Numai renunţând la luptă, incepi să îmbătrâneşti!

Nici noua nu ne place realitatea. Atunci cand incepem a vorbi cu un om, acest ciudat, „pacatos”, care „nu ne intelege”, sa cautam punctele noastre comune. Nu exista nici un om pe lumea asta cu care sa nu ai macar un punct comun. Si eu cred ca punctul nostru comun e nemultumirea fata de tot ceea ce ne inconjoara pe noi - nu in sensul ca nu suntem de acord ca copacii cresc in sus si soarele e prea departe -, dar cum ne raportam la noi insine, ce loc ne atribuim noua in aceasta societate, in aceasta lume, care este rostul nostru? De exemplu, noua nu ne place lancezeala, dar, in loc sa facem ceva, noi stam si „discutam”: „Starea e foarte proasta in Biserica noastra! Sa iei si sa dai jos toti ierarhii corupti si sa pui niste oameni de treaba!”. Toti vorbesc, nimeni nu face nimic.

Deci, in fond, avem aceleasi framantari ca si adolescentul asta care asculta rock. Si-l intrebi: “De ce faci asta?” “M-am saturat! Viata asta n-are nici un rost. As schimba totul”. El vrea sa schimbe ceva! Astea sunt armele lui si noi trebuie sa ne apropiem de el aici. „Vrei sa schimbi? Si eu vreau sa schimb!” Adica: „Incotro mergi?, hai ca si eu merg tot incolo, si sa discutam, avem impreuna acelasi drum si eu sunt ratacitor ca si tine, si eu sunt grozav de nemultumit de ceea ce vad in jur”.

Sa-l surprindem pe tanar in perioada lui de revolta, cand el inca se mai razboieste cu lumea, cand inca mai incearca sa o schimbe, inainte ca prea multele dezamagiri sa-i reteze avantul si sa-l transforme in „omul absurd” care nu-si mai vede rostul in aceasta lume si nu mai vrea nimic de la viata.

Stiti de ce ii ingretoseaza pe tineri sa vada popi si credinciosi? Oamenii, adolescentii astia, au impresia ca popii sunt multumiti de viata asta, ca sunt de acord cu mizeria si nedreptate in care traim si incearca sa-i fraiereasca cu dulcegarii de felul: “Fratilor, viata e frumoasa si nu mai spuneti voi ca e rau! E pacat sa spuneti asa, de fapt, e foarte bine!” Asa le-au povestit, incepand de la frantujii aceea care s-au revoltat – vedeti ca pana si saptamana au facut-o de 10 zile, decada, ca, adica, de ce crestinii astia au adus saptamana cu 7 zile?! Nu intelegeau de ce fac asta, o faceau numai din ura lor grozava fata de crestinism. Aveau impresia ca numai ei vad ca lumea e rea si astia, crestinii, vin cu teorii de-astea, cu fluturasi. Poate ca acei care se numeau pe sine crestini in Franta de atunci nici nu erau altfel, ca si multi dintre crestinii de azi. Si, totusi, merita sa incercam sa mai vorbim o data despre asta, sa spunem lumii adevarul despre crestinism, acestei lumi smintite, pe drept, de faptele multora dintre cei care, dupa cuvintele Sfantului Grigore Teologul, dau ghes in altare fara sa aiba chemarea de sus.

Asadar, nemultumirea lumii e fireasca. Si atunci noi nu trebuie sa amputam revolta din inima tanarului, si nu numai a tanarului, pentru ca inima noastra tanara e intotdeauna. Au imbatranit tocmai cei carora le-a fost amputata revolta, sau de [catre] oameni, sau de ei insisi. Si-au amputat-o din cauza neputintei care s-a inmultit in ei, tot ciocnindu-se de stancile acestea mari, care sunt si moartea si nedreptatea din societate, lipsa dragostei. Si-au spus: „N-are nici un rost”. Si atunci cand un om spune “nici un rost”, a imbatranit.

Noi nu trebuie sa propunem o alternativa in sensul: “Stii, ceea ce faci tu nu e nimic, lasa astea si vino sa-ti arat eu cum stau lucrurile si ce e cu zburdalnicia asta a ta”. Adica, arata-i tanarului ca-si poate manifesta, realiza pornirile lui firesti, care, pana la urma, sunt sadite in noi de Dumnezeu si Dumnezeu le lauda: “Daca vei fi caldicel, te scuip”.

Ierom. Savatie Bastovoi "Despre curaj si libertate în ortodoxie" ed. Sofia 2002

Doamne avem nevoie de îndurarea Ta!

În această lume nimic nu se întâmplă fără ştirea lui Dumnezeu şi fără îngăduinţa Sa.
Când vedem desfrânarea pe la toate colţurile, când vedem cum oamenii sunt mai mult iubitori de bani şi de plăceri decât de Dumnezeu, oare ne putem înşela atât de mult să credem că aşa va fi mereu? Oare crezi tu, care ai sufletul şi mintea încărcate de nelegiuire, de poftă şi de necurăţie, că mai are Dumnezeu multă răbdare să ne îndure mizeria??

Nu, Dumnezeu nu-şi întoarce faţa Lui de la noi, când necazurile ne împresoară.... noi suntem cei care ne-am întors faţa de la Dumnezeu!!
Nimic nu ne mai mulţumeşte, vrem să trăim bine.... şi pentru asta ne ducem să fim robi la străini, suntem robiţi de rate în bancă, pentru că nu vrem să ştim cât merităm să ne dea Dumnezeu, ci cat vrem noi să avem!

(Uitaţi-vă putin în jur şi vedeţi câte familii sunt distruse şi cate se distrug, pentru că au ales aparent din nevoie, să plece unul în străinătate, iar altul să rămână acasa? Spun "aparent" pentru că soluţia pentru nevoile noastre este, dupa noi, încrederea mai mult în banii aceştia pământeşti decât în grija pe care Dumnezeu ne-a promis-o şi încă se mai ţine de promisiune. Nici un copil a lui Dumnezeu nu a fost vreodata cerşetor. Nimic nu i-a lipsit, dacă s-a încrezut in Dumnezeul său!! Ba mai mult, a avut atât cât a vrut Dumenzeu să aibă, pentru că cine ştie mai bine decât Domnul cât de mult trebuie să avem, ca să nu ne îngâmfăm, sau cât de puţin ca să nu-L blestemăm?)
Închizând paranteza... cauza nefericirii noastre nu este nicidecum abandonarea lui Dumneze fata de noi, ci exact invers.
O să spui poate: Da, dar de mucit trebuie să muncim, ce e rău în aţi dori să ai măcar strictul necesar? Cu siguranţă că la prima vedere nu e nici un rău. Dar nu putem trăi viaţa cu idei de suprafaţă. Trebuie să ne gândim la toate binecuvântările şi pericolelecare pot apărea în urma alegerii noastre. Dar mai ales trebuie să punem pe primul loc Voia lui Dumnezeu, care de atea ori s-a dovedit a fi cea mai bună deşi nu intocmai cu voia omului.
Iar noi, de multe ori ştiind că părinţii noştri nu ar fi deacord ca noi să alegem ceva ce ne place , dar ne-ar face rău....alegem să îi prelucrăm pe părinţi pe la spate, aşa cum o facem şi cu Dumnezeu!
Asta e adevărul...Î-l lucrăm pe Dumnezeu pe la spate, ni se pare ca El nu ne vede, că El stă numai în Biserica construită de oameni, iar noi venim să ne arătăm sfinţişori numai duminca în faţa Lui.... să nu spună la judecată că nu ne-am făcut datoria....

O , Doamne Sfinte, milă ai de noi netrebnicii.
Acum înţeleg de ce evreii cereau îndurare de la Dumnezeu îmbrăcându-se în sac şi cenusă. După ce faceau o grămadă de păcate, nelegiuiri, curveau cu dumnezei streini,... cand îşi dădeau seama de ceea ce au făcut( asta era de cele mai multe ori după ce li se întâmpla ceva foarte rău), ei cereau mila lui Dumnezeu, pentru că le era frică de răzbunarea Lui pentru păcatele lor. Astăzi, cui oare îi mai este frică de Dumnezeu, cine oare îşi mai jeleşte păcatele?
Am păcătuit mult faţa de sfinţenia lui Dumnezeu. Am nesocotit poruncile sale şi am plecat zi de zi după alţi dumnezei, care ne pot satisface noua dorinţele şi pofetele. Afirmarea personalităţii noastre, nesocotirea părinţilor noştri, pofta ochiului..ceea ce vede aia să aibă, punerea în rând cu lumea, desigur şi banii... şi mulţi alţi sunt dumnezeii noştri după care alergăm zilnic!

O, omule, opreşte-te puţin din alergarea ta şi priveşte în jur...ce vezi?
Nimic nu este ascuns de ochiul lui Dumnezeu.
Într-o zi, care poate fi şi azi, şi maine..va trebui sa stai în faţa Celui care ţi-a dăruit viaţa. Nu numai o data , ci de 2 ori; mai întâi prin Adam, apoi prin Fiul Său pe Cruce.
El a făcut tot ce a putut mai mult pentru tine, n-a cruţat nici măcar pe Fiul Lui preaiubit pentru tine. Iar tu...??
Ce vrei să faci tu pentru El, ca să-I mulţumeşti?
Să-I mulţumeşti pentru că încă te mai aşteaptă cu braţele întinse să te întorci spre El, să-I vezi faţa Lui îndurerată...
Nu vezi că alergi după vânt... nimic nu rămâne din ce aduni?
Nu vezi că nimic nu are rost să lucrezi şi să faci, dacă totul e trecător?
Numai sufletul din tine este veşnic... numai părerile tale de rău vor fi veşnice... sau numai fericirea pe care o poţi găsi trăind clipă de clipă pentru Dumnezeu, poate continua o veşnicie!
Leapăda-te de păcat, caută întelepciunea lui Dumnezeu, fie-ţi frică de mânia Lui, căci mare va fi asupra omenirii!
Nu-I întoarce şi acum spatele, fără să-ţi pese de ce spun.... tu ai de pierdut :( ... o Veşnicie!

Slăvit să fie Domnul!

Înţelepciunea strigă pe uliţi....

O minte întunectă de griji şi nemulţumiri, aude foarte greu, sau poate deloc glasul conştiinţei sale. Aceasta, este pusă în noi de Dumnezeu, este o parte din înţelepciunea Lui, care e menită să fie un reper al Adevărului şi al Dreptăţii divine.
Cu siguranţă ţi se întâmplă de multe ori să cauţi rezolvarea unei probleme în viaţa ta zilnică.
Ştiu că eşti supra-aglomerat cu activităţi şi probleme de tot felul zi de zi, aşa cum ne formează societatea, să nu mai avem timp de Dumnezeu, ci să cautăm împlinirea în tot felul de ocupaţii. Doar că împlinirea nu e niciunde în aceste lucruri....


Ea stă ascunsă în conştiinţa noastră, pe care noi o neglijăm de cele mai multe ori, dacă nu chiar foarte des. Cine ar îngriji-o şi i-ar acorda atenţia cuvenită, ar putea face din ea o floare minunată, care aşteaptă vremea potrivită ca să înflorească...
Printre greutăţi şi gânduri, ea încă, îţi mai arată ce e bine şi ce e rău, te mai ajută să găseşti drumul cel bun. Dar cât de atent eşti tu la ceea ce-ţi arată ea?
Pentru că oamenii sunt educaţi în zilele noastre să asculte mai mult de instinctele personale, de dorinţele şi poftele trupeşti, decât de vocea conştiinţei lor curate, Înţelepciunea lui Dumnezeu a ajuns să rămâne singura pe uliţi, strigând...., poate , poate o mai aude cineva. Iar cel care vrea şi alege s-o asculte, îşi găseşte de fapt împlinirea adevărată a vieţii.

Teorie, teorie, dar practica ne omoară :)
Simt câteodată că vorbesc lucruri pe care pe mulţi nu-i mai interesează, tocmai pentru că au ales felul "modern" de a fi "împliniţi". O spun cu durere, dar nu cu neputinţă, căci partea mea eu o cunosc şi ştiu ce am de făcut. Partea fiecăruia va fi trasă însă la răspundere de Dumnezeu. Şi mila Lui să fie peste cei care îi întorc spatele glasului dumnezeiesc pus în ei, care îi cheamă la curăţie.

Cu cât omul îşi păstrează conştiinţa activă şi trează, cu atât el ştie mai bine, cum să procedeze atunci când caută răspunsuri la frământările sale. Când eşti pus în situaţia de a avea mai multe alternative într-o împrejurare anume, conştiinţa îţi dă prima răspunsul sănătos şi adevărat. Ce vine după acest prim gând nu e sigur de autenticitate. Ba mai mult, celelalte gânduri pun la indoială pe primul, iar dacă eşti sincer cu tine insăţi îţi vei da seama pe care trebuie să-l asculti. Fr. Traian Dorz are un proverb care spune aşa:

"Conştiinţa ta-i în tine, glasul sufletului tău; iar dorinţa este glasul trupului, pornit spre rău"

Dacă viaţa ta o simţi în primejdie din cauza păcatelor pe care le mai faci încă, alege să te opreşti astăzi şi să asculţi de glasul sfânt din tine. Dacă nu vei asculta de el azi, nici mîine, nici poimîine, s-ar putea să jungi într-o beznă, de unde nu vei mai putea ieşi niciodată.

"Dar cel ce m-ascultă, va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău!"
Proverbe 1:33

Slăvit să fie Domnul!