie" ed. Sofia 2002