Iisuse drag, iti multumesc...

Pe drumul suferinţei,urcând spre Inviere,

Mi-e-nsângerat genunchiul, dar lacrima-i de rouă.
Mi-e înspinată fruntea, dar nu simt vreo durere,
Căci Mâinile Iubirii mă mângâie-amândouă.

Iisuse drag, îţi mulţumesc că suferi lângă mine,
Deşi credeam că eu Te-alin suind Calvarul greu...
Pe drumul suferinţei, am înţeles mai bine
Ce mult m-ai iubit Tu,Doamne, şi cât Te-am iubit eu!

Aceste doua strofe din poezia interactiva, imi mangaie in mod deosebit sufletul, prin dulceata cuvintelor rostite.
Astazi, meditand la viata mea cu Domnul, mi-am dat seama tot mai mult, ca trebuie sa fiu mult mai ferma in alegerea pe care am facut-o odata pentru totdeauna.
Acum 13 ani in urma am ales drumul Golgotei, drumul iubirii lui Dumnezeu... dar in acest drum ar fi trebuit sa ma lupt mult mai vartos cu pacatul, care-mi ingreuna urcusul, alturi de Domnul meu.

L-am iubit mult din prima clipa, cand am inteles ca fara El, fara sa merg alaturi de El si cu El impreuna, nimic nu are nici un rost pe lume. Mi-a luminat viata atunci, stergandu-mi obrazul plans de parere de rau, si m-a ridicat bland, ajutandu-ma clipa de clipa sa-I raman aproape... sa nu ma departez prea mult de El si de Crucea lui.
Atunci am inteles clar, ca nu mai pot sa slujesc la doi stapani, ca trebuie sa traiesc ori deplin pentru Dumnezeul care m-a iubit si si-a dat viata pentru mine, ori sa raman un rob zbuciumat si chinuit al satanei... un drum care nu ar duce decat la moarte vesnica!

La 14 ani, eu impreuna cu Stapanul meu am pornit la drum. In acest drum a trebuit sa lupt cu multe slabiciuni si neputinte, cu multe delasari si lacrimi de durere.... dar nu ajungeam niciodata aici unde sunt, daca nu l-as fi avut langa mine mereu pe Domnul meu, ca sa ma intareasca, sa ma sprijine si sa-mi usureze urcusul crucii mele.

Fiecare din noi avem cate o cruce de dus... ori cu Iisus ori fara El , crucea trebuie sa ne-o ducem fiecare. Singur mergand pe drum, nu ai parte decat de dureri amare, dezamagiri, caderi si neputinte. Cu El, cu Domnul langa tine, simti ca nu esti singur, ca Cel ce a purtat inaintea ta povara pacatelor lumii, Crucea cea mantuitoare, merge langa tine. El este astazi un Dumnezeu viu, iubitor si lucrator. Nimeni nu este asa ca El.

În Crucea Ta, Iisuse, îmi spijin neputinţa,
Căci doar privind spre Dânsa, puterile-mi răsar,
Cu stropii Tăi de sânge-mi-mbălsămez mlădiţa
Scăldându-mi orice rană în Dragoste şi Har.

Gândind la biruinţă, mai rabd încă puţin,
Mă mai ridic o dată… şi nu mă las înfrânt…
Iisuse - dă-mi putere pe urma Ta să vin
Prin noapte şi furtună purtat de Duhul Sfânt.

Pe drumul Crucii astazi, Iisus merge pentru tine, sa rascumpere si pacatul tau, ca sa poti duce crucea ta mai usor, alaturi si impreuna cu El de data aceasta. Nu suferi singur... Poti sa te sprijini pe Domnul Iisus, poti sa te atingi de El, caci din El iti vine putere sa mergi pana la capat! El merge inaintea ta si inviaza Biruitor dintre morti.
Inviaza si tu impreuna cu El, lasa pacatul tau la Golgota si mergi mai departe curat si fericit langa Domnul tau!

Slava lui Dumnezeu in cer si pe pamant, caci mare este indurarea Lui pentru noi!

Pastele din acest an sa-ti fie o ascumparare adevarat din moarte!

Luptă-te lupta cea bună!

Fraţii mei... nici o luptă nu este uşoară!
Când te hotărăşti să intri voluntar în luptă, eşti conştient că te supui unor riscuri foarte mari, poţi fi lovit, rănit sau chiar omorât.
Multumesc astăzi, Celui ce m-a chemat şi m-a înscris în războiul cu insăşi persoana mea, cu Eul meu, şi cu toată firea omenească, care se războieşte cu Duhul lui Dumnezeu!
Multumesc astăzi, pentru că, îndrăzneala pe care o am, se datorează si unui părinte drag, care îmi devine tot mai drag pe masură ce îl înţeleg mai bine!

După ce am scris articolul anterior, m-am tot rugat Domnului meu, să mă ajute să înţeleg echilibrul cu care trebuie să lupt în acest război al duhurilor rele. Şi ca răspuns la acesta rugă, mă aştepta pe raftul cu carţi o cărţulie mică "Cercetaţi şi Vegheaţi" (mic vocabular al Oastei Domnului) scrisă fiind de fratele Sergiu Grossu. Răsfoind broşura, sistematizată pe literele alfabetului cu temele cele mai arzătoare ale mişcării Oastea Domnului, am descoperit cu deosebită bucurie o lumină, care mi-a luminat privirile, mi-a trezit duhul amorţit de neputinţele din mine, apoi mi-a dat un nou avânt spre luptă. Pentru că pe frontul acestata, nu poţi să stai mereu în picioare, se mai întâmplă şi să cazi, să mai fii şi rănit, poate chiar doborât pentru ceva vreme la pământ..... dar cu Dumnezeu alături, nu poţi fi niciodată înfrânt!


El a găsit şi de această dată cum să ma ridice, să-mi arate că nu mai este mult şi lupta e pe sfârşite, iar cine va rămâne luptând până la capăt, va birui şi va primi Cununa Neprihanirii, a Sfinţeniei!
Însă... cine nu luptă, cine stă pe margine ca spectator, cine nu merge cu îndrăzneala înainte să spună prin viaţa zilnică, cine este Dumnezeu, şi ce este păcatul....acela e un fricos, un comod în ale lumii şi pierdut pentru totdeauna, dacă nu se hotărăşte ce vrea să facă.
Dumnezeu nu te impune să intri in război cu păcatul din tine, dar dacă nu intri tu singur, pacătul nu se va război cu tine, ci el te va omoarâ zi de zi, pâna în ziua morţii tale veşnice.

Deci scumpii mei fraţi şi surori, nu avem timp de stat şi de privit unii la altii.
Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu asalt!
Este o comoară pe care ori o ai pe veci, ori n-o vei avea niciodată!
Nu avem prea multe de ales, pentru că suntem ţinte foarte clare ale satanei, care ne vrea sufletul nimicit pe veşnicie.
Soluţia este, ca tot ce te îndeamna dragostea lui Hristos să faci, dintr-o inimă curată şi neprefăcută, trebuie sa faci cu grăbire.
Dragostea ta şi fapta ta poate lărgi Împarăţia Cerească, cu suflete dragi ţie, pe care azi le vezi trăind în nepăsare.
Luptă-te zi de zi, să te curăţi de toată întinăciunea vieţii tale, prin rugăciune, prin citirea Scripturii- Oglinda vieţii tale, prin lupta şi munca de dragul lui Hristos Domnul!
Nu ştii de unde să începi ? Roagă-te Domnului să poţi vedea ce ai de făcut! Dorinţa ta adâncă va fi călauza, împreuna cu Duhul Sfânt!

Unii, din lupta în care sunt, abandoneaza câmpul de luptă din cauza a tot felul de şicane. Dacă eşti unul din aceşti luptători dezamăgiţi, analizează foarte atent, dacă merită, sau nu, să te poticneşti de aceste şicane. Vin ele dintr-o inimă iubitoare, care mustră cu blândeţe, sau vin doar pentru a te face să renunţi la lupta ta , atat de importantă sufletului?

Pr. Iosif spune următorul lucru:
"Primejdia nu vine atunci când noi slăbim cu râvna, când amestecăm cele lumeşti cu cele sufleteşti. Primejdia vine cand din nişte "nebuni pentru Hristos" ne facem oameni "cuminţi", ascultând mai mult de oameni decât de Dumnezeu (Fapte 4:19) Un creştin care trăieşte cu adevărat Evanghelia, este şi va fi totdeauna considerat ca un fel de om "anormal"....Îndată ce te atinge suflarea Duhului Sfânt, lumea şopteşte că eşti "atins " putin la cap... "
"Oastea Domnului", nr. 28/12. VII.1931

Să nu-L pierdem pe Iisus Hristos Cel răstignit din lupta noastră, căci atunci luptăm în zadar!

Slăvit sa fie Domnul!

Dragostea nu face rau aproapelui!
Romani 13: 10

De fiecare dată, când primesc o mustrare pentru lucrul pe care l-am făcut dintr-o inimă sinceră, dar poate neştiutoare, merg la Domnul în rugăciune şi la originile Oastei Domnului şi mă gândesc, cum oare ar fi trebuit să fie lucrul meu?
Căci mustrarea poate da înţelepciune celui ce ştie s-o primească, dar poate să şi dărâme un suflet, atunci când vine fără dragoste, cu nepăsare faţă de cuvintele rostite aproapelui.

Pentru cei care nu prea îşi dau seama despre ce vreau să spun aici , am să scriu doar atât....
Unde răsar câteva inimi curate şi sincere în via lui Dumnezeu, chiar dacă nu sunt ele perfecte şi atotştiutoare, (căci nimeni nu poate să fie astfel pe pământ...) acolo satana se înverşunează cel mai mult, şi caută să zădărnicească totul, pentru ca nimic să nu se mai înfiripe în inima acelor copii ai lui Dumnezeu. Iar înverşunarea lui, o aduce tocmai prin cei, prin care ar fi trebuit să vină încurajarea! Precum în pilda Vierului, care şi-a trimis fiul său în via lui, omorât fiind de însăşi lucrătorii viei. Matei 21:37-39

Mustrarea pe care o tot primim, este faptul că nu lucrăm în "Duhul Oastei".
Stupefiată de-a dreptul de această expresie pe care o aud de fiecare dată, ma intreb: CARE este oare acest DUH AL OASTEI?
Oare este el diferit de Duhul Sfânt, care te face să nu mai rămâi la fel cum ai fost odată, traind in pacat?
Oare nu este acest Duh Sfânt, care te face să nu stai confortabil în fotoliul tău, ci să mergi să lucrezi în via Domnului?
Oare nu este Acel Duh, care te mângâie atunci când greşeşti în ceea ce faci, ştiind că ai făcut totul cu o inima curată si sinceră?
Oare nu este Acel Duh, care îţi dă viaţă în fiecare zi, şi putere ca să trăieşti într-o lume atât de împotrivitoare lui Dumnezeu?
Oare nu înseamnă Oastea Domnului, tot ce este lacrimă din dragoste;
tot ce este lucru făcut din inimi curate;
tot ce vine din iubirea faţă de Dumnezeu;
tot ce vine din smerenie şi iubire fata de aproapele nostru;
tot ce este o jertfa din ale tale pentru a fi alturi de fraţii tăi?

Toate framantarile acestea ale mele stiu ca nu sunt doar ale mele, ci a multora dintre voi.
Raspunsul la ele le-am astepta de la acei lucratori ai Domnului carora li s-a dat mult si mult li se va cere. Numai ca o spun cu foarte mare durere in suflet ca nu stiu daca vom primi un astfel de raspuns, ca de la Domnul. Ne rugam neincetat pentru cei care stau in fruntea acestei osti, si in loc s-o adune se pare ca o risipesc cu mainile lor proprii.

Mi-ar placea sa aud din partea voastra, care treceti prin astfel de framantari, cum vedeti voi Adevaratul Duh al Oastei Domnului? Cum trebuie El sa fie pentru ca Oastea Lui sa lucreze cu spor pentru largirea imparatie lui Dumnezeu, si nu pentru dezbinarea ei insasi!

Oare lupta in care am intrat, este o lupta impotriva pacatului, impotriva duhurilor rautatii, impotriva poftelor si a desfranarii, sau am intrat intr-o lupta contra unor duhuri pe care nu le intelegem?
Daca Duhul Oastei Domnului este altul decat Duhul lui Dumnezeu, sau daca exita vreun specific in care trebuie cu totii sa ne incadram, am vrea sa stim si noi, cum si in ce fel trebuie sa facem ca sa fie multumita toata lumea. Desi nu toata lumea trebuie sa fie multumita mai intai, ci Dumnezeu trebuie sa ne fie judecatorul propriu. In fata Lui trebuie sa ne judecam cu asprime, noi insine, ca atunci cand El va veni sa nu mai fie nevoie sa ne judece!

Ma intorc la versetul cu care am inceput articolul....
Dragostea nu face rau aproapelui!

Asa ca ma indemn pe mine in primul rand , apoi pe toti cei ce vor citi acest articol: Daca spuneti ca aveti dragostea lui Dumnezeu in voi, nu faceti cu nici un chip rau aproapelui vostru. Vegheati la orice cuvant, la orice indemn, la orice fapta care ar putea departa pe fratele votru de Dumnezeu, de frati si de adunare!

Tot ce am incercat sa fac prin acest articol, a fost sa exprim o durere inabusita in mine, rostita in fata lui Dumnezeu in primul rand, dar si cu dorinta de a incerca impreuna sa gasim o solutie, sa lucram in acel Duh al Oastei, care sa fie Duhul Sfant si care sa ne ajute sa lucram corect, sincer si contribuind intr-adevar la largirea imparatiei lui Dumnezeu!!
Iar pentru aceasta e foarte mare nevoie sa fim bine ancorati in Dumnezeu, in Cuvantul Sau si in invatarea de la inaintasii nostri a drumului greu si stramt pe care l-au ales si ei sa mearga spre Imparatia lui Dumnezeu!

Doamne iarta-ne si ajuta-ne!