Carusselul Lumii

Lumea, devine un carusel, care incepe să se invarta din ce in ce mai repede. Totul devine atât de ametitor , incat nici nu-ti dai seama pe unde esti. Trebuie să stai cu ochii treji,ca să privesti şi să întelegi cele ce se intampla in jurul tau.
Pe de o parte mor mii de oameni, prin razboaie, prin dezastrele naturii, prin destrăbalarea crescânda si continua in tot felul de placeri şi vicii.
Pe de alta parte, comerciantii, oamenii de afaceri, politicienii nu dau nici un semn de stres. Ei fac publicitate la masinii noi aparute, la lame de ras, geluri de dus etc; exact ca in zicerea: "Ţara arde, iar baba se piaptana".
Pe alte parti, primim tot felul de mesaje, care mai decare sa ne avertizeze de sfarsitul lumii, de insemnarea buletinelor , pasapoartelor cu semnul fiarei. Altii nu isi fac griji in privinta lor, pentru ca semnul nu are putere atat timp cat tu nu te-ai lepadat cu gura ta de Dumnezeu. Daca nu te-a intrebat nimeni , de te lepezi sau nu de Domnul, de ce sa-ti fie frica, nu? Si tot asa...

Cu siguranta lumea incepe sa se intoarca de-al binelea cu josu-n sus.
Si nu stiu de ce dar simt ca de acum incolo altfel nici nu urmeaza sa fie.

DAR ,haideti la toate aceastea sa facem un exercitiu frumos de linistire.
Eu multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt singura pe lumea aceasta, care ma lupt sa raman credincioasa lui Dumnezeu. Mai am in jurul meu sute si poate mii de frati si surori, cu are ma pot uni in acelasi gand, in aceeasi dorinta, in aceeasi fapta, ca sa pasim cu totii odata , exact ca intr-o Oaste Sfântă, si sa calcam cu credinciosie fiecare pas spre Imparatia ce ne sta inainte.
Si una din cantarile pe care le-am putea canta mergand cu totii intr-un rand este aceasta:

Fraţi ostaşi, răsună iară goarna luptei sfinte;

după o-ncercare-amară, glasul Lui ne cheamă iară,

pentru Sfânta Slavei Ţară – înainte!

Astăzi marea Lui chemare este mai fierbinte;

dup-o lungă înnoptare, soarele din nou răsare,

pentru Numele Său Mare – înainte!

După lupta cea trecută, mulţi sunt azi morminte;

dar Hristos din cer ne-ajută cu puterea-I nevăzută,

biruinţa nu-i pierdută – înainte!

La chemarea-nflăcărată azi luaţi aminte;

să ne ridicăm deodată cu voinţă ne-nfricată,

biruinţa-i câştigată – înainte!

Fraţi viteji, se vede-n faţă Ţinta luptei sfinte;

pentru slava ei măreaţă, pentru veşnica viaţă,

pentru tot ce-avem în faţă – înainte!

Duceţi peste tot fiorul nou al luptei sfinte;

către cer ne cheamă dorul, steagul sus – şi tot poporul,

cu Iisus Biruitorul – înainte!

Repet pentru mine, dar si pentru voi, care cititi aceste randuri. Frica nu este de la Domnul.

"Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica ci de putere, de dragoste si de chibzuinta" 2 Timotei 1:7

Slava lui Dumnezeu e gata sa se arate. Vreau si eu impreuna cu voi sa rabd orice ar veni, numai sa ajung in Ţara fara de sfarsit, langa bratul mangaietor al Domnului, al Preaiubitului inimii mele!

Slavit sa fie Domnul!

Nu conteaza ceea ce vreau să fac - contează ceea ce împlinesc!

De câte ori nu ne trezim că ne-am promis sa fim mai buni, mai rabdatori, mai darnici, odata cu începerea noului an,... şi trece anul, iar noi dimpotriva parcă mai nerăbdători ne-am facut, mai răutăcioşi cu alţii şi mai egoişti am devenit.
Eu una mă văd de atâtea ori în astfel de situaţii. De parcă ar fi o lege nescrisa pe care o implinesc de fiecare dată, şi nu reuşesc să ies din ea.
Am observat, că numai atunci când aştern pe foaie gandurile mele, abia atunci vâd mai clar viaţa mea, şi ceea ce trebuie schimbat în ea.Vă propun să incercaţi şi voi această metoda de bilanţ al vieţii.
Degeaba promitem lui Dumnezeu si oamenilor ca vom fi altfel de aici incolo, dacă rămânem la fel, sau poate devenim si mai răi şi neascultatori.
Am observat de curand ceva la sotul meu, care m-a incurajat şi pe mine. Am remarcat că şi-a propus să fie un sot mai atent, un frate mai bun, un fiu mai bland, un tată mai grijuliu, şi îl admir cum reşeşte să facă ceea ce şi-a propus. Ştiu că se luptă destul de mult cu propria-i fire , dar dacă îşi doreşte ceva mult, poate izbuti cu rugaciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Nu ştiu daca aţi observat, ca acest an a inceput cu multe evenimente profetice, care se succed in fata ochilor noştri cu o viteza nebănuită; de ex.pregatirea guvernarii mondiale ca solutie pentru criza financiara internationala, razboiul din Fasia Gaza care probabil va starni multa ura asupra Israelului, nemaivorbind de schimbarea climei si altele. În faţa acestor evenimente nu avem voie să ne panicăm, deşi te înfioară faptul ca tocmai tu trăieşti aceste vremuri de pe urmă, care au fost profeţite cu atata timp în urmă. Parcă nu-ţi vine să crezi că la un moment dat, foarte curand poate , vei fi nevoit sa alegi intre a accepta acel microcip, ca semn al fiarei sau nu. La un moment dat pur si simplu vei merge la magazin şi ţi se va spune in fata, ca nu poti cumpara nimic fara acel microcip. Ce te faci atunci? te-ai gandit vreodata in mod practic? Eu incercam să meditez la acest lucru zilele astea, si am gasit o solutie care sper să-mi aducă pace si liniste in suflet.
În toata învălmăşeala acestei lumi, pe ultima ei suta de metri, mi-am propus să ma gandesc la ceea ce ma asteapta dincolo de moarte. La viaţa langa Dumnezeu, la ceea ce ochiul nu a vazut vreodata, nici la urechea omnului nu a ajuns, aşa cum ne descrie Cuvantul lui Dumnezeu Raiul. Îmi propun sa trec prin toate acestea nu numai cu gandul, ci mai ales cu fapta, cu împlinirea Voii lui Dumnezeu. Să las la o parte certurile de partide, nemultumirile de-o clipa, egoismul, bărfa, şi orice fel de răutate , etc, şi să incep în mod concret să iubesc pe aproapele meu, care poate fi orice persoana de langa mine.Cum altfel pot ajuta si pe altii sa ajunga în bratul Domnului, daca nu arătandu-i acea dragoste prin care Dumnezeu a câştigat şi sufletul meu?

Dar şi mai mult trebuie să dam jos barierele păcatului care ne despart pe noi de fraţii nostri in aceeaşi credinta. Pentru ca imi pun întrebarea: Cum putem sa-i iubim pe altii cand în familia noastra este ura si dezbinare? Degeaba sunt toate daca nu ne luptam pentru pacea si unitatea din familiile noastre. Să ne ţinem aproape unii de alţii!


Tocmai despre asta vorbeam la început. Nu mai avem voie să rămanem doar cu pălăvrăgeala, doar cu teoria despre credinţa in Domnul Iisus. Nu mai avem voie să purtăm răutate in suflet, oricare ar fi motivul, NU SE MERITA! Avem voie în schimb să medităm la fiecare segment al vieţii noastre, să le punem pe toate în ordine, aşa cum iar place lui Dumnezeu.
Cum am spus la îceput , nu conteaza ce imi doresc , conteaza ceea ce implinesc din voia lui Dumnezeu pentru mine. Abia atunci pot sa-mi permit să visez la Rai!

Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Matei 7:21

La multi ani! şi vă doresc o viaţa cât mai langă Domnul, de acum incolo!

O ce veste...uitata!

sau: Unde este Hristos de Craciun?

In ciuda aparentelor, Hristos Se naste si astazi intr-o lume in mare parte la fel de indiferenta fata de El ca si cea a Israelului de acum 2000 si ceva de ani. Nasterea Sa lasa inimile celor mai multi oameni de pe fata pamantului, ba chiar a multora dintre cei botezati si imbisericiti, mai reci decat pestera care L-a gazduit.

Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi (si nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si asteptam “Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia specifica, voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera “feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra… Am asteptat Craciunul ca sa ne bucuram mai curand fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca sa ne folosim linistit, liberi si dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de altfel, facem cu lumea intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile noastre, de El daruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le traim… pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu…

Unde e Hristos in toata zarva petrecerilor si a meselor festive de acum? Unde e Hristos in multimea programelor TV murdare, la care toti privesc obligatoriu si “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si dracesti, cu aceleasi discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al superficialitatii si trivialitatii, cu aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile ale anului, dar… acum si mai dihai, ca deh, “e sarbatoare“…

Dar si pentru noi, multi dintre cei credinciosi, sa recunoastem ca este la fel… Nu stim sa ne bucuram crestineste, nu mai stim sa praznuim duhovniceste, de aceea si noi, dupa ce ne implinim “randuiala” prezentei la Sfanta Liturghie si eventual ne cuminecam… adesea petrecem la fel ca si “lumea”, ne bucuram cu aceeasi bucurie goala, gaunoasa, necurata… ne bucuram fara Hristos! El ne ramane simpla referinta teoretica, conventie. “Stim” ca e Nasterea Lui… Dar traim ca si cum asta n-are nicio legatura cu concretul vietii noastre si nu schimba cu aproape nimic modul in care traim, gandim, ne bucuram…. Hristos nu e nici pentru noi AICI, prezent, viu, in inimile noastre si in constiintele noastre; sau daca L-am simtit cumva, Il facem cat mai repede uitat printre sarmale, cozonaci, flecareli, bancuri, cantece lumesti, filme si show-uri distractive… “DA MUZICA MAI TARE!”…

Hristos Se naste tot singur, umil si nebagat in seama. Prea putini magi si pastori Il mai cauta acum. Si prea multi acoperim, ascundem, facem uitata Nasterea Sa cu multe zgomote, cu multa vorbarie si multe luminite artificiale, cu sclipici, cu beculete si cu fast orbitor. Ca nu cumva sa auzim chemarea Lui… Vrem sa ne bucuram, vrem sa avem neaparat un Craciun fericit, dar… ca sa ne putem bucura, ca sa putem fi “fericiti”… e neaparat nevoie sa ne debarasam de Hristos, ca gandul la El sa nu stea cumva in calea “bucuriei” noastre.

“In lume era si lumea printr-Insul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1:10).

Si astazi Maica Fecioara cu greu gaseste inima in care sa poata salaslui curatia ei, cum nici atunci nu a aflat unde sa poposeasca spre a naste pe Iisus. Cine oare o mai urmeaza astazi in smerenie, in curatie feciorelnica, in ascultare, in dragoste pe Nascatoarea de Dumnezeu? Ce suflet mai este pregatit si azi sa-L nasca in sine pe Dumnezeu, sa-L primeasca in casa proprie?

“…Pentru ei nu era loc la han” (Luca 2:7) …

Dumnezeul ce ni S-a nascut astazi a venit in lume nu ca sa avem ce sa celebram formal si simbolic, nici ca sa ne dea pretext de euforii consumiste, ci pentru nimic mai putin decat ca sa se faca Fratele nostru! Hristos a venit in lume nu doar ca sa ne mantuiasca, ci ca sa ne faca fratii Lui, ca sa ne altoiasca pe trunchiul Sau si sa ne daruiasca Viata din Viata Tatalui. Viata dumnezeiasca adevarata, nu poezie! Viata dumnezieasca adevarata, nu teorie! Viata dumnezeiasca adevarata, nu logoree! Hristos S-a nascut ca noi sa nu mai traim satanei, lumii si noua insine, sa nu mai slujim Nimicului, ci ca sa ne nastem si noi EFECTIV si SIMTIT, in taina Duhului, ca fii ai Tatalui. Scopul Intruparii Lui suntem noi, este nasterea noastra din nou, pentru Imparatia vesnica, prin baia pocaintei! Aceasta este Taina “cea din veac ascunsa” si aceasta este “vestea minunata” ce ni s-au impartasit acum direct din Cer, de Insusi Fiul! Dar cine le mai stie si le mai crede astazi, cine le doreste, cine le primeste?

Cine Ii deschide si lui Hristos poarta inimii de Craciun? El este Colindatorul Care, precum in cantecul sfasietor al lui Tudor Gheorghe, inlacrimat, plapand si tremurand de frig “sta la poarta si nu zice nimica“, asteptand ca cineva sa-I inteleaga Vestea Sa cea ne-lumeasca… si sa-i deschida spre a cina impreuna cu El, in taina inimii! Vom fi noi aceia?

Ca repere de baza pentru de-banalizarea sarbatorii Craciunului si pentru conectarea duhovniceasca la sensul profund si la implicatiile personale ale acestui urias Praznic, va propunem sa citim mai cu atentie Sfanta Scriptura… in alte pasaje decat cele care se citesc in aceste zile, dar care se refera tocmai la Taina negraita care se petrece acum sub ochii nostri:

“Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume.In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit.Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut.Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era.Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har.Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut”.

22 Dec 2007 Articol preluat de pe site-ul www.razbointrucuvant.ro

Lumea în care vine Iisus.... de Crăciun

Lumea în care a venit Iisus acum mai mult de doua mii de ani în urmă, nu se deosebeşte prea mult de lumea în care trăim astăzi.
S-a născut într-o lume rece şi la propriu şi la figurat. Nu a fost primit de ai Săi, aşa cum se întâmplă şi astăzi, nu numai cu El, ci şi cu toti cei care-L iubesc...

Eram într-o zi la poştă să cumpăr nişte felicitări. După ce îmi lungisem destul ochii după o felicitare cu naşterea Domnului Iisus, am găsit una. Am cerut la ghişeu să-mi dea acea felicitare şi încă una la fel. Din păcate după ce s-a dus doamna şi a căutat până şi în magazie, nu a putut găsi încă o felicitare asemănătoare măcar cu cea pe care am cerut eu. Toate felicitările de Crăciun erau cu orice altceva pe ele numai nu cu Naşterea Domnului Iisus.... trist, dar aşa de "mult" este iubit şi primit şi astăzi Domnul în lume.

Citeam nu demult în Biblie versetul următor:

" Nu iubiti lumea si nici lucrurile din lume..1Ioan 2:15"

Desigur aici "lumea" are un alt inteles, lumea lucrurilor materiale, a poftelor etc.
Dar, foarte bine se potriveşte aici şi întrebarea: De ce iubesc eu lumea?

Ce mă atrage atât de mult la ea, când ea este atât de rece şi neprimitoare cu tot ce iubesc eu, cu toate nevoile mele?
Ce a făcut aceasta lume pentru mine, ca eu să fiu atras atât de mult de ceea ce-mi ofera ea?
- este nedreaptă cu cei săraci, cu cei nevinovati, cu cei bolnavi..
- îmi ia bani pentru toate maruntişurile, dar nu-mi dă mai nimic pentru strictele mele necesităţi... - dacă nu sunt cum e lumea, în port, în vorbire, în gândire, sunt privit cu dispreţ...
- sunt minţit asupra consecinţelor unor decizii sau lucruri cumparate: ma refer aici la propleme cum sunt avortul , anticoncepţionalele, produsele contrafacute de pe piaţa , etc...
-ea inversează principii valoroase, sănătoase cu nonvalori...

De ce ar trebui să iubesc lumea în care trăiesc, mai mult decât pe Dumnezeu, care a creat-o?
Ea Îl exclude în toate, şi nu vrea să recunoască, că fară El ea este un Nimic.
O lume care este nepăsătoare faţă de cei ce au nevoie de mângâiere, care pune mai presus de toate câştigul, decât dreptatea.
Care îndeamnă mai mult la iubirea de sine, decat la o iubire altruistă, neconditionată.


Cu toate acestea , aşa cum ştie satana să facă minciuna atrăgătoare, aşa sunt atraşi multi dintre noi de capcanele amăgitoare ale acestei lumi. Fără Duhul lui Dumnezeu în viaţa noatră însă, suntem ca nişte orbi care băjbâim încoace şi încolo şi nu putem vedea realitatea, că suntem de fapt nişte nimicuri, praf şi pulbere în faţa Divinităţii. Numai prin Lumina venită de Sus, prin Domnul Iisus...ochii nostri pot vedea totul aşa cum este.

Nu vreau să iubesc lumea, nici ce-mi oferă ea, pentru că ea nu-L iubeşte pe Preaiubitul inimii mele!
Pentru că nu pot fi împărţit între doi iubiţi. Cine spune că iubeşte doi barbati la fel de mult, de fapt nu iubeşte pe nici unul cu adevărat. Iar pe cei nehotărâţi Domnul îi numeşte căldicei, în care, nu numai că nu-şi găseşte nici o plăcere, ci ii va şi scuipa din gura Sa, ca pe ceva neplăcut.

Gandeşte-te bine. Pe cine se merită să iubeşti cu adevărat şi cui merită să-ţi dedici viaţa?... Domnul Iisus mai este încă în ieslea Lui rece, în care stă şi aşteaptă, poate măcar în acest an va găsi un loc cald şi primitor în inima ta.

Cât ţine de mine, în acest Crăciun vreau sa-I pregătesc Domnului o iesle umilă dar călduroasă. Nu am palate şi nici aur, dar tot ce am îi dăruiesc. Stiu că nu a fost mereu călduros locul Lui în viaţa mea, dar vreau sa-l încălzesc din nou, pentru că vreau sa fie mereu Preaiubitul meu iar eu să fiu mereu al Lui!

Crăciun binecuvântat!

Iubirea mea Iisuse cum pot să Ţi-o arat
când ruga mea si fapta, demult eu nu Ţi-am dat...?

Cât de mulţi oameni se plang de sărăcia trupeasca şi materială a vieţii lor, dar cât de puţini se plâng de sărăcia sufletului lor, de sărăcia faptelor din viata lor?
Ideia aceasta am găsit-o la fratele Traian Dorz, într-o carte minunata de meditaţii" Întâi să fim", şi m-am regăsit imediat în imaginea unor astfel de oameni, din categoria carora fac şi eu parte.

După o perioadă lungă, în care nu-ţi găseşti timp sau mai bine zis nu-ţi faci timp, să cauţi prezenţa Lui Dumnezeu în viaţa ta, pentru că ai lăsat mereu şi mereu ca alte lucruri să-I ia locul întai în viată, ajungi să-ti dai seama că dacă i-ai spune acum lui Dumnezeu că-L iubesti, nici nu te-ar crede.
De ce ar trebui să te creadă , dacă tot ce faci nu arată deloc ceea ce spui? Şi cu cât starea aceasta se prelungeşte în viaţa ta, cu atât simţi că ceva din tine se usucă.
E o seceta sufletească de bucurie, de viaţa, de dăruire şi de multe altele. Simţi că eşti pe nicăieri, iar astea toate numai pentru că nu ai vegheat asupra ta.

Numai că Dumnezeu nu este aşa cum credem noi. În El există mai multă credincioşie şi mai multă bunătate decât şi-ar putea închipui cineva vreodată. El spune celor cu care a făcut odată legământ, că

dacă vor calca orânduirile Lui, şi nu vor păzi poruncile Lui, le va pedepsi fărădelegile cu nuiaua, şi nelegiuirile cu lovituri; DAR nu-Şi va îndepărta DELOC bunătatea de la ei, şi nu-Şi va face credincioşia de minciună;

Nu-Şi va călca legământul, şi nu va schimba ce a iesit de pe buzele Lui.

Psalm 89:31-34

Aceasta nu înseamnă deloc că indiferent cât de mult am greşi, putem sta liniştiţi, că Dumnezeu oricum ne va ierta, ci dimpotrivă, bunatatea Sa trebuie să ne ridice din fărădelegea noastră cu mai multă umilinţă şi smerenie.
Eu nu pot să ridic ochii în faţa Celui Sfânt, să-i mai spun că-L iubesc, şi în continuare să rămân la fel, în starea în care sunt.

Credinciosia Lui trebuie să mă schimbe, să mă facă să nu pot rămâne indiferentă la nesimţirea în care stau. Cât de mult îmi pasă mie de sărăcia mea sufletească şi cât de mult sunt gata să fac pentru a nu rămâne aşa , sau să devin şi mai rău?

Astăzi recunosc cu tristeţe şi amărăciune, că nu am facut nimic bun pentru Domnul meu, pentru Preaiubitul inimii mele. Chiar dacă nu am putut să I-o arat de multe ori , El rămâne şi va fi întotdeauna Preaiubitul inimii mele, dupa care mereu îmi însetează sufletul. Dacă nu-L caut o zi, îi simt lipsa. Mă simt seacă fără stările de părtăşie cu El.
Nu mai vreau să rămân aşa... vreau să trăiesc iaraşi focul dragostei Lui în mine, dar pentru asta trebuie să-I caut faţa şi să vorbesc cu El.

Iar El mi-a promis că mă va ocroti, pentru că cunosc Numele Lui, şi mă va izbăvi pentru că îi port dragoste. Ps 91:14
Cât de minunat este Dumnezeu, şi cât de credincios faţă de nepăsarea şi slăbiciunea noastră de a-I mulţumi în toate cum se cuvine...

Slava Lui pentru toate!

Dacă eşti a lui Hristos...

Nu poţi sluji la doi stăpâni, pentru că ori vei urî pe unul şi vei iubi pe celălalt, ori vei ţinea la unul şi vei nesocoti pe celălalt. (Matei 6:24)

Este foarte clar un singur lucru: cine vrea sa fie a lui Hristos, trebuie să iubească tot ce porunceşte El, să iubească toată voia lui Dumnezeu!
Trăind în lumea de astăzi , mulţi dintre noi suntem confuzi în ceea ce privesc lucrurile pe care le iubim sau le facem pentru noi sau pentru lume.
Sunt păcate, care par atît de "nevinovate" încât spunem că nu e nici o problema în a le face, şi asta pentru că toată lumea le practică.

Au apărut multe mişcări printre tineri, care aparent îi îndreptăţeşte să se răzvrătească împotriva societăţii, şi chiar împotriva vieţii lor personale, pe care hotărăsc să şi-o curme la un moment dat.

Nu, aceasta nu poate fi nicidecum voia Lui Dumnezeu!
Orice duh al răzvrătirii este duhul lui satan!
Orice duh, care dispretuieşte pe ceilalti, care învinuieşte pe ceilalţi, sau înjoseşte pe alţii, nu poate fi decat un duh rău.


Cine este din Dumnezeu nu poate rămâne un om răzvrătit, nu poate să dispretuiască nici cea mai neînsemnată fiinţă de lîngă el, nu poate trece nepăsător pe langă un om în nevoie. Dumnezeu înconjoară totul cu dragoste şi cu milă. Cine este în El şi în cine rămân cuvintele Lui, acela este prieten cu Dumnezeu!

Să nu ne înşelăm dragii mei cu lucruri care ne duc spre pieire, iar noi să le credem după voia lui Dumnezeu. Avem o conştiinţă care dacă este cumva adormită, poate fi trezită, dacă suntem sinceri cu noi înşine, dacă ne dorim cu adevărat să ştim pe ce cale umblăm. Ea este pecetea lui Dumnezeu în noi, şi dacă ţinem seama de ea ne poate ajuta foarte mult să cunoastem voia Lui pentru noi.
Ne putem înşela în multe privinţe, dar nu se înşală niciodată acela care iubeşte pe aproapele său; acela care priveşte zi de zi în Cuvantul lui Dumnezeu-Biblia, şi îşi vede sufletul aşa cum este, apoi caută să-şi îndrepte căile sale.

Credincioşia noastră nu stă în lucrurile mari, care izbesc ochiul omului, ci în credinţa şi corectitudinea lucrurilor mărunte, aparent neînsemnate, dar cele mai importante.
-Să fii corect cu tine însuţi, cu cei de langă tine, chiar dacă nu te vede lumea şi chiar dacă îţi greşeşte cineva.
-Să fii conştient că mereu te vede Dumnezeu şi pe toate pentru El să le faci.
Dacă nu-ti compostezi un bilet în autobuz pentru ca speri să nu te prindă controlorul, nu uita că Dumnezeu este controlorul cel mai important deaspura ta şi nu ai cum sa te ascunzi de El, iar judecata cea mai aspră va fi a Lui, nu a oamenilor.

Aşa că orice faci , fă totul fiind conştient de prezenta şi ochiul Lui Dumnezeu îndreptat asupra ta! Cine ajunge sa-L iubeasca pe Dumnezeu, îl asculta şi face voia Lui din dragoste pentru El, căci în dragoste nu mai există frică.











Dacă eşti a lui Hristos...
nu te lepezi la-ncercare, ci-ţi păstrezi credinţa tare,
pân-la moarte-n ascultare, ca şi Domnul tău Hristos.

Dacă eşti a lui Iisus...
tu răspunzi la rău cu bine şi iubeşti, iertând pe-oricine,
şi te laşi jertfit pe tine, ca şi Domnul tău Iisus.

Dacă umbli cu Hristos...
viaţa ta-i strălucitoare, supărarea-i iertătoare,
rugăciunea-ncrezătoare, cum a fost a lui Hristos.

Dacă umbli cu Iisus...
suferinţa ta-i senină, dăruirea ta-i deplină,
şi-nvierea ta-i divină, cum a fost a lui Iisus!

Traian Dorz

Slavit să fie Domnul!

Când crezi că numai ţie ţi se întâmplă....

De multe ori mi se pare că greutăţile vieţii, prin care trec , contrazic ceea ce spune Sfânta Scriptură, când citesc, că Domnul se ingrijeste de copii Lui, iar ei nu ar trebui sa se îngrijoreze de nimic, ci în toate trebuie să aducă rugăciuni de multumire.

Astăzi mi-am adus aminte de un principiu foarte important, care mă ajută mult să trec peste ceea ce mi se întâmplă mie, şi să privesc la cei care trec prin momente şi mai grele.
De ex:
- dacă eşti trist că nu te simţi iubit, gândeşte-te că sunt oameni infirmi, care poate se simt si mai neiubiţi decât te simţi tu;
- dacă eşti nemulţumit că nu ai ceea ce-ţi doreşti în viaţa de zi cu zi, gândeşte-te că sunt foarte mulţi oameni care nu au nici pe departe ceea ce ai tu, o casă, mancare, haine , serviciu etc;
- dacă nu ai prieteni, nu trebuie să te descurajezi, poţi începe să fii tu prieten cuiva. Ai să primeşti mai multă satisfacţie decât îţi imaginezi, dacă ai începe să faci tu pe altul fericit;
- dacă crezi ca nu ai nici un talent la nimic, adu-ţi aminte ca nici un om nu poate să nu se priceapă chiar la nimic. Găndeşte-te că ai putea măcar să te rogi pentru cei care sunt în nevoie, sau să asculti pe cineva cu multa atenţie şi dragoste, să-l faci să se simtă în siguranţa langă tine;

Dacă ţi se pare ca Dumnezeu nu te ascultă, sau nu-ţi răspunde la rugăciuni, nu te grăbi să te superi pe El, chiar dacă nu înţelegi de ce e aşa. Lui nu-i face deloc plăcere să ne fac să suferim pentru nimic, întotdeauna vrea să ne inveţe o lectie de viaţa, sau să ne apropie mai mult de inima Sa. E greu să găseşti răspunsuri la multe probleme din viaţă.
Dar un lucru ştiu sigur şi mereu mi-l aduc aminte:
Nimic rău nu ni se poate întâmpla atâta timp cât Îl avem pe Domnul în viaţa noastră şi trăim cu El zi de zi, ne gândim la El, la Cuvântul Lui şi ne bucurăm de viaţa pe care ne-a daruit-o.

Dacă treci printr-o perioadă mai grea, ţi-e greu să nu te îngrijorezi de ceea ce urmează să fie, adu-ţi aminte că Dumnezeu le vede şi le ştie pe toate, şi dacă nu intervine atunci când ne-am dori noi, cu siguranţă o să intervină la momentul potrivit, ca cei ce-L iubesc pe el să nu rămană de rusine, caci aşa ne promite Domnul în Sfânta Scriptură.

Deci, adu poverile tale la picioarele Lui. Lasă-le Lui şi încearcă să te bucuri de ziua de azi, căci ajunge zilei necazul ei.

Doamne Tata, îţi mulţumesc personal că ceea ce sunt azi, şi ceea ce am azi , puţinul sau multul pe care-l am, se datoreaza doar milei Tale. Când privesc la ceea ce vreau sa fiu şi să am, încep să ma îngrijorez. Iartă-mă pentru că nu sunt multumită de binecuvantarile Tale zilnice;de sănătate, mâncare, acoperiş deasupra capului, un pat unde pot dormi, fraţi cu care ma pot vedea şi bucura împreună, şi multe altele care în fiecare zi îmi sunt dăruite de Tine. Te rog ajută-ma să mă bucur cu adevărat de ceea ce Tu îmi dăruieşti, fără ca eu să merit ceva din toate acestea.

Fii Slăvit şi binecuvantat de acum şi-n veci de veci.
Amin

Durere pentru suflet...

"Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire , şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos."
Efeseni 4:31-32

Când într-o familie nu se înţeleg fraţii între ei, ce este de făcut?
Dacă nici unul dintre ei nu caută înţelepciunea şi dragostea unde se ajunge?
Fiecare pretinde ca este drept şi aşa cum gândeşte el e cel mai bine. Nici unul nu mai caută să îndrepte relţia dintre ei, rugându-se cu lacrimi de durere şi sfâşiere. Toţi cad in vârtejul învinuirilor, a căutării drepturilor sale, a apărării adevărului, uitând de cel mai important lucru care i-ar putea ajuta - Iertarea şi Dragostea.

În zilele noastre asistăm la numeroase astfel de neînţelegeri între fraţi, în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi din păcate chiar şi eu şi multi alţii asistă la numeroase astfel de neînţelegeri, care nu mai au capăt, pentru că s-a uitat demult de Dragoste şi Iertare.

Îndrăznesc să spun aceste lucruri petru că, cred din toată inima, că atunci când doi fraţi ajung să se certe, înseamna că nici unul din ei nu-şi doreşte cu adevărat să se împace.
Nici unul din ei nu face destul pentru a nu mai exista problema. Dacă macar unul ar plange cu amar pentru problema lor şi ar ierta, şi ar iubi cu adevărat, cu siguranţa Domnul ar gasi o cale de zerolvare pentru problema lor.

Dar noi nu mai veghem la felul nostru de viaţă. Lăsăm amărăciunea, iuţimea, clevetirea,
răutatea să ne cumprindă sufletul...şi nu mai avem loc de dragoste. Nu mai avem de fapt putere de a ne iubi pentru că am lasat păcatul să ne cuprindă pas cu pas.

Unde s-a uitat Dragostea şi Iertarea, acolo nu mai este nici bucurie, nici sinceritate, nici inimă împăcată. Acolo rămâne totul gol, totul neîmplinit. Acolo rămâne doar forma dar nu mai este conţinut. Fără Dragoste nu există nimic bun. Iar scaunele rămân goale în urmă dezbinărilor.

Stiu că unii spun ca e vorba de păstrarea Adevărului şi că nu se poate merge înainte atunci când celălalt frate vine cu un alt adevăr, şi sunt perfect de acord cu asta.
DAR, pentru mine exista un mare "DAR".

Atunci când problema nu se rezolva nici cum, înseamnă că nu am făcut destul pentru ca ea să nu mai existe.
Niciodată nu iubim destul,
nu iertăm destul,
nu ne dorim destul,
nu plângem destul,
nu ne doare destul de mult problema, ca ea să poată fi rezolvată.

Şi orice mi-aţi spune, asta am să cred întotdeauna.
Despărţirea dintre fraţi este atât de dureroasă, încât nu mai am poftă nici de mâncare, nici de somn, nici de nimic. Mă inteb cum oare pot unii trata acest lucru atât de usor, cu aşa rece raţionament?
Pun greşelile omeneşti înaintea fiinţei dumnezeieşti, înaintea iertării, înaintea importanţei unităţii unei adunări, înaintea problemelor sufleteşti ale celorlaţi care asistă la tot felul de înţepături....

Aş vrea să pot schimba ceva, dar nu pot decât să plag de durere, să sufăr în tăcere, fără drept de cuvânt în faţa celor care hotărăsc pentru alţii.

Cu adâncă durere închei aceste rânduri, şi mă rog ca Domnul să oprească dezbinările dintre farţi. Învaţă-ne Doamne ce e Dragostea şi Iertarea fără de care nu putem şti nici ce este Adevărul!

Doamne miluieşte-ne pre noi !
Amin.

De Iubire, avem nevoie ca de pâine!

(...)A ne iubi unii pe alţii, este nevoie să ni se spună mereu... porunca aceasta este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi.

(...) Oricât de vechi este numele unui ziar, el in fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi.

(...) Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim noua, caldă şi proaspătă.
... Dacă am dori să avem iubirea cum dorim pâinea zilnică: mereu proaspătă, mereu nouă, mereu caldă.


Iubirea faţă de Dumnezeul nostru ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi mereu dulce. Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm, pentru ca astăzi să începem ca din nou, ca din altă magazie plină, din care să împărţim cu dărnicie tuturor, cât putem.

Rugăciunea noastră ar trebui zilnic să cuprindă ceva nou, ceva reînnoit, ceva proaspăt. Pentru ca ea să aibă neîncetat viaţă, frumuseţe şi bucurie mereu nouă.

Părtăşia faţă de fraţi ar trebui să ne-o reînoim zilnic, căutându-i mereu, din nou , privindu-i cu o mereu nouă plăcere şi plăcută preţuire în Domnul, pentru slujba şi chemarea lor.

O pâine uscată şi veche nu o mănânci cu plăcere, cu vrei una proaspătă. Tot aşa este cu o iubire uscată şi veche. Cum n-ai nici nevoie şi nici folos de ziarul de ieri, vechi şi trecut, tot aşa este şi iubirea de ieri, trecută,dacă nu mai este astăzi.

(...)De dragoste avem nevoie cel puţin tot atâta nevoie pe lume câtă nevoie avem de pâine, de aer, de apă, de soare. De iubire avem nevoie fiecare dintre noi, nu numai s-o primim zilnic nouă, proaspătă şi curată de la toţi, dar avem şi ami multă nevoie să o dăm noi tuturor. Aşa cum a făcut şi Hristos, Domnul nostru iubit.

(fragmente din meditatia fr.Traian Dorz) "O poruncă nouă: să vă iubiţi" din cartea de meditatii - Hristos Modelul vieţii noastre

Slavit să fie Domnul!

Încrede-te în El şi nu te împietri!

Cu toate că poporul Israel era un popor ales a lui Dumnezeu, în mai multe momente din istoria acestui neam Domnul arată cât de sătul este de neascultatea poporului faţă de El, faţă de bunătătile Lui. 40 de ani le-a arătat Dumnezeu o grijă nespusă în pustie; 40 de ani a încercat în fiecare zi să le arate că pentru El, copiii Lui sunt mai de preţ decât orice mărgăritar, că nu trebuie să-şi facă griji pentru ziua de mâine pentru ce vor mânca sau ce vor bea. Însă cu toate minunile Lui Dumnezeu, cu toată grija pe are le-a arătat-o zi de zi ei, ca şi noi de altfel imediat uitau minunile şi bunătatea Domnului şi din nou începeau să se ingrijoreze de felul lor de viaţă. Nu trecea mult timp şi incepeau să-şi facă dumnezeii lor palpabili, vizibili cărora să li se inchine.

De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: "Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor.N-au cunoscut căile Mele" Evrei 3: 10

Nici noi în zilele noastre nu stăm departe de starea poporului Istrael din tot timpul lui. Mă gândesc, de câte ori nu fac şi eu ca ei. Astăzi, în necaz mă rog Domnului să mă scape, şi imediat după ce Dumnezeu mă scoate din el, încep iarăşi să mă gandesc la alte probleme cu care-mi împovărez inima şi duhul din mine.
Îi arăt lui Dumnezeu o neîncredere permanentă, deşi El îmi arată o grijă şi bunătate continuă!

Oare cât de mult e dezgustat Dumnezeu de atitudinea mea faţă de mila Sa?
Oare cât mă mai rabdă atâta Dumnezeu cu neascultarea mea şi neînrederea mea pe care i-o arăt zi de zi?
De ce îmi este atât de greu să observ bunătatea lui Dumnezeu pentru mine şi văd mereu numai ceea ce nu-mi ajunge in viaţă?
Când voi învăţa să nu mă îngrijorez pentru ziua ce urmează, pentru muntele de probleme nerezolvate care-mi stau înainte şi în faţa cărora fără Dumnezeu sunt total neputincios?

Mai grav este ceea ce spune Dumnezeu poporului Său: "Am jurat pe mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!"

Dacă mai continuăm cu neîncrederea noastră, cu neascultarea noastră faţă de poruncile lui Dumenzeu, care ne dau viaţa.... dacă tot cârtim în continuare şi nu suntem muţumiţi de nimic pe lumea asta.... oare nu ne va spune şi noua Dumnezeu la fel?
Dacă nu învăţăm să ne odihnim viaţa în Dumnezeu începând din aceasta lume trecătoare, cu lucruri trecătoare, nu vom putea intra niciodată în Odihna cea adevarată a lui Dumenzeu, în Raiul sufletului împăcat cu Dumnezeu.
Răbdarea lui Dumenzeu are limite. Să nu-L ispitim cu ingrijorările noastre şi cu problemele noastre mai mici sau mai mari, pentru că nu ştim când în mânia Lui ar putea să ne alunge de la Sânul Său!


Îmi propun de astăzi să mă rog , să mă lupt cu mine însămi să nu-L mai supăr pe Dumnezeu, să nu-L mai dezgust prin neîncrederea mea faţă de El, ci în toate micile probleme să-L iubesc şi să-L las pe El să-mi arăte grija şi bunătatea pe care o poate numai El avea faţa de copiii Lui. Şi cât de înalt nu mi-ar parea muntele de probleme să-I încredinţez lui Dumnezeu rând pe rând toate câte-mi vin. Căci de unul singur nu pot adăuga nici un cot la înalţimea mea, atunci de ce să ma lupt cu vântul?

Luaţi seama dar , fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Evrei 3:12