De când îl cunosc pe Iisus...

De când îl cunosc pe Iisus, nimic nu mai e ca-nainte,
Nici locul, nici starea de sus, nu pot fi pătrunse-n cuvinte.

De când îl iubesc pe Iisus, tot omul îmi este-o comoară,
În locul în care sunt pus, vestesc tuturora scăparea!

De când îl slujesc pe Iisus, robia îmi este Cununa,
Inelul de fiu El mi-a pus, din Dragoste sunt rob acuma!

De când îl vestesc pe Iisus, în gură am fagur de miere,
Iar rodul îmi vine nespus, cu cât strig mai tare-n tăcere.

De când eu trăiesc în Iisus, tot cerul pătrunsa în mine,
Nimic nu mai pot ţine-ascuns, căci El este marea-mi Iubire!

Căutaţi şi iubiţi pe Iisus, avere ca El, nu-i în lume,
azi timpul se scruge nespus, grăbit vei ajunge-n genune.

Slujiţi şi vestiţi pe Iisus, cât Duhul din noi, e Putere
Odată ce omul s-a dus, nimic nu-i va da mângâiere!

Trăiţi pentru Domnul Iisus, tot timpul, şi noaptea, şi ziua
Cu El viaţa nu are apus, prin Cruce-a venit Mântuirea!


Alina Tănase

Mila Ta Dumnezeul meu o doresc!
Milă ai de mine Tată, pentru că departe de mine este sfinţenia pe care o doreşti Tu în mine.

Despre teologia mântuirii noastre sunt diferite versiuni.

Una din ele ar fi: -odată ce Hristos a murit pentru noi pe Cruce, mânturea noatră este asigurată, Dumnezeu ne-a dat acest Dar - moartea şi invierea Fiului Său, iar noi trebuie doar să-I răspundem la acest dar cu fapte bune si trăire după voia lui Dumnezeu. Iar cei care nu acceptă acest Dar, îl refuză, şi nu cred în El, vor fi lipsiti de Rai. Chair dacă se recunoaste că nu există nici un merit al omului de a avea acest dar, Mântuirea este considerată a fi oarecum, o datorie a lui Dumnezeu faţă de om.
Ceva care trebuie să existe, iar omul este îndreptăţit să beneficieze de el.

Cea de-a doua versiune pe care o cunosc eu sună astfel: Da! Dumnezeu şi-a dat pe Singurul Său Fiu pentru orice om. Acest Dar minunat, reprezintă Mila cea mare a lui Dumnezeu pentru om, dorinţa de a-l scoate din robia păcatului la care este supus trupul şi sufletul lui. Jertfa aceasta într-adevăr este pentru toti cei ce aleg să creadă că pot beneficia de răscumpărarea lor din robie. Doar că, diferenţa dintre cealaltă versiune, este smerenia şi umilinţa cu care omul acceptă Darul Lui Dumnezeu.
Imaginaţi-vă un tata care vrea sa faca un cadou copilului său. Desigur, cadoul este unul foarte costisitor. Copilul, se bucură de cadou si-l primeste ca şi cum ştie ca lui i se cuvenea să-l aibă, poate pentru ca are o părere buna despre el, si crede că a fost ascultător. Tătăl in schimb, depunând foarte mare efort ca să ofere acest cadou copilului său, se aştepta la mai multă multumire, pe care desigur nu a primit-o.
Sincer, nu vreau să-mi imaginez cum este inima lui Dumnezeu atunci când privim la darul lui Pentru noi ca la ceva ce ni se cuvine. Pentru efortul nespus de mare pe care l-a facut Domnul Iisus pentru noi, nu se cuvine oare să-i multumim zilnic cu lacrimi şi cu umilinţă, dar mai ales cu smerenie.... pentru că nu ne-a lasat pradă morţii veşnice, ci s-a milostivit pentru ca noi să putem avea viaţă veşnică?

Înţelegând toate acestea, acum nu mai pot să nu Preţuiesc la valoare care se cuvine Jertfa atât de mare a lui Dumnezeu, pentru mine. Deşi ştiu că Domnul a aruncat păcatele mele în marea uitării, odată cu alegerea mea de a-i sluji întreaga viaţa, nu-mi pot uita păcatul meu care l-a răstignit pe Cruce. Dacă mi l-aş ierta prea repede şi prea uşor, aş ajunge să cred că am devenit mai bun, mai curat. Însă pentru ca să simt nevoia să mă lupt zilnic cu păcatul, el trebuie să stea necurmat înaintea mea.

Smerenia şi Umilinţa , sunt cele mai mari virtuţi omeneşti; sunt cele mai apreciate de Dumnezeu la un om. Toţi Sfinţii lui Dumnezeu au fost caracterizaţi în primul rând de aceste virtuţi!
Smerenia niciodată nu se vede pe sine destoinică de a avea ceva, pentru că ştie că a păcătuit mult. Niciodată nu consideră că trebuie să să fie înaintea altora, ci mai degrabă măcar ultima, din cauza păcatelor pe care le crede mai mari ca ai altora.
Umilinţa are puterea să rabde orice nedreptate ce i se face, pentru că ea ştie, că ţelul ei este dragostea şi acceptarea aproapelui, oricum ar fi el. Ştie că în joc este ceva mult mai preţios decât cearta de vorbe sau persecuţia.

Prima dezbinare a bisericilor, din ce cauză credeţi că a fost?
Mai întâi unii s-au crezut mai deştepţi ca alţii. Au crezut că ei inţeleg mai bine decât ceilalţi, care este adevărul, iar în loc să dorescă pacea in familia lor, au acceptat să creeze dezbinare. Cum să existe oare în cazul acesta smerenia şi umilinta la cei care s-au crezut mai buni ca alţii? Nu au pornit ei din prima dată cu un păcat mare înainte?
Astfel de dezbinări sunt sute şi mii în zilele noastre, iar dintr-o dezbinare se creează alta, şi alta, şi tot aşa. Pentru că dezbinarea nu este voia lui Dumnezeu. Certurile de partide sunt o urâciune pentru Dumnezeu. Dispreţuirea aproapelui tău, crezându-te tu mai înţelept şi mai desptept, nu este numai un păcat mare, ci este şi lipsă de smerenie şi umilinţă.
Unde sunt astăzi căutătorii de pace?
Unde sunt astăzi picioarele care aduc veştile bune?
Unde mai există în biserici puterea unităţii în acelasi gand şi aceleaşi fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu?

Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.

Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. 1 Timotei 4:7-8

Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciunitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
Ferice va fi de voi, când din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotrivă voastră.
Matei 5:8-11

Fiţi fii ai Păcii, împliniţi prin acesta porunca Dragostei lui Dumnezeu. Nu vă înşelaţi singuri, crezând că există mai multe căi de măntuire. Una singura este calea: Domnul Iisus, şi exemplul lui de dragoste, smerenie, umilinţă, sărăcie, rugăciune, pace, şi multă răbdare!

Puterea noastră este trăirea în sfinţenia lui Dumnezeu!

Tânăr drag!

Ne adresăm tocmai ţie, pentru că se spune tot mai mult că tu eşti viitorul Oastei Domnului şi în tine găsim speranţă şi nădejde pentru viitor.

Poate ai auzit de mai multe ori discuţii despre problemele de astăzi, şi nu numai de astăzi, ale Oastei Domnului. Dacă-ţi pasă cât de puţin, dacă provii dintr-o familie care l-a cunoscut pe Dumnezeu, aici în Oastea Domnului, dacă te consideri parte activă în aceasta Mişcare Sfântă, din Biserica noastră Ortodoxă, atunci acest mesaj este exact pentru tine, dragul nostru, frate tânăr!

Astăzi, poate mai mult ca niciodată Mişcarea de trezire duhovnicească, Oastea Domnului, are nevoie de luptători curajoşi şi uniţi în lupta împotriva duhurilor rele care stăpânesc pământul. Aceasta mişcare a făcut minunea Naşterii din Dumnezeu, a zeci de mii (poate sute de mii) de suflete, timp de peste 84 de ani, de la 1 ianuarie 1923. Cum s-a reuşit acest lucru? Dacă cercetăm bine scrierile înaintaşilor vedem Credinţă, Dragoste, Jertfă şi Unitate. Din păcate, astăzi aceste virtuţii par a fi înăbuşite, în cei mai mulţi dintre noi, de păcatele lumii moderne: comoditate, indiferenţă, răcirea dragostei de fraţi, slăbire în râvna Credinţei , etc.

Ne propunem o temă de meditaţie:

Îţi doresti tu, o Oaste a lui Dumnezeu unită în aceeaşi credinţă şi învăţătură, în aceeaşi luptă împotriva păcatului?

Dacă da, atunci trebuie să fii conştient, că dorinţa ta va pune legiuni întregi ale satanei să te facă să-ţi schimbi părerea, să te descurajeze, pentru că nu este deloc pe placul lui să piardă atâtea suflete din iad. Deci va fi o luptă! Nu va fi uşor! Dar nu descuraja!

Sfânta Scriptura ne spune că aceasta luptă a fost odată câştigată de Domnul Iisus prin jertfa de pe Gologota, atunci când a ales să moară pentru noi toţi, ca să putem avea Viaţă Veşnică!

Ai să întrebi acum, de ce mai trebuie să luptăm şi noi, dacă lupta a fost deja câştigată? O întrebare foarte bună!

Cu toate că a fost învins, satana nu a renunţat să lupte pentru fiecare în parte dintre sufletele oamenilor, el mereu încearcă să ademenească şi să înşele chiar şi pe oamenii lui Dumnezeu. Dar Sfânta Scriptură ne spune că noi, devenind una cu Hristos, suntem ca şi biruitori ai satanei, pentru că şi El a fost şi este biruitor. Părintele Iosif Trifa spune în „Ce este Oastea Domnului” că cel rău trebuie biruit a doua oară, de fiecare dintre noi! Avem de dus o luptă zilnică şi grea împotriva neîncetatelor ispite şi săgeţi ale celui rău, care ne apar în cale. Dar mângâierea şi bucuria noastră este că Îl avem ca sprijin pe Însuşi Împăratul Împăraţilor, Creatorul nostru, prin Duhul Sfânt.

Oastea Domnului, are nevoie de tine să intri şi tu în lupta aceasta, cu toata dragostea ta şi cu toată sinceritatea pe care o ai faţă de Dumnezeu!

Unitatea în luptă este esenţială. Din păcate, satana tocmai aici atacă cel mai mult Oastea lui Dumnezeu. Se ştie bine că prin dezbinare o armată slăbeşte în forţă. Dacă vrei să câştigi o luptă cu un duşman, dezbină-i armata în cel puţin două cete, iar ei, neînţelegându-se, nu peste mult timp, vor renunţa la luptă.

Sfânta Scriptură spune că dezbinarea între fraţi, certurile de partide, fapte ale firii pământeşti, sunt o urâciune în faţa lui Dumnezeu (Galateni 5:20, Proverbe 6:19). Şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri... Dar pe lângă asta, vedem că suntem mult mai slabi atunci când luptăm unul împotriva altuia, în loc să luptăm împreună contra aceluiaşi potrivnic. Consumăm inutil energiile noastre pe nimicuri nedemne de numele de urmaşi ai lui Hristos...

Frate drag,

Eşti conştient că între ostaşii Domnului, astăzi, sunt multe lucruri care îi dezbină. Poate chiar tu nu eşti de acord cu unele lucruri. Dar gândeşte-te, dacă aceste divergenţe (pe care le poţi lămuri în timp, cu ajutorul rugăciunii către Dumnezeu şi atitudinii sinceră faţă de fraţi), merită să fie puse mai presus decât unitatea luptei Oastei Domnului!

Te chemăm astăzi la un DA! hotărât pentru Dumnezeu şi pentru lupta împreună împotriva păcatelor care dezbină Oastea Domnului, cea menită să nască încă(!) mii de suflete pentru Hristos!

Vrei să faci parte din planul distrugător al satanei sau vrei să fii un om al păcii?

Dacă alegi lupta duhovnicească, atunci fii pe placul Celui ce te-a înscris la Oaste, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel, în Epistola către Timotei Cap. 2, versetul 4. Leapădă orgoliu tău, Eul tău, lasă indiferenţa şi dezbinarea! Nu mai fi în „altă tabără”, vino în “tabara lui Hristos” vino în „tabăra” Oastei Domului, cea care a fost de la început! Începe cu o hotărâre şi un legământ (sau reînnoieşte-l!) şi fii pildă aproapelui tău, în credincioşie, dragoste, jertfă şi unitate! Să lăsăm la o parte orgoliile pe care satana le-a stârnit între noi sau între părinţii noştri şi să ne unim în lupta duhovnicească, ca să câştigăm cât mai multe suflete scumpe pentru Veşnicie.

Nici unul dintre noi să nu se piardă! Aceasta e singura “unitate” pe care o dorim. Unitate sub steagul Oastei Domnului celei dintâi, în dragoste, în adevăr şi în învăţătura înaintaşilor! Aşa îi vom cinsti pe ei şi aşa ne facem vrednici de Lucrarea Sfântă şi de Împăraţia Cerurilor!

Scriam mai sus că cel rău va face tot ce-i stă în putere să te facă să-ţi schimbi hotărîrea de a-L sluji pe Domnul. Ascultă glasul Conştiinţei, vocea şi darul lui Dumnezeu în fiinţele noastre, roagă-te cu toată sinceritatea înaintea Domnului şi caută părtăşia şi îndrumarea fraţilor. Caută să începi să înţelegi şi să trăieşti ceea ce a vrut Părintele Iosif şi fratele Traian să facem, încă la începuturile acestei Mişcări. Caută să înţelegi rosturile ei şi puterea ei de Mântuire, prin Hristos Domnul nostru.

Nu va fi uşor, dar răsplata va fi mare, frate sau soră dragă! Bucuria noastră şi a înaintaşilor noştri
va fi însă deplină! Curaj, dragul nostru! Domnul să te însoţească şi să te întărească!

Sorin si Alina Tanase

Conştiinţa unităţii cu toţi fraţii tăi de-un gând
Să trăiască-n tine-aprinsă până inima bătând,
Pîinea ta, viaţa însăşi, jertfa pe-ale luptei căi
Nu-s nimic pe lângă preţul unităţii cu ai tăi.

Pentru unitate luptă, rabdă şi jertfeşte tot,
Unitatea şi credinţa, toate-nving şi toate pot;
Fără ele nici izbândă, nici rodire, nici har nu-i;
Dumnezeu stă numai unde-i unitate între-ai Lui.

Nu-ţi permite-nvăţătură diferită de ai tăi,
Nici părere dezbinată, nici umblare pe-alte căi,
Nici cuvinte, nici prieteni, nici nimic din ce nu ţin
Fraţii tăi cu care una trebuie să fii deplin.

Pentru dragul unităţii luptă-te să ai oricând
Cu ai tăi acelaşi cuget, crez, şi inimă, şi gînd.
Dacă Dumnezeu aceeaşi cale v-a lăsat s-aveţi,
Conştiinţa părtăşiei să vă fie mai de preţ.

Traian Dorz

Rămâneţi în Mine
şi veţi trăi!

Viaţa unui om credincios se aseamănă foarte mult cu modul de creştere şi rodire a viţei de vie.
Faptul că butucul de viţă are o singură tulpină din care i se asigură hrana, respectiv viaţa.
(Exită un Singur Dumnezeu care ne poate da viaţa şi hrana necesară sufletului nostru)
Prin tulpina aceasta, viţa primeşte ca hrana, în afară de apă, şi alte alemente nutritive, care stau la baza creşterii, funcţionării şi maturării viţei de vie.
(Prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, a căror viaţă rămâne în veci o mărturie pentru noi şi prin scrierile cărora ne putem hrăni, viaţa noastră in Hristos poate creşte şi rodi.)
Apa este principalul element constituent, prin care se menţine echilibrul in activitatea de creştere şi dezvoltare a viţei de vie.
(Cuvântul Sfânt a lui Dumnezeu este principala sursă, elemet constituient şi pentru viaţa noastră. Numai prin citirea şi cunoaşterea Cuvântul lui Dumnezeu putem primi echilibru şi pace in orice lucru).
Ponderea cea mai mare în struguri o deţin glucoza şi fructoza, cunoscute prin faptul ca dau gustul dulce si plăcut.
(Câtă glucoză şi fructoză avem in noi? Câtă miresmă plăcută răspândim în jurul nostru? Care sunt elementele nutritive care detin ponderea in sufletul nostru: amărăciunea, tristeţea, plictiseala.... sau glucoza şi fructoza, bucuria, sinceritatea unui copil, etc :)?
Altoirea viţei de vie se face prin câteva metode,
printre care :
-altoirea cu butaşi în stare erbacee,
-altoirea în verde şi
-altoirea cu butaşi lemnificaţi( metodă cel mai des folosită) etc.
Aceste metode au următoarele avantaje: multiplicare rapidă a materialului biologic valoros, înrădăcinare puternică, concreştere reuşită între parteneri şi obţinerea de material săditor liber de viroze.
Poate e un limbaj pe care nu e usor de înţeles decât pentru cei care lucrează în domeniu, dar lucrurl cert este ca altoirea pe care ne-o face Dumnezeu vieţilor noastre poate avea deasemenea mai multe metode, insă scopul este repunerea noastră in Tulpina Originală, in Tulpina dătătoare de viaţă, şi în ea fiind altoiţi, să putem fi valorificaţi după îndurarea şi dragostea lui Dumnezeu.

"Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic."
Ioan 15:5

Nu la întâmplare a ales Domnul Iisus această asemănare frumoasă, a Lui cu Viţa, iar a noastră cu mlădiţele, pentru că, cele doua vieţi se aseamănă foarte mult intre ele. Avem ce învaţa de la tot ce a creat Dumnezeu, daca avem ochii deschisi pentru cunoasterea Lui.

Despărţiţi de El suntem ca o mladiţa ruptă, care nu are alta soarta decât sa se usuce. Dar ce fericire este atunci când Vierul altoieşte mlădiţa, o pune in funcţia de a creşte şi de a aduce roadă, impreuna cu alte mlădiţe.
În via Domnului, cei care aduc roadă, vor fi îngrijiţi şi mai mult, vor fi curaţaţi şi mai cu grija de toate câte i-ar putea împiedica rodirea. Iar mlădiţele uscate, neroditoare vor fi adunate şi arse, căci nu aduc nici un folos.

Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
Ioan 15:16

Slăvit să fie Domnul!

Ai oare nevoie de vindecare?...

Păcatul, înseamnă boală. Boala trupească se stie bine, că se vindecă mergând la un medic si primind o reţetă pentru un tratament. Păcatul meu, nu poate fi vindecat, dacă nu caut un medic.

Dar, oare de ce trebuie neapărat să caut un doctor pentru vindecarea păcatului meu?" de multe ori e chiar placut , să păcătuieşti", ar zice unii.
Îţi este placut să ştii ca esti bolnav?
Boala păcatului se aseamănă foarte mult cu SIDA. Ea nu se manifestă imediat prin anumite semne, ci îţi slăbeşte pe zi ce trece imunitatea organismului. Ajungi la doctor numai când boala se manifestă aproape în ultimul ei stadiu, cel mai grav, când toate bolile se năpustesc asupra trupului fără ca acesta să-i mai poată rezista.
Păcatul în care trăiesc, ar putea să nu mă doară la inceput , dar cu siguranţă conştiinţa imi dă anumite semne, pe care eu însă nu le bag în seamă. Boala lui este totuşi acolo, in mine.
Dacă nu incep să caut un tratament de pe acum, oare nu voi ajunge să mor tot din neglijenţa mea??
Păcatele din viaţa noastră zilnică sunt multe , şi nu ne-ar fi greu să le depistăm, dacă suntem sinceri cu noi înşine , şi ne dorim sănătatea.
Lucrul cel mai grav care ni se poate intâmpla în urma nevindecării păcatului nostru, nu este moartea trupului, care oricum este ceva trecător, ci moartea sufletului, acelui dar veşnic, dat de Dumnezeu omului.
Cu cât tratăm mai nepăsător păcatele noastre zilnice, cu atat mai greu sau chiar deloc vom putea fi vindecaţi vreodată! Medicul Divin are tratament pentru orice boală sufletească, dar nu are cum să ni-l dea daca noi nu recunoaştem că vrem să fim vindecaţi.
Cred că şi astăzi ai făcut multe păcate, care te mustră mai mult sau mai puţin. Iar dacă încă te consideri nevinovat in faţa ta, sau a altora, sau în faţa lui Dumnezeu însuşi, înseamnă că boala ta e gravă, pentru că nu o vezi!
Noi putem avea o siguranţă, fiecare dintre noi ne naştem bolnavi de păcat. Şi există un sigur medicament pentru toţi - Să-L iubim pe Dumnezeu pentru Jertfa Sigurului Său Fiu, prin care a creat tratamentul nestricăciunii noastre.
Nu contează cat de mult sau cat de puţin ai păcatuit, aş vrea să te incurajez, oricine ai fu tu, că prin moartea şi Invierea Domnului Hristos Iisus, poţi fi iertat. Iertarea Lui te va vindeca de apăsarea păcatului din viaţa ta.

Tată Scump
Slavă Ţie în veci, Slavă Ţie! În ceruri şi pe pământ, toată slava Ţi se cuvine numai Ţie!
Cine şi-a jertfit vreodată fiul pentru altii, va putea intelege mai bine cât de mult ai făcut pentru noi oamenii.
Multumesc Doamne Iisuse, pentru că nu m-ai lăsat să mor în păcatele mele, ci mi-ai adus si un vinecare, prin care voi putea trăi Veşnic alături de Tine, Iubitul inimii mele!
Doamne iartă-mi Te rog, fiecare păcat prin care te dezamăgesc şi te îndurerez iar şi iar. Dar fie ca dragostea mea ce Ţi-o port in inima mea să acopere sau să uşureze durerile ce Ţi le produc.
Miluieşte-mă Doamne, ca să nu mor în păcat !

Amin

Slăvit să fie Domnul!

Crăciunul nemeritat...

Zilele acestea am fost foarte dezamăgită. În acest an, îmi făcusem alte planuri de Crăciun, decât mi le-a făcut Domnul, se pare.
Nu m-am putut bucura cu adevărat de apropierea Crăciunului până aseară, când în dezamăgirea mea am izbucnit în plâns şi l-am intrebat pe Domnul: de ce? De ce , nu vom avea un Crăciun aşa cum ne-am dorit? De ce în loc să meargă lucrurile înspre bine, înspre o atmosferă de sărbătoare, toate parcă s-au întors pe dos, aproape totul lucrează parcă spre întristarea noastră, nu înspre bucuria Naşterii Pruncului Iisus?
În rugaciunea mea, în plânsul meu spre Dumnezeu, am primit un răspuns:
Oare meriţi să ai un Crăciun frumos?
Domnul Iisus, care merita să se nască in cele mai bune condiţii, s-a născut într-o iesle obişnuită!
Cine sunt eu, ca Domnul să-mi dea mie, de toate cate vreau de Crăciun?

Să nu înţelegeţi, că Dumnezeu nu vrea să ne dea un Crăciun Binecuvântat, doar că este foarte importantă atitudinea noastra faţă de ceea ce primim de la El. Dacă credem, că ceea ce primim de Crăciun, ni se cuvine, încă nu am învăţat ce înseamnă mila lui Dumnezeu.
Când pretindem sărbători binecuvântate, pline de bucurie, fără tristeţe în suflet, să nu ne lipsească nimic, cerem de fapt ceea ce nu merităm. Numai Domnul Iisus a meritat totul, totuşi nu a primit nimic.
Bucuria oricărui lucru pe care-l primim în viaţă, fie el un bun oarecare, sau o sărbătoare, îl simţim cu adevărat ca o bucurie, numai atunci când nu ne aşteptăm să-l avem. Însă ce mari dezamăgiri trăim când avem aşteptări mari, iar ele nu se împlinesc după voia nostră.
Mă întreb câteodată: de ce, de multe ori, nu se întâmplă după cum credem noi că este bine?
Spre fericirea noastră, avem un Dumnezeu care le cunoaşte pe toate, pe toate care se întâmplă , pe toate ce urmează să se întâmple, şi putem cu toată încrederea să-I ascultăm mesajul, prin uşile care ni se închid, sau ni se deschid.
El , Tată celor ce vor să-I fie fii, Prieten celor ce caută prietenia Lui, numai El ne poate îndruma paşii noşti pe căile ce duc spre viaţă!

Nu vă întristaţi dacă în acest an nu se întâmplă ceea ce v-aţi dorit aşa de mult! Dumnezeu, Singurul ştie de ce trebuie să fia aşa şi nu altfel. Primiţi orice în viaţă ca pe ceva nemeritat, căci avem multe păcate, şi merităm doar moartea. Mila lui Dumnezeu este nespus de mare, El ne da toate peste masură, peste meritele noastre, de aceea trebuie să-I multumim fără încetare, de Harul Lui mare, revărsat peste viaţa noastră zi de zi!

Vă doresc un Crăciun nemeritat, dar binecuvântat peste măsura de Dragostea lui Dumnezeu!!

Minuni pentru poporul răzvrătit....

"Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepre s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înebunit"
Romani 1: 21-22

Dumnezeu a făcut minuni pentru poporul Lui, deşi acesta nu-I era cu adevărat credincios.
Acest popor, ales de Dumnezeu, îşi "naştea" mereu noi idoli, cărora li se închinau şi le aduceau
tămâie ca ardere de tot.
Mă întreb acum, cum puteau ei să rămână atât de orbi şi cum putem noi, fiecare, să rămânem atât de orbiţi la minunile lui Dumnezeu, la grija Lui faţă de toate nevoile noastre, la scoaterea noastră din Egipul acestei lumi, la apele învolburate cărora El le porunceşte să nu se atinga de noi ca să ne înghită,....?
Poate credem că minunile lui Dumnezeu s-au terminat în trecut.... poate credem că minunile le pot vedea numai oamenii sfinţi....sau credem că Dumnezeu nu mai vrea să ne arate minunile Lui...
Vă pot spune cu siguranţă că ele nu s-au sfârşit, iar bunătăţile Domnului nu sunt la capăt, ci ele se înnoiesc în fiecare dimineaţa!!!
Iar Dumnezeu nu se schimbă, El este Acelaşi, ieri, azi şi-n veac!
El ne dă din binecuvântările Lui zilnic, indiferent dacă noi î-L iubim sau nu.

Avem şi noi o grămadă de idoli, cărora ne închinăm zilnic; ce-i pe care ni-i alegem noi să le aducem viaţa noastră, timpul nostru, ca jertfă; munca, banii, confortul, frumuseţea, faima, etc.
Cu toate acestea PreaBunul şi Milostivul nostru Dumnezeu nu poate să ne lipsească de minunile Sale. El are grija să nu ducem foame, să respirăm, să fim iubiţi, să putem mişca picioarele, să avem un acoperiş deasupra capului, şi câte alte minuni nu ne arată Cel de Sus, în ciuda faptului că nu-I mulţumim niciodată îndeajuns, dar să mai facem ceva ca să le merităm pe toate.
Dacă avem ochii sufletului deschişi pentru Dumnezeu, nu putem să nu vedem minunile Lui!
Ele sunt prezente astăzi, aşa cum erau prezente şi în zilele poporului Israel în timpul răzvrătirii lui.
Poporul Lui, a ales să-I răspundă la bunătatea lui Dumnezeu cu slujirea la idoli.
Tu cum alegi să-i răspunzi lui Dumnezeu?
Rămâi în continuare îndărătnic şi nemulţumitor pentru tot ce ai?
Te vei închina în continuare unor dumnezei streini, care nu te pot ajuta cu nimic?
Vei uita în continuare din ce robie egipteană te-a scos Domnul?
Te vei speria mai departe de valurile învolburate care sunt deasupra ta?

Vai... Dumnezeu aşteaptă măcar un semn de la tine, măcar un gest, măcar o dorinţă în inima ta, că ai dori să-I fii recunoscător, şi El este gata să te strângă duios la pieptul Lui, să te binecuvânte cu tot ce are mai drag pentru tine. Numai să vii, numai să nu mai fii indiferent şi inconştient de dragostea Lui fierbinte ce ţi-o poartă.
Însă în Iubirea Lui pentrutine, este mereu şi o dreaptă Judecată, mai dreaptă decât orice judecată omenească, căci fapta fiecăruia trebuie răsplătită. El nu se lasă batjocorit, ce vei semăna în viaţa ta, aceea vei şi culege!

"De te vei întoarce, Eu te voi aduce la starea cea dintâi şi vei sta înaintea feţei Mele; dacă tu vei deosebi lucrul de preţ de cel fără de preţ, vei fi ca gura Mea; şi nu te vei întoarce la ei, ci ei se vor întoarce la tine"

Ieremia 15:19

Iubiţi-vă unii pe alţii, cum V-am iubit Eu!

Dragoste până la jetfă.
Dragostea necondiţionată.
Dragostea fară prefăcătorie.
Dragostea care iartă totul.
Dragostea care răspândeşte un miros plăcut Domnului.
Dragostea care nu are bariere în a iubi.
Dragostea care vede pe orice om, ca pe un sfânt;
care e gata să ierte si să sufere ocară de la cei mai dragi ai sufletului.
Dragostea care nu este nepăsătoare de nevoile celor din jur.

Cu greu mă pot regăsi în aceste rânduri de mai sus.
Noi căutăm mereu să ni se facă dreptate, atunci când suntem răniţi;
căutăm să punem mereu condiţii oamenilor , ca să poată fi iubiţi.
Cu cei ce ne inţelegem bine, îi iubim, dar pe cei ce ne urăsc, sau nu le pasă de durerea noastră, îi izgonim din mintea şi sufletul nostru, în loc să privim cu milă spre neputinţa lor de a iubi.
Catalogăm imediat cu ce fel de om avem de-a face, şi nici nu se pune problema sa stăm la masă cu el, caci e un păcătos, faţă de noi şi faţă de Dumnezeu!
Trebuie să se vindece mai întâi, să fie după regulele de bună rânduială ,ca să putem schimba două vorbe poate.
Spunem că iubim pe aproapele nostru, dar expresia feţei noastre "smerite" alungă pe oameni de lângă noi , în loc să-i apropie cu o faţă luminoasă.
Durerea cea mai mare pe care o trăim, este că toate aceste lucruri inimaginabil de dureroase, se petrec tocmai între fraţii întru Hristos.

Îmi plânge sufletul, urlă de o durere cumplită, cum am ajuns să ne lepădăm unii de alţii doar pentru că nu ne încadrăm în anumite standarde. Am creat nişte tipare, după care pot fi acceptaţi fraţii noştri ca fiind, sau nu, fii ai lui Dumnezeu.
Eu una, mă simt de multe ori ca un copil neputincios , căruia părinţii îi condiţionează iubirea prin îndeplinirea condiţiilor înşirate de ei. De îţi vine să-ţi iei lumea în cap, şi s-o iei la sănătoasa, să cauţi un loc unde poţi fi iubit fără condiţii. Să fii vindecat de doctori care nu-ţi cer să te prezinţi sănătos la ei, ca să nu aibă prea multă bătaie de cap cu tine.

Oare asta să ne fi îndemnat Domnul Iisus cănd ne-a poruncit să ne iubim unii pe alţii cum a facut-o El???
El ne-a fost şi ne este zilnic un exemplu după care ne putem ghida în dragostea faţă de oameni.
El ne-a iubit pe toti fără măsură, fără să condiţioneze Jertfa Lui de iubirea noastră faţă de El.
El nu ne-a spus : Mai întâi fiţi ceea ce v-am cerut, apoi Mă voi jertfi.

Noi Îl iubim pentru El ne-a iubit întâi!
1 Ioan 4:19

Iubiţii mei, haideţi să iubim nu doar atunci cînd suntem iubiţi, ci să iubim mai mult atunci când suntem urâţi.
Haide-ţi să nu punem mereu în faţă condiţia să dăruim iubire numai dacă primim iubire.

Mai întâi să iubim,... şi vom fi iubiţi!

"Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; căci Dumnezeu este dragoste!"
1 Ioan 4:8

Venirea lui Antihrist

Numele de Antihrist inseamna adversar sau dusman al lui Hristos. El se refera fie la dusmanii lui Hristos in general, fie la o persoana anume, diavolul, sau o unealta a sa, un trimis al Satanei, spre a-L combate pe Hristos, si care-i va atrage la ratacire pe multi. Puterea lui insa va inceta la venirea Domnului. Sfantul Apostol Ioan zice: "Copii, este ceasul de pe urma, si precum ati auzit ca vine antihrist, iar acum multi antihristi s'au aratat - de aici cunoastem ca este ceasul de pe urma" (1 Ioan 2, 18), iar Sfantul Apostol Pavel spune: "Sa nu va amageasca nimeni in nici un chip...; ca va veni intai lepadarea de credinta si se va arata omul pacatului, fiul pierzarii, potrivnicul... cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu Duhul gurii Sale si il va nimici cu stralucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi lucrarea lui Satan insotit de tot felul de puteri si de semne si minuni mincinoase" (2 Tesaloniceni 2,3, 8-9).

http://www.razboiulnevazut.org/articol/84/Semnele-timpului

O falsă dispută între generaţii...

Legalism versus Modernism

Întodeauna cei care au vrut să ducă o lucrare aşa cum a fost începută şi aşa cum trebuia să fie, au fost priviţi ca nişte legalişti, sau cum li se mai spune, cei ce sunt cu „Litera-lege”. Acest lucru se poate observa cu uşurinţă că se întâmpla şi pe vremea Domnului Iisus Hristos. Nu spun că această denumire nu se potriveşte de drept pentru ei, ci mi-aş permite doar să afirm că, aceşti oameni de fapt, şi-au pierdut o parte din echilibrul credinţei lor. De exemplu, fariseii, erau nişte oameni foarte credincioşi, dar numai la suprafaţă. Ei încercau să arate lumii că păstrează credinţa strămoşească, dar în estenţă nu o trăiau, ci defilau numai cu mulţimea de reguli care trebuiau respectate.

Se ştie, că pierderea echilibrului duce la diferite extreme, acest lucru este valabil în orice domeniu. Păstrarea echilibrului în credinţă este foarte greu de menţinut, dar nu este imposibil. Dacă îţi doreşti din toată inima să-ţi gaseşti mereu acest echilibru în viaţă, e destul să rămâi mereu ancorat în corabia Mânturii, să rămâi mereu în Dumnezeu şi în voia Lui.

Ideia de a scrie aceste ganduri, mi-a venit tocmai din pricina disputelor interminabile pe care le văd şi le aud, atât între generaţia fraţilor în vârstă cu frăţiorii noştri tineri, cât şi între ideile conservatoare, şi cele cu un „suflu nou”, tineresc, uneori curat, alteori provocator, al celor care nu au avut ocazia să cunoască această Lucrare în Dragostea ei Dintâi.

Astăzi realizez că este foarte greu pentru mulţi, mai ales pentru fraţii în vârstă, care au primit cu sfinţenie cele încredinţate de Pr.Iosif şi de Fr.Traian Dorz, să păstreze şi să prezinte această Sfântă Lucrare în felul ei de la început. Motivele sunt mai multe. Pe lângă faptul că viaţa din zilele noastre este mult mai comodă decât în trecut, iar comoditatea trupului ucide necesiatea sufletului, motivul mai adânc şi mai dureros este că dragostea dintre fraţi s-a răcit. Pe de altă parte, tinerii şi nu numai, trec prin ispite mult mai mari decât generaţiile anterioare.

Fraţii se plâng de tineri, că nu sunt ascultători, că nu sunt în Duhul Oastei, că nu sunt aşa cum ne-au îndemnat înaintaşii noştri să fim, şi au dreptate. Cine se întrebă însă, dacă ei nu-si doresc cumva, ceva mai mult, exemple demne de urmat, exemple „la îndemână”, decît să li se amintească mereu nişte reguli, care fără „puterea exemplului personal” nu pot avea nici un efect.
Putem spune desigur, că sunt atâtea cărţi ale Oastei Domnului, care sunt deajuns pentru cel care caută Mântuirea. De acord, dar acest lucru l-am putea asemăna cu un produs dintr-un magazin, care până nu este prezentat atractiv de vânzător nu este cumpărat de nimeni. Iar atracţia cea mai mare a Oastei Domnului a fost şi va fi mereu, exemplele de vieţi transformate, sfinţite şi biruitoare asupra păcatului. De ce, la începutul acestei lucrări se putea trăi atât de frumos şi puternic, iar astăzi întîlneşti mai greu, fraţi pe care să-i simţi de departe, că sunt plini de râvnă şi dragoste pentru Dumnezeu? Pot spune cu încredere, că Domnul mai are milă de Oastea Lui tocmai datorită oamenilor sfinţi de astăzi, rămaşi destul de puţini.

Eu cred din toata inima şi înţeleg faptul că, unitatea Oastei Domnului constă în unitatea încredinţării pe care trebuie s-o avem cu toţii şi în unitatea dragostei unul faţă de altul. Dacă vrem rezultate şi împlinire din partea generaţiei tinere a Oastei Domnului, atunci trebuie să le dăm exemple demne de urmat. Aşa cum fraţii care sunt astăzi în etate, vorbesc cu ardoare de exemplele pe care ei le-au avut înaintea ochilor lor, aşa vor şi tinerii de astăzi să aibă pe cei din generaţia anterioară lor, ca nişte marturii vii ale Evangheliei. Să slăvească Numele Sfânt al Domnului pentru că sunt binecuvantaţi cu fraţi bătrâni, înţelepţi şi plini de dragostea lui Dumnezeu.

Daţi-mi voie să cred, că tinerii nu au uitat să-şi iubească părinţii, aşa cum nici părinţii nu pot să nu-şi iubească copiii, oricât de împotrivitori ar părea. Veriga lipsă, nu este neascultarea sau conservatorismul, ci dragostea, părtăşia şi pocăinţa! Fără aceste elemente esenţiale din viaţa noastră de ostaşi ai Domnului nu putem avea nici izbăndă în lupta contra duhurilor rele ale acestei lumi, nici să visăm la un viitor strălucit şi binecuvântat al Lucrării.

Oastea Domnului poate fi unită, ea poate redeveni puternică ca la începuturile ei! Nu vreau să încetez să cred asta: „Numai unde nu este Credinţă, nu se pot vedea nici Minuni”! Depinde foarte mult de noi, de fiecare, cât de mult investim într-o viaţă sfinţită în Dumnezeu. Domnul este Acelaşi, El are putere să facă toate acestea, se pare că noi nu mai credem în Puterea Lui, de aceea nu mai vedem nici Minuni.

Tatăl şi Domnul nostru să ne ajute să putem avea curajul şi credinţa Înaintaşilor noştri!

Slăvit să fie Domnul!