Crăciunul nemeritat...

Zilele acestea am fost foarte dezamăgită. În acest an, îmi făcusem alte planuri de Crăciun, decât mi le-a făcut Domnul, se pare.
Nu m-am putut bucura cu adevărat de apropierea Crăciunului până aseară, când în dezamăgirea mea am izbucnit în plâns şi l-am intrebat pe Domnul: de ce? De ce , nu vom avea un Crăciun aşa cum ne-am dorit? De ce în loc să meargă lucrurile înspre bine, înspre o atmosferă de sărbătoare, toate parcă s-au întors pe dos, aproape totul lucrează parcă spre întristarea noastră, nu înspre bucuria Naşterii Pruncului Iisus?
În rugaciunea mea, în plânsul meu spre Dumnezeu, am primit un răspuns:
Oare meriţi să ai un Crăciun frumos?
Domnul Iisus, care merita să se nască in cele mai bune condiţii, s-a născut într-o iesle obişnuită!
Cine sunt eu, ca Domnul să-mi dea mie, de toate cate vreau de Crăciun?

Să nu înţelegeţi, că Dumnezeu nu vrea să ne dea un Crăciun Binecuvântat, doar că este foarte importantă atitudinea noastra faţă de ceea ce primim de la El. Dacă credem, că ceea ce primim de Crăciun, ni se cuvine, încă nu am învăţat ce înseamnă mila lui Dumnezeu.
Când pretindem sărbători binecuvântate, pline de bucurie, fără tristeţe în suflet, să nu ne lipsească nimic, cerem de fapt ceea ce nu merităm. Numai Domnul Iisus a meritat totul, totuşi nu a primit nimic.
Bucuria oricărui lucru pe care-l primim în viaţă, fie el un bun oarecare, sau o sărbătoare, îl simţim cu adevărat ca o bucurie, numai atunci când nu ne aşteptăm să-l avem. Însă ce mari dezamăgiri trăim când avem aşteptări mari, iar ele nu se împlinesc după voia nostră.
Mă întreb câteodată: de ce, de multe ori, nu se întâmplă după cum credem noi că este bine?
Spre fericirea noastră, avem un Dumnezeu care le cunoaşte pe toate, pe toate care se întâmplă , pe toate ce urmează să se întâmple, şi putem cu toată încrederea să-I ascultăm mesajul, prin uşile care ni se închid, sau ni se deschid.
El , Tată celor ce vor să-I fie fii, Prieten celor ce caută prietenia Lui, numai El ne poate îndruma paşii noşti pe căile ce duc spre viaţă!

Nu vă întristaţi dacă în acest an nu se întâmplă ceea ce v-aţi dorit aşa de mult! Dumnezeu, Singurul ştie de ce trebuie să fia aşa şi nu altfel. Primiţi orice în viaţă ca pe ceva nemeritat, căci avem multe păcate, şi merităm doar moartea. Mila lui Dumnezeu este nespus de mare, El ne da toate peste masură, peste meritele noastre, de aceea trebuie să-I multumim fără încetare, de Harul Lui mare, revărsat peste viaţa noastră zi de zi!

Vă doresc un Crăciun nemeritat, dar binecuvântat peste măsura de Dragostea lui Dumnezeu!!

Minuni pentru poporul răzvrătit....

"Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepre s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înebunit"
Romani 1: 21-22

Dumnezeu a făcut minuni pentru poporul Lui, deşi acesta nu-I era cu adevărat credincios.
Acest popor, ales de Dumnezeu, îşi "naştea" mereu noi idoli, cărora li se închinau şi le aduceau
tămâie ca ardere de tot.
Mă întreb acum, cum puteau ei să rămână atât de orbi şi cum putem noi, fiecare, să rămânem atât de orbiţi la minunile lui Dumnezeu, la grija Lui faţă de toate nevoile noastre, la scoaterea noastră din Egipul acestei lumi, la apele învolburate cărora El le porunceşte să nu se atinga de noi ca să ne înghită,....?
Poate credem că minunile lui Dumnezeu s-au terminat în trecut.... poate credem că minunile le pot vedea numai oamenii sfinţi....sau credem că Dumnezeu nu mai vrea să ne arate minunile Lui...
Vă pot spune cu siguranţă că ele nu s-au sfârşit, iar bunătăţile Domnului nu sunt la capăt, ci ele se înnoiesc în fiecare dimineaţa!!!
Iar Dumnezeu nu se schimbă, El este Acelaşi, ieri, azi şi-n veac!
El ne dă din binecuvântările Lui zilnic, indiferent dacă noi î-L iubim sau nu.

Avem şi noi o grămadă de idoli, cărora ne închinăm zilnic; ce-i pe care ni-i alegem noi să le aducem viaţa noastră, timpul nostru, ca jertfă; munca, banii, confortul, frumuseţea, faima, etc.
Cu toate acestea PreaBunul şi Milostivul nostru Dumnezeu nu poate să ne lipsească de minunile Sale. El are grija să nu ducem foame, să respirăm, să fim iubiţi, să putem mişca picioarele, să avem un acoperiş deasupra capului, şi câte alte minuni nu ne arată Cel de Sus, în ciuda faptului că nu-I mulţumim niciodată îndeajuns, dar să mai facem ceva ca să le merităm pe toate.
Dacă avem ochii sufletului deschişi pentru Dumnezeu, nu putem să nu vedem minunile Lui!
Ele sunt prezente astăzi, aşa cum erau prezente şi în zilele poporului Israel în timpul răzvrătirii lui.
Poporul Lui, a ales să-I răspundă la bunătatea lui Dumnezeu cu slujirea la idoli.
Tu cum alegi să-i răspunzi lui Dumnezeu?
Rămâi în continuare îndărătnic şi nemulţumitor pentru tot ce ai?
Te vei închina în continuare unor dumnezei streini, care nu te pot ajuta cu nimic?
Vei uita în continuare din ce robie egipteană te-a scos Domnul?
Te vei speria mai departe de valurile învolburate care sunt deasupra ta?

Vai... Dumnezeu aşteaptă măcar un semn de la tine, măcar un gest, măcar o dorinţă în inima ta, că ai dori să-I fii recunoscător, şi El este gata să te strângă duios la pieptul Lui, să te binecuvânte cu tot ce are mai drag pentru tine. Numai să vii, numai să nu mai fii indiferent şi inconştient de dragostea Lui fierbinte ce ţi-o poartă.
Însă în Iubirea Lui pentrutine, este mereu şi o dreaptă Judecată, mai dreaptă decât orice judecată omenească, căci fapta fiecăruia trebuie răsplătită. El nu se lasă batjocorit, ce vei semăna în viaţa ta, aceea vei şi culege!

"De te vei întoarce, Eu te voi aduce la starea cea dintâi şi vei sta înaintea feţei Mele; dacă tu vei deosebi lucrul de preţ de cel fără de preţ, vei fi ca gura Mea; şi nu te vei întoarce la ei, ci ei se vor întoarce la tine"

Ieremia 15:19

Iubiţi-vă unii pe alţii, cum V-am iubit Eu!

Dragoste până la jetfă.
Dragostea necondiţionată.
Dragostea fară prefăcătorie.
Dragostea care iartă totul.
Dragostea care răspândeşte un miros plăcut Domnului.
Dragostea care nu are bariere în a iubi.
Dragostea care vede pe orice om, ca pe un sfânt;
care e gata să ierte si să sufere ocară de la cei mai dragi ai sufletului.
Dragostea care nu este nepăsătoare de nevoile celor din jur.

Cu greu mă pot regăsi în aceste rânduri de mai sus.
Noi căutăm mereu să ni se facă dreptate, atunci când suntem răniţi;
căutăm să punem mereu condiţii oamenilor , ca să poată fi iubiţi.
Cu cei ce ne inţelegem bine, îi iubim, dar pe cei ce ne urăsc, sau nu le pasă de durerea noastră, îi izgonim din mintea şi sufletul nostru, în loc să privim cu milă spre neputinţa lor de a iubi.
Catalogăm imediat cu ce fel de om avem de-a face, şi nici nu se pune problema sa stăm la masă cu el, caci e un păcătos, faţă de noi şi faţă de Dumnezeu!
Trebuie să se vindece mai întâi, să fie după regulele de bună rânduială ,ca să putem schimba două vorbe poate.
Spunem că iubim pe aproapele nostru, dar expresia feţei noastre "smerite" alungă pe oameni de lângă noi , în loc să-i apropie cu o faţă luminoasă.
Durerea cea mai mare pe care o trăim, este că toate aceste lucruri inimaginabil de dureroase, se petrec tocmai între fraţii întru Hristos.

Îmi plânge sufletul, urlă de o durere cumplită, cum am ajuns să ne lepădăm unii de alţii doar pentru că nu ne încadrăm în anumite standarde. Am creat nişte tipare, după care pot fi acceptaţi fraţii noştri ca fiind, sau nu, fii ai lui Dumnezeu.
Eu una, mă simt de multe ori ca un copil neputincios , căruia părinţii îi condiţionează iubirea prin îndeplinirea condiţiilor înşirate de ei. De îţi vine să-ţi iei lumea în cap, şi s-o iei la sănătoasa, să cauţi un loc unde poţi fi iubit fără condiţii. Să fii vindecat de doctori care nu-ţi cer să te prezinţi sănătos la ei, ca să nu aibă prea multă bătaie de cap cu tine.

Oare asta să ne fi îndemnat Domnul Iisus cănd ne-a poruncit să ne iubim unii pe alţii cum a facut-o El???
El ne-a fost şi ne este zilnic un exemplu după care ne putem ghida în dragostea faţă de oameni.
El ne-a iubit pe toti fără măsură, fără să condiţioneze Jertfa Lui de iubirea noastră faţă de El.
El nu ne-a spus : Mai întâi fiţi ceea ce v-am cerut, apoi Mă voi jertfi.

Noi Îl iubim pentru El ne-a iubit întâi!
1 Ioan 4:19

Iubiţii mei, haideţi să iubim nu doar atunci cînd suntem iubiţi, ci să iubim mai mult atunci când suntem urâţi.
Haide-ţi să nu punem mereu în faţă condiţia să dăruim iubire numai dacă primim iubire.

Mai întâi să iubim,... şi vom fi iubiţi!

"Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; căci Dumnezeu este dragoste!"
1 Ioan 4:8

Venirea lui Antihrist

Numele de Antihrist inseamna adversar sau dusman al lui Hristos. El se refera fie la dusmanii lui Hristos in general, fie la o persoana anume, diavolul, sau o unealta a sa, un trimis al Satanei, spre a-L combate pe Hristos, si care-i va atrage la ratacire pe multi. Puterea lui insa va inceta la venirea Domnului. Sfantul Apostol Ioan zice: "Copii, este ceasul de pe urma, si precum ati auzit ca vine antihrist, iar acum multi antihristi s'au aratat - de aici cunoastem ca este ceasul de pe urma" (1 Ioan 2, 18), iar Sfantul Apostol Pavel spune: "Sa nu va amageasca nimeni in nici un chip...; ca va veni intai lepadarea de credinta si se va arata omul pacatului, fiul pierzarii, potrivnicul... cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu Duhul gurii Sale si il va nimici cu stralucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi lucrarea lui Satan insotit de tot felul de puteri si de semne si minuni mincinoase" (2 Tesaloniceni 2,3, 8-9).

http://www.razboiulnevazut.org/articol/84/Semnele-timpului

O falsă dispută între generaţii...

Legalism versus Modernism

Întodeauna cei care au vrut să ducă o lucrare aşa cum a fost începută şi aşa cum trebuia să fie, au fost priviţi ca nişte legalişti, sau cum li se mai spune, cei ce sunt cu „Litera-lege”. Acest lucru se poate observa cu uşurinţă că se întâmpla şi pe vremea Domnului Iisus Hristos. Nu spun că această denumire nu se potriveşte de drept pentru ei, ci mi-aş permite doar să afirm că, aceşti oameni de fapt, şi-au pierdut o parte din echilibrul credinţei lor. De exemplu, fariseii, erau nişte oameni foarte credincioşi, dar numai la suprafaţă. Ei încercau să arate lumii că păstrează credinţa strămoşească, dar în estenţă nu o trăiau, ci defilau numai cu mulţimea de reguli care trebuiau respectate.

Se ştie, că pierderea echilibrului duce la diferite extreme, acest lucru este valabil în orice domeniu. Păstrarea echilibrului în credinţă este foarte greu de menţinut, dar nu este imposibil. Dacă îţi doreşti din toată inima să-ţi gaseşti mereu acest echilibru în viaţă, e destul să rămâi mereu ancorat în corabia Mânturii, să rămâi mereu în Dumnezeu şi în voia Lui.

Ideia de a scrie aceste ganduri, mi-a venit tocmai din pricina disputelor interminabile pe care le văd şi le aud, atât între generaţia fraţilor în vârstă cu frăţiorii noştri tineri, cât şi între ideile conservatoare, şi cele cu un „suflu nou”, tineresc, uneori curat, alteori provocator, al celor care nu au avut ocazia să cunoască această Lucrare în Dragostea ei Dintâi.

Astăzi realizez că este foarte greu pentru mulţi, mai ales pentru fraţii în vârstă, care au primit cu sfinţenie cele încredinţate de Pr.Iosif şi de Fr.Traian Dorz, să păstreze şi să prezinte această Sfântă Lucrare în felul ei de la început. Motivele sunt mai multe. Pe lângă faptul că viaţa din zilele noastre este mult mai comodă decât în trecut, iar comoditatea trupului ucide necesiatea sufletului, motivul mai adânc şi mai dureros este că dragostea dintre fraţi s-a răcit. Pe de altă parte, tinerii şi nu numai, trec prin ispite mult mai mari decât generaţiile anterioare.

Fraţii se plâng de tineri, că nu sunt ascultători, că nu sunt în Duhul Oastei, că nu sunt aşa cum ne-au îndemnat înaintaşii noştri să fim, şi au dreptate. Cine se întrebă însă, dacă ei nu-si doresc cumva, ceva mai mult, exemple demne de urmat, exemple „la îndemână”, decît să li se amintească mereu nişte reguli, care fără „puterea exemplului personal” nu pot avea nici un efect.
Putem spune desigur, că sunt atâtea cărţi ale Oastei Domnului, care sunt deajuns pentru cel care caută Mântuirea. De acord, dar acest lucru l-am putea asemăna cu un produs dintr-un magazin, care până nu este prezentat atractiv de vânzător nu este cumpărat de nimeni. Iar atracţia cea mai mare a Oastei Domnului a fost şi va fi mereu, exemplele de vieţi transformate, sfinţite şi biruitoare asupra păcatului. De ce, la începutul acestei lucrări se putea trăi atât de frumos şi puternic, iar astăzi întîlneşti mai greu, fraţi pe care să-i simţi de departe, că sunt plini de râvnă şi dragoste pentru Dumnezeu? Pot spune cu încredere, că Domnul mai are milă de Oastea Lui tocmai datorită oamenilor sfinţi de astăzi, rămaşi destul de puţini.

Eu cred din toata inima şi înţeleg faptul că, unitatea Oastei Domnului constă în unitatea încredinţării pe care trebuie s-o avem cu toţii şi în unitatea dragostei unul faţă de altul. Dacă vrem rezultate şi împlinire din partea generaţiei tinere a Oastei Domnului, atunci trebuie să le dăm exemple demne de urmat. Aşa cum fraţii care sunt astăzi în etate, vorbesc cu ardoare de exemplele pe care ei le-au avut înaintea ochilor lor, aşa vor şi tinerii de astăzi să aibă pe cei din generaţia anterioară lor, ca nişte marturii vii ale Evangheliei. Să slăvească Numele Sfânt al Domnului pentru că sunt binecuvantaţi cu fraţi bătrâni, înţelepţi şi plini de dragostea lui Dumnezeu.

Daţi-mi voie să cred, că tinerii nu au uitat să-şi iubească părinţii, aşa cum nici părinţii nu pot să nu-şi iubească copiii, oricât de împotrivitori ar părea. Veriga lipsă, nu este neascultarea sau conservatorismul, ci dragostea, părtăşia şi pocăinţa! Fără aceste elemente esenţiale din viaţa noastră de ostaşi ai Domnului nu putem avea nici izbăndă în lupta contra duhurilor rele ale acestei lumi, nici să visăm la un viitor strălucit şi binecuvântat al Lucrării.

Oastea Domnului poate fi unită, ea poate redeveni puternică ca la începuturile ei! Nu vreau să încetez să cred asta: „Numai unde nu este Credinţă, nu se pot vedea nici Minuni”! Depinde foarte mult de noi, de fiecare, cât de mult investim într-o viaţă sfinţită în Dumnezeu. Domnul este Acelaşi, El are putere să facă toate acestea, se pare că noi nu mai credem în Puterea Lui, de aceea nu mai vedem nici Minuni.

Tatăl şi Domnul nostru să ne ajute să putem avea curajul şi credinţa Înaintaşilor noştri!

Slăvit să fie Domnul!

Iar tu, întăreşte-te în Harul lui Hristos!

	Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus,
	Şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii.
	Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus.
	Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste.
	Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului.
	Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce el mai întâi din roade.
	Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în toate.
	Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea,
	Pentru Care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă.
	De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.
	Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El.
	Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi.
	Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi.
	Aminteşte-le acestea şi îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu foloseşte, decât la pierzarea ascultătorilor.
	Sileşte-te să te arăţi încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului.
	Iar de deşartele vorbiri lumeşti fereşte-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult.
	Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet,
	Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a şi petrecut, şi răstoarnă credinţa unora.
	Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: "Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; şi "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului".
	Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste.
	Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun.
	Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată.
	Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă.
	Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor,
	Certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului,
	Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia. Epistola a II-a catre Timotei Cap 2 Slavit sa fie Domnul!

Primavara iubirii

M-a impresionat foarte mult acest articol, de aceea m-am gândit să vi-l împărtăşesc şi vouă. Vă rog nu vă speriaţi de lungimea lui, merită sa vă pierdeţi puţin timpul pentru el.
Autorul il aflati la urmă ;)

Zi de zi intalnesc in cale tineri, baieti si fete, plini de viata. Se manifesta fiecare in functie de temperamentul si manierele pe care a reusit sa si le insuseasca. Oricum s-ar manifesta ii privesc cu drag si cu nadejde.
Ma gandesc cum, cu zeci de ani in urma, fiind de varsta lor, inspre sfarsitul liceului, tineam sa le scriu celor apropiati, ca amintire, cateva versuri:

"Nascut dintr-un crampei de soare
Si o farama de pamant,
Firul curat, gingas si sfant
Imboboceste si da-nfloare"

Timpul a trecut, modul nostru de a privi lucrurile ar putea parea anacronic, dar fiinta omeneasca a ramas aceeasi. Chiar daca vocabularul tanarului este astazi mai vulgar, chiar daca influentat de mediu incepe o viata sexuala precoce, chiar daca drogurile, alcoolul si tigarile gustate la inceput din curiozitate il fac dependent de ele, totusi el a fost facut de catre Dumnezeu "fir curat, gingas si sfant". Graba, insa, de-a da "roade" inainte de vreme, inainte ca bobocul sa infloreasca si sa se maturizeze, poate distruge totul.

De aceea m-am gandit ca e bine sa le adresez prietenilor nostri tineri cateva randuri, de la inima la inima, fara intentia de a-i dadaci sau a le tine o predica. Doresc doar ca cele scrise sa se constitute intr-o discutie sincera intre doi prieteni.

Poate voi reusi, in felul acesta, sa previn o catastrofa, acum nebanuita, dar mai tarziu traita din plin. Am vazut cum au cazut si s-au nenorocit multi tineri care, din nefericire, n-au fost preveniti la vremea potrivita asupra primejdiilor ce-i impresoara.

Educatia pe care o primim astazi are mari carente. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal rational, si nici macar atat. Pentru ca, daca biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenita, grija de a-l feri de tot ceea ce-i dauneaza ar fi mult mai mare. Nu mai pomenim de faptui ca se face abstractie totala de dimensiunea spirituala a omului. "Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, zice Sfantul Pavel, pe care-l aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri ? Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (1 Corinteni 6, 19-20). Asadar si trupul si sufletui isi au valoarea lor.

Educatia sexuala ce se face in scoala, adeseori, este o contra-educatie. Tinerii sunt priviti doar ca niste simple vietuitoare reproducatoare, fara a i se da sexului si dimensiunea spirituala pe care o are, in cadrul comuniunii dintre un barbat si o femeie.

Orice tanar insa, este un unicat, "un fir curat, gingas si sfanf", alcatuit ca o fiinta minunata din pantecele maicii sale (Psalmul 13 8,13-14). An de an in fiinta sa apar lucruri noi. Poate ca perioada cea mai importanta, din acest punct de vedere, este adolescenta. Ea este situata intre copilarie si maturitate. Precedata de pubertate, perioada in care au loc in organism transformari in urma carora tanarul devine apt pentru reproducere, adolescenta se caracterizeaza prin fiorul sublim si nou al iubirii. Intre treisprezece si douazeci de ani primavara iubirii bate la poarta sufletului. Cand citeai, cu cativa ani mai inainte, carti cu indragostiti nu le dadeai prea mare importanta. Poate credeai ca aceste lucruri sunt nimicuri. Acum iti dai seama ca ele sunt probleme serioase.

Ai intalnit o persoana care te fascineaza. Valul ti-a cazut de pe ochi. Pana acum te gandeai numai la tine. Acum ai descoperit o alta fiinta, o persoana ce ti-e nespus de draga. O persoana al carei farmec te-a captivat. O persoana care ti-e mai scumpa decat tine insuti. O persoana care ai dori sa-ti apartina toata viata si careia ai vrea sa-i oferi proiectele tale succesele tale, munca ta, iubirea ta. Cand esti langa ea te simti bine, cand esti departe ii simti lipsa. O lume noua ti se deschide in fata ochilor: lumea incantatoare a iubirii.

Intrebarea serioasa ce se pune este: pana unde trebuie sa mergi cu partenerul tau ? Pana la relatia sexuala ? Filmele erotice pe care le vezi pe toate canalele, revistele porno ce stau pe toate tarabele, te vor indemna sa faci acest lucru. Ba, din nefericire, si o educatie sexuala rau inteleasa tot intr-acolo te va indrepta. Ti se aduc si argumente "medicale" si "stiintifice".

Te poate incerca si un complex de inferioritate. Colegii tai, prietenii tai, au facut-o. De ce sa n-o faci si tu ? Eu iti spun sa n-o faci. Va veni si vremea sexului. Mai sunt tineri integri care n-o fac pana la casatorie. Daca esti cu adevarat barbat poti spune si nu. Multi adolescenti ii respecta tocmai pe cei care au curajul sa fie ei insisi, sa nu le pese ce spun altii, chiar cu riscul de a fi persiflati sau luati peste picior.

Duhovnicii, daca ar putea vorbi, ti-ar putea arata o multime de tineri care duc o lupta sustinuta si biruie. Chiar si medicii, daca sunt cinstiti, iti vor spune ca abstinenta nu-i daunatoare, ci dimpotriva. Doctorul Meyer scria ca: "pretextul fatalitatii pasiunii este o enorma minciuna, ale carei consecinte teribile strica omenirea... infranarea e posibila. Mii de oameni au dovedit-o. Au afirmat aceasta oameni care se bucura de cea mai mare autoritate si pe care nu-i putem acuza de exagerari. Nu lipseste putinta, ci vointa". ( Cf. Primavara iubirii, Alba iulia, 1994, p.27)

Sigur ca e foarte dificil, in relatiile cu prietena ta, sau cu prietenul tau, sa stii cat iti poti permite. Cand incepi sa-ti pui aceasta problema ai in minte un numar de comportamente concrete de la tinutul mainii, de la sarut si pipait, pana la relatii intime. Este foarte greu de stabilit dinainte limite precise.

Va puteti decide sa nu va angajati in relatii intime, iar jocurile sexuale care duc la acestea sa fie evitate. Emotiile insa, pot deveni atat de explozive si pasiunea atat de puternica incat sa fiti la un pas de cadere. Pe de alta parte, este firesc ca doua persoane ce se cunosc, se bucura una de cealalta si se pretuiesc, sa treaca de la gesturile timide de afectiune la sarutari si mangaieri.

Deci asupra acestui aspect al prieteniei ne vom opri in capitolul urmator, totusi anticipez ca meditarea serioasa la sensul vietii voastre, in calitate de fii ai lui Dumnezeu si purtatori ai chipului Sau, va va da o perspective corecta de abordare a sexualitatii in ce are ea frumos si creator. ( John Breck, Darul sacru al vietii, Cluj-Napoca, 2001, p.129)

Trebuie sa stiti ca instinctul sexual este un adversar violent si puternic. El te orbeste si te taraste inspre placeri josnice. Intr-un om fara vointa el isi atinge intotdeauna tinta. Si ce urmeaza ? Onoarea si demnitatea ta sunt daramate. Chipul prieteniei curate se intuneca si nu mai vezi in partenerul tau omul gingas pe care-l iubesti, ci un simplu instrument care-ti poate procura placeri.

Ochii tai sunt orbiti si nu vad in prietena ta pe posibila mama a copiilor tai. Ei nu mai vad decat grosolania. Nu mai vad in ea decat un obiect al placerilor pacatoase. Ajuns aici cauti sa afli si la prietena ta o dispozitie asemanatoare.

La randul ei si fata il private pe baiatul sanatos si fmmos, viril si atragator, doar ca pe masculul ce-o poate desfata "ca-n filme". De aceea prin atitudinea neglijenta, prin mangaieri, prin cuvinte erotice, prin imbracamintea sumara, ii atata pasiunea sexuala si-l excita, determinandu-l sa faca acest pas.

Amandoi vor un singur lucru: sa iubeasca si sa fie iubiti. Nu se gandesc ca "un hot" pandeste cu ochii avizi momentul in care sa Ie pangareasca fiinta. La inceput el e magulitor, insinuant, face aluzii discrete. Apoi devine insistent si obraznic. Daca unul din cei doi ezita, ii va spune hotarat: "aceasta e iubirea". Apoi va argumenta viclean: "daca m-ai iubi te-ai cuica cu mine". Apoi cu obraznicie diabolica: "Din cauza perceptelor depasite ce te opresc sa faci sex cu mine te las ".

Zadarnic unul dintre ei ar argumenta ca lucrul acesta e pacat, ca nu-i permis pana la casatorie, ca ceea ce-i pretinde e dezonorat, inima celuilalt ramane tare ca piatra. Pasiunea a facut din el un demon. Puterile naturale, necontrolate, se descatuseaza si aduc dupa ele ruina si triumful raului.

Nenorocit trebuie sa fie totusi tanarul, lipsit de vointa si de putere care se lasa in mainile instinctului. Instinctul are menirea sa fie rob si iata ca devine stapan tiranic si crud.

Omul a reusit sa stapaneasca fortele oarbe ale naturii obligandu-le sa-i slujeasca. Cu ajutorul focului prelucreaza metalele, cu forta apelor pune in miscare turbinele hidrocentralelor, prin dezintegrarea atomului declanseaza energii enorme, cu ajutorul calculatorului controleaza tot ce se intampla in lume. Daca omul stapaneste pamantul, n-ar trebui sa-si poata stapani si trupul sau ?

Exista lasi care capituleaza de la primul atac. Desi bine fecuti trupeste, vointa lor este foarte slaba. Ar trebui ca ei insisi sa se dispretuiasca pentru neputinta lor. Dar nu fac acest lucru, ci dimpotriva, socot act de mare bravura caderea lor in pacat. Argumentul pe care-l aduc este ca-i imposibil sa-ti invingi pasiunea si ca multi tineri fac sex fara sa-si puna probleme. Vreau sa va spun ca asa judeca oamenii fara vointa, oamenii care au renuntat la libertatea lor si au devenit robi ai pasiunilor.

Sunt de acord ca este mare si presiunea pe care cercul de prieteni, sau "gasca" o fac asupra ta. Dar trebuie sa stii ca si prietenii tai sunt sub aceeasi presiune ca si tine. Si ei sunt tentati, si indemnati sa ia droguri, sa fumeze, sa bea si sa faca sex pentru aceleasi motive pentru care si tu esti tentat s-o faci: pur si simplu le este teama sa fie "altfel". Le este teama ca data viitoare prietenul pe care-l admira atat de mult o sa-i lase de-o parte pentru ca "strica distractia".

Trebuie sa ai puterea sa fii tu insuti si sa le spui: "Baieti, daca vreti s-o faceti n-aveti decat, dar eu cred ca-i o prostie". Acesta este modul in care iti poti arata barbatia.

Recunosc ca lupta este foarte grea, dar biruinta este posibila. Parca-l aud pe Sfantul Apostol Pavel reprosandu-ne: "In lupta voastra cu pacatul nu v-ati impotrivit pana la sange" (Evrei 12,4).

In iubirea curata dintre doi tineri exista ceva gingas si sfant. Esenta iubirii partenerului tau sta in certitudinea ca se poate increde in tine. Aceasta incredere este oarecum o icoana a increderii pe care crestinii o au in providenta divina.

Incredere in taria ta de caracter, in barbatia ta, in iubirea adevarata a alesului, sau alesei inimii tale, il fac pe celalalt sa-si lege viata de tine. Vrea sa-i apartii pana la moarte. Nici nu-ti poti da seama cat de deceptionat este celalalt cand isi da seama ca omul in care si-a pus nadejdea este stapanit doar de pofte instinctuale.

Erai socotit ca om galant, pur si demn. Si cand colo te dovedesti badaran si obsedat de placeri minore. Prin atitudinea ta reusesti sa distrugi in sufletul celuilalt imaginea frumoasa ce si-o facuse despre tine. Se darama ceea ce ar putea fi temelie puternica pentru o viitoare casatorie.

Andrei , Episcop de Alba iulia

Dacă Dumnezeu ne-ar lasa singuri....?

O mamă îşi iubea nespus de mult băieţelul de numai câţiva anişori. Vioi, sănătos, ce şi-ar mai putea dori o mamă de la un copil? N-a îndrăznit niciodată să se gândească la faptul că într-o zi copilaşul ei mult iubit ar putea păţi ceva, sau că nu ar mai fi aşa cum este acum, sănătos. Totul i se părea normal să fie astfel. Doar că, într-o zi obişnuită băieţelul ei se trezi paralizat în toata partea dreapta a corpului. Mama lui nu a ştiut cum să-şi continue viaţa alături de copilul ei. Frustrarea si nemulţumirea o însoţeau mereu, pentru că nu se aşteptase să i se întâmple tocmai ei această nenorocire.
Insă crescând, băiatul a avut ambiţia puternică de a-şi birui handicapul său, exersând mereu în această privinţă....
Dragostea mamei lui a renăscut , şi a mulţumit lui Dumnezeu că nu au fost părăsiţi de tot de Mila Domnului.

Aşa ne trezim noi în fiecare dimineaţă, grăbiţi ba la şcoală, ba la servici, sau în alte destinaţii, crezând că daca ne-am trezit sănătoşi aşa şi trebuie să fie, că aşa ni se cuvine nouă.
Dar opriţi-vă o clipă; de ce am merita noi toate cate avem?
Ce bine am făcut?
Ce moştenire să fie asta?
Lumea în care trăim este asemenea unei maşinării imense, la cârma căreia este Dumnezeu. Cel care ne dă soare la timp, ploaie la timp; Cel care zice inimii noastre să mai bată un pic, şi încă un pic... Cel care îşi revarsă Bunatatea şi mila Lui şi peste cei buni şi peste cei răi, ca nimeni să nu spună că nu a primit binecuvântările Lui.
Ce crezi că s-ar întâmpla dacă într-o dimneaţă te-ai scula din pat şi ar fi întunerec, iar ziua nu ar mai veni?
Sau ce crezi ca s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar porunci inimii tale, da da , inimii tale, să nu mai bată?
Ce rost ar mai avea tunci pentru tine toată frumuseţea trupului sau nebunia distracţiei ?
Iar acestea chiar se pot întâmpla... e destul ca Dumnezeu să se sature de destrăbălarea noastră, de închinarea noastră la idolii acestei lumi, ca să-şi reverse mânia lui peste noi.

Slavă Numelui Lui, că lucrurile nu se termină aici, ci în marea Lui Bunătate El şi-a dat pe Singurul Lui Fiu să moară pentru păcatele tale , care trebuiau ispăşite de tine prin moarte.
O, ce Dar frumos ne oferă Domnul!
Izbăvirea din robie!
Deplina libertate în Pacea Lui!
Bucuria mânturii şi răsplata credinţei noastre!
Toate , dar toate ne sunt dăruite prin marea Lui bunătate.
El aşteaptă zi de zi, ceas de ceas, să-ţi întorci privirea spre El şi să-I spui: " Mulţumesc Tată, pentru toate câte î-mi dai. Eu nu fac nimic ca să merit lucrurile ce mă înconjoară prin Iubirea Ta. În Smerenia mea te laud şi îţi mulţumesc!" Doar atât..., şi binecuvântările Domnului ţi se vor înnoi în fiecare dimineaţă, iar tu nu vei mai privi cu indiferenţă la roua dimineţii sau la ciripitul păsărelelor, căci vei şti că toate le ai prin Dumnezeu, prin marea Lui Milă faţă de noi, făpturile Sale.

Citeşte aici Psalmul 102

"Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul"

1 Corinteni 9: 24

" Căci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat"
1 Corinteni 9:27

Biblia şi sfântul apostol Pavel ne spune astăzi că de fapt mulţi aleargă spre Împărăţia lui Dumnezeu, dar nu toţi vor şi ajunge acolo. Mulţi aleargă, dar unii aleargă doar ca să alerge, să nu spună lumea că nu au alergat, în timp ce alţii aleargă cu un scop anume, de a căpăta premiul alergării!
Creştinii aleargă de multe ori fără să-şi dea seama că alergarea lor nu-i va duce prea departe.
Alergăm zilnic fără să avem un scop precis. Ne multumim să alergăm aşa cum putem, fără să ne dăm mai multă silinţă pentru a căpăta premiul alergarii - Cununa Slăvită a lui Dumnezeu!
Mă gândesc: Oare cum alerg eu astăzi, voi putea lua premiul alergării mele?
Cum trebuie să fie viaţa mea , ca să capăt Cununa Veşniciei?
Trebuie să fie mulţumitoare, suficientă, sau o viaţă de calitate, plină de antrenament zilnic pentru a fi mereu un câştigător?
Apostolul Pavel spune că se poartă aspru cu trupul său; Oare de ce?
Ce înseamnă să te porţi aspru cu trupul tău?
Ce înseamna trup?
Carnea, mintea , dorinţele - pe ele trebuie să le controlăm şi să învăţăm să le stăpânim.
Cum pot să-mi stăpânesc trupul?
Să nu-i acord mai multă atenţie decât i se cuvine, să-l îmbuib cu mâncare, să caut să-l fac să se simtă mereu confortabil, sau să-i acord îngrijire din cale-afară.
Cum pot să-mi stăpânesc mintea?
Să o apăr de imagini urâte, rele şi neziditoare. Să o hrănesc cu Cuvântul Vieţii în fiecare zi ,ca să nu aibă loc celelalte gănduri păcătoase. Să o supun în totalitate gândului lui Hristos, ziua şi noaptea. Dacă toate acestea ţi se par prea grele, atunci nu ai cum să fii tu stăpânul trupului tău, ci el te va stăpâni fără nici o îndoială.
Cum pot să-mi controlez dorinţele?
Omul are foarte multe dorinţe în viaţă. Eu mă trezesc adesea condusă de dorinţele mele şi regret de fiecare dată acest lucru.
Dorinţele omului nu sunt întotdeauna după voia lui Dumnezeu, de aceea nu trebuie să ne lăsăm conduşi de ele, ci să le supunem întotdeauna voii Tatălui nostru.
Uneori ele sunt foarte puternice şi ameţitoare. Tocmai în astfel de momente trebuie să alergăm la rugăciune şi să începem să le controlam prin puterea dată nouă de Dumnezeu de a ne stăpâni trupul.

Tată Doamne, ajută-ne să putem trăi cu trupul nostru doar pentru slava Ta, iar sufletul să-l putem conduce spre victorie, în Impărăţia Ta!

Amin

Ridica-voi ochii spre cer....

....de unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul! Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul."
Psalm 121:1-3

Mă întreb de multe ori care este rostul suferinţei în viata mea. Şi mereu îmi vine răspunsul: - "Vreau să te fac mai puternic în necaz şi să te apropii mai mult de Mine!"
Nu este deloc uşor să rămâi credincios în strâmtorare, dar nu este nici Har mai mare să ai putere să treci peste suferinţă, şi totuşi să rămâi în dragostea lui Dumnezeu.
Fericit este acela care suferă pentru numele lui Dumnezeu şi nu din cauza neascultării lui. Odată ce alegi sa-I urmezi Domnului Iisus , te faci părtaş suferinţelor Lui, altfel nu poţi afla Adevărata Dragoste Dumnezeiască.
Frica de suferinţă este absolut normală atunci când alegi această cale. Însă Dumnezeu ne-a dat de asemenea şi o îndrăzneală de a porni la luptă, cu siguranţa că doar cu El vom birui.
Slăbiciunile, au si ele un rost important în lupta împotriva păcatului.
Ele ne ajută sa ne vedem mereu cât de mici şi neputincioşi suntem fără Domnul. Pe de altă parte vedem cât de mare este Harul Lui, pentru că nu în puterile noastre se vede puterea lui Dumnezeu , ci în neputinţele noastre are El ocazia să ne arate cât de Măreţ este.
La Domnul nu strigi după ajutor atunci când ţi-e bine. Chiar şi ateii în strâmtorare strigă: Doamne ajută-mi! pentru că fiecare om are în el instinctul de făptură a Creatorului său, doar că prea puţini recunosc acest adevăr.

Oare nu-i pasă lui Dumnezeu de multe ori prin ce trecem noi?
Oare nu ne aude când strigăm după El să ne scape odata din nevoi?
Se pare că de cele mai multe ori cădem în capcana şoaptelor celui rău şi începem să credem că Domnul nu ne mai aude, că El ne-a părăsit, ne-a lăsat în voia soartei. Oare aşa să fie?

Slavă lui Dumnezeu în veci, că acestea sunt doar minciuni ale satanei!
Niciodată Creatorul nostru nu şi-a lăsat făpturile Lui preaiubite de izbelişte.
Niciodată nu ne va lăsa pradă vânătorului, numai dacă nu ne ducem noi de bună voie în mâinele lui.

Oare pentru aceasta îngăduie Domnul suferinţa? Să ne spună că ne iubeşte, să dea ca jertfă pe însăşi Fiul Lui, şi apoi să nu-i mai pese de noi?
O, puţin credincioşilor! Unde vă este credinţa?

De fapt păcatele noastre pun un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu!
Gândeşte-te acum: care păcate te despart de rugăcinea profundă în Duhul Sfânt?
Nu căuta mereu vinovatul. Vinovatul în toate eşti tu primul.
Plânge-ţi păcatul care te ţine rob al minciunii şi răutăţii, sau poate al mâniei, sau al belşugului, plânge-l şi nu-l lăsa sa-ţi răpească veşnicia. Nu se merită să pierdem o veşnicie întreagă pentru nişte pofte ale trupului nostru sau pentru probleme trecătoare!

Suferinţa, chiar dacă vine de la cel rău, ea nu este neştiută de Domnul tău. Ea este îngaduită tocmai spre sfinţenia sufletului tău!
Primeşte-o dar şi poart-o cu iubire! Iar Dumnezeu să-ţi fie mângâierea în necaz.
Dă-I ocazie să arate Slava Sa, ţie şi celor necredincioşi!

"Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El."
Romani 8:17