25 oct. 2007


"Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul"
1 Corinteni 9: 24

"
Căci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva după ce am propovăduit altora,
eu însumi să fiu lepădat"
1 Corinteni 9:27

Biblia şi sfântul apostol Pavel ne spune astăzi că de fapt mulţi aleargă spre Împărăţia lui Dumnezeu, dar nu toţi vor şi ajunge acolo. Mulţi aleargă, dar unii aleargă doar ca să alerge, să nu spună lumea că nu au alergat, în timp ce alţii aleargă cu un scop anume, de a căpăta premiul alergării!
Creştinii aleargă de multe ori fără să-şi dea seama că alergarea lor nu-i va duce prea departe.

Alergăm zilnic fără să avem un scop precis. Ne multumim să alergăm aşa cum putem, fără să ne dăm mai multă silinţă pentru a căpăta premiul alergarii - Cununa Slăvită a lui Dumnezeu!
Mă gândesc: Oare cum alerg eu astăzi, voi putea lua premiul alergării mele?
Cum trebuie să fie viaţa mea , ca să capăt Cununa Veşniciei?
Trebuie să fie mulţumitoare, suficientă, sau o viaţă de calitate, plină de antrenament zilnic
pentru a fi mereu un câştigător?
Apostolul Pavel spune că se poartă aspru cu trupul său; Oare de ce?
Ce înseamnă să te porţi aspru cu trupul tău?

Ce înseamna trup?

Carnea, mintea , dorinţele - pe ele trebuie să le controlăm şi să învăţăm să le stăpânim.

Cum pot să-mi stăpânesc trupul?
Să nu-i acord mai multă atenţie decât i se cuvine, să-l îmbuib cu mâncare, să caut să-l fac să se simtă mereu confortabil, sau să-i acord îngrijire din cale-afară.
Cum pot să-mi stăpânesc mintea?
Să o apăr de imagini urâte, rele şi neziditoare. Să o hrănesc cu Cuvântul Vieţii în fiecare zi ,ca să nu aibă loc celelalte gănduri păcătoase. Să o supun în totalitate gândului lui Hristos, ziua şi noaptea. Dacă toate acestea ţi se par prea grele, atunci nu ai cum să fii tu stăpânul trupului tău, ci el te va stăpâni fără nici o îndoială.
Cum pot să-mi controlez dorinţele?
Omul are foarte multe dorinţe în viaţă. Eu mă trezesc adesea condusă de dorinţele mele şi regret de fiecare dată acest lucru.
Dorinţele omului nu sunt întotdeauna după voia lui Dumnezeu, de aceea nu trebuie să ne lăsăm conduşi de ele, ci să le supunem întotdeauna voii Tatălui nostru.
Uneori ele sunt foarte puternice şi ameţitoare. Tocmai în astfel de momente trebuie să alergăm la rugăciune şi să începem să le controlam prin puterea dată nouă de Dumnezeu de a ne stăpâni trupul.


Tată Doamne, ajută-ne să putem trăi cu trupul nostru doar pentru slava Ta, iar sufletul să-l putem conduce spre victorie, în Impărăţia Ta!

Amin

Niciun comentariu: