O falsă dispută între generaţii...

Legalism versus Modernism

Întodeauna cei care au vrut să ducă o lucrare aşa cum a fost începută şi aşa cum trebuia să fie, au fost priviţi ca nişte legalişti, sau cum li se mai spune, cei ce sunt cu „Litera-lege”. Acest lucru se poate observa cu uşurinţă că se întâmpla şi pe vremea Domnului Iisus Hristos. Nu spun că această denumire nu se potriveşte de drept pentru ei, ci mi-aş permite doar să afirm că, aceşti oameni de fapt, şi-au pierdut o parte din echilibrul credinţei lor. De exemplu, fariseii, erau nişte oameni foarte credincioşi, dar numai la suprafaţă. Ei încercau să arate lumii că păstrează credinţa strămoşească, dar în estenţă nu o trăiau, ci defilau numai cu mulţimea de reguli care trebuiau respectate.

Se ştie, că pierderea echilibrului duce la diferite extreme, acest lucru este valabil în orice domeniu. Păstrarea echilibrului în credinţă este foarte greu de menţinut, dar nu este imposibil. Dacă îţi doreşti din toată inima să-ţi gaseşti mereu acest echilibru în viaţă, e destul să rămâi mereu ancorat în corabia Mânturii, să rămâi mereu în Dumnezeu şi în voia Lui.

Ideia de a scrie aceste ganduri, mi-a venit tocmai din pricina disputelor interminabile pe care le văd şi le aud, atât între generaţia fraţilor în vârstă cu frăţiorii noştri tineri, cât şi între ideile conservatoare, şi cele cu un „suflu nou”, tineresc, uneori curat, alteori provocator, al celor care nu au avut ocazia să cunoască această Lucrare în Dragostea ei Dintâi.

Astăzi realizez că este foarte greu pentru mulţi, mai ales pentru fraţii în vârstă, care au primit cu sfinţenie cele încredinţate de Pr.Iosif şi de Fr.Traian Dorz, să păstreze şi să prezinte această Sfântă Lucrare în felul ei de la început. Motivele sunt mai multe. Pe lângă faptul că viaţa din zilele noastre este mult mai comodă decât în trecut, iar comoditatea trupului ucide necesiatea sufletului, motivul mai adânc şi mai dureros este că dragostea dintre fraţi s-a răcit. Pe de altă parte, tinerii şi nu numai, trec prin ispite mult mai mari decât generaţiile anterioare.

Fraţii se plâng de tineri, că nu sunt ascultători, că nu sunt în Duhul Oastei, că nu sunt aşa cum ne-au îndemnat înaintaşii noştri să fim, şi au dreptate. Cine se întrebă însă, dacă ei nu-si doresc cumva, ceva mai mult, exemple demne de urmat, exemple „la îndemână”, decît să li se amintească mereu nişte reguli, care fără „puterea exemplului personal” nu pot avea nici un efect.
Putem spune desigur, că sunt atâtea cărţi ale Oastei Domnului, care sunt deajuns pentru cel care caută Mântuirea. De acord, dar acest lucru l-am putea asemăna cu un produs dintr-un magazin, care până nu este prezentat atractiv de vânzător nu este cumpărat de nimeni. Iar atracţia cea mai mare a Oastei Domnului a fost şi va fi mereu, exemplele de vieţi transformate, sfinţite şi biruitoare asupra păcatului. De ce, la începutul acestei lucrări se putea trăi atât de frumos şi puternic, iar astăzi întîlneşti mai greu, fraţi pe care să-i simţi de departe, că sunt plini de râvnă şi dragoste pentru Dumnezeu? Pot spune cu încredere, că Domnul mai are milă de Oastea Lui tocmai datorită oamenilor sfinţi de astăzi, rămaşi destul de puţini.

Eu cred din toata inima şi înţeleg faptul că, unitatea Oastei Domnului constă în unitatea încredinţării pe care trebuie s-o avem cu toţii şi în unitatea dragostei unul faţă de altul. Dacă vrem rezultate şi împlinire din partea generaţiei tinere a Oastei Domnului, atunci trebuie să le dăm exemple demne de urmat. Aşa cum fraţii care sunt astăzi în etate, vorbesc cu ardoare de exemplele pe care ei le-au avut înaintea ochilor lor, aşa vor şi tinerii de astăzi să aibă pe cei din generaţia anterioară lor, ca nişte marturii vii ale Evangheliei. Să slăvească Numele Sfânt al Domnului pentru că sunt binecuvantaţi cu fraţi bătrâni, înţelepţi şi plini de dragostea lui Dumnezeu.

Daţi-mi voie să cred, că tinerii nu au uitat să-şi iubească părinţii, aşa cum nici părinţii nu pot să nu-şi iubească copiii, oricât de împotrivitori ar părea. Veriga lipsă, nu este neascultarea sau conservatorismul, ci dragostea, părtăşia şi pocăinţa! Fără aceste elemente esenţiale din viaţa noastră de ostaşi ai Domnului nu putem avea nici izbăndă în lupta contra duhurilor rele ale acestei lumi, nici să visăm la un viitor strălucit şi binecuvântat al Lucrării.

Oastea Domnului poate fi unită, ea poate redeveni puternică ca la începuturile ei! Nu vreau să încetez să cred asta: „Numai unde nu este Credinţă, nu se pot vedea nici Minuni”! Depinde foarte mult de noi, de fiecare, cât de mult investim într-o viaţă sfinţită în Dumnezeu. Domnul este Acelaşi, El are putere să facă toate acestea, se pare că noi nu mai credem în Puterea Lui, de aceea nu mai vedem nici Minuni.

Tatăl şi Domnul nostru să ne ajute să putem avea curajul şi credinţa Înaintaşilor noştri!

Slăvit să fie Domnul!