A şti şi a crede sunt lucruri diferite!

Domnul Iisus Hristos a venit în lumea noastră păcătoasă să trăiască şi să moară pentru ca omenirea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu.

“Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

Manifestând iubirea şi mila lui Dumnezeu, El a descoperit lumii caracterul Tatălui ca, privind la acest caracter, omul să poată fi condus să-L iubească pe Tatăl şi să se încreadă în El.

“Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei (simţită în inimile lor) şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17:26,).

În cuvintele şi faptele lui Iisus Hristos este descoperit omenirii caracterul lui Dumnezeu în toată frumuseţea şi atracţia lui.

Privind viaţa Sa de binefacere pe acest pământ, noi vedem dragostea Tatălui, pentru că

“cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).

Privindu-L pe Hristos, noi începem să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi, pentru că

“Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8).

Biblia acordă o mare importanţă înţelegerii de către noi a lui Dumnezeu.

Isus a spus: “Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

Dar aceasta nu înseamnă a şti doar ceva despre Dumnezeu.

Noi putem şti totul despre Dumnezeu, fără însă a-L cunoaşte; de aceea, o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu, o relaţie cu Dumnezeu, este mult mai importantă decât a şti despre Dumnezeu.

O asemenea cunoastere a lui Dumnezeu se manifeste dupa Nasterea din Nou a sufletului nostru, după o curaţare deplina a păcatelor prin pocăinţa noastra.

Cunoasterea lui Dumnezeu creste pe măsură ce noi acceptăm cu încredere fiecare acţiune a Divinităţii.

O încredere în Dumnezeu care trece dincolo de cunoaşterea noastră limitată despre Dumnezeu.

Această dragoste şi încredere în Tatăl nostru, care risipeşte orice lipsă de înţelegere pe care am putea-o avea despre El, este marea noastră nevoie şi este, de asemenea, nevoia lumii.

"Şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume” (Apocalipsa 12:9), a distorsionat cunoasterea despre caracterul lui Dumnezeu, si i-a făcut pe oameni să se îndoiască nu numai de dreptatea lui Dumnezeu, dar şi de dragostea Lui pentru ei.

Singura speranţă a omenirii este că, privind la Domnul Iisus Hristos, să ajungem să-L cunoaştem pe Tatăl nostru, într-o asemenea măsură, încât încrederea noastră în Cuvântul Său şi poruncile Sale să rămână neclintită în faţa “şiretlicului” prezentărilor greşite promovate de Satana.

Slavit să fie Domnul!