Adevarată Bucurie a vieţii!

E frumos si bine să ne bucurăm de această viaţă! Dar să te bucuri în timp ce grumazul cu păcate încă te apasă, inseamnă o nebunie curată. Bucuria adevărată este numai atunci când ţi-ai plâns păcatul tot la Dumnezeu, iar El te-a eliberat de sub acea grea povară. Opreşte-te, şi vezi, de ce te bucuri astăzi? De viaţa trăită în poftele lumii? Te bucuri în timp ce Dumnezeu te priveşte înlăcrimat şi îndurerat? Sau te bucuri că eşti un copil al lui Dumnezeu, că sufletul tău se adapă din Duhul Sfânt? Opreşte-te o clipă, şi dacă vezi că nu ai încă bucuria care te duce in braţele lui Dumnezeu, pocăieşte-te, plânge-ti blestemul firii pământeşti şi caută îndurarea lui Dumnezeu care îţi va dărui Adevarată Bucurie a vieţii!

Caută să-L cunoşti pe Iisus

Dacă cunosti smerenia Domnului Iisus, caută s-o ai şi tu. Dacă ai auzit despre Jertfa Lui, invaţa de la El să te jertfeşti pentru oricine, chiar si pentru cei ce nu merită.

Dacă ai aflat dragostea necondiţionată cu care Te iubeşte Iisus, iubeşte şi tu la rândul tău cu aceeaşi pasiune oamenii din juru-ţi.

Cu toate că Iisus a fost şi este Dumnezeu, simplitatea a fost o caracteristică esentiala a vietii Lui, astfel trebuie să fie şi viata noastră in orice lucru. Simplitate împletită cu înţelepciune sfântă, nu inseamna o viaţă fără valoare, căci tot ce nu are preţ in ochii lumii, are preţ nespus in ochii lui Dumnezeu.

Cine alege să se asemene lui Dumnezeu niciodată nu va plăcea acestei lumi.

Deci dacă cauţi acceptarea lumii şi dragostea ei, nu o poţi avea şi pe cea a lui Iisus.

Cum trebuie să fie un creştin autentic? Asemănându-se într-u toate cu Domnul inimii lui. Caută să-L cunoşti pe Iisus, ca să afli cum trebuie să trăieşti!

PRINCIPII PENTRU IMBRACAMINTEA SI PODOABELE CRESTINE

In fiecare generatie, barbatii si femeile s-au imbracat si s-au impodobit. Dorinta de a-si infrumuseta trupurile prin cosmetice, bijuterii costisitoare si haine atragatoare pentru ochi, a lasat doar pe, putini indiferenti. Astfel, nu este surprinzator ca in studiul nostru am descoperit de-a lungul vremurilor biblice, si apoi in era crestina, frecvente chemari la o imbracaminte modesta si decenta, si la evitarea bijuteriilor stralucitoare si a hainelor scumpe. O astfel de chemare este de actualitate in special astazi, cand modestia si decenta sunt dispretuite, iar goliciunea si senzualitatea sunt foarte mult apreciate.

Pentru a aduce in centrul atentiei relevanta invataturilor biblice despre haine si podoabe in vremea noastra, ma voi stradui sa formulez sapte principii de baza care sumarizeaza punctele importante ale studiului de fata. Aceasta scurta trecere in revista va ajuta pe cititor sa aiba o perspectiva mai buna a invataturilor biblice referitor la haine si podoabe, invataturi care au fost tratate pe parcursul cartii.

PRINCIPIUL 1. Hainele si infatisarea exterioara sunt un important indicator al caracterului. Hainele si infatisarea exterioara sunt cele mai puternice moduri de comunicare, nu doar a starii noastre socio-economice, dar de asemenea si al valorilor morale pe care le pretuim. Noi suntem ceea ce purtam. Aceasta inseamna ca infatisarea noastra exterioara este un indicator important al caracterului crestin. Biblia recunoaste importanta hainelor si podoabelor, asa cum o arata numeroase povestiri, alegorii, si mustrari pe care le-am gasit, referitor la podoabele potrivite sau nepotrivite.

Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al valorilor noastre crestine. Unii se imbraca si se impodobesc cu haine si bijuterii scumpe pentru a placea lor insile. Ei vor sa fie admirati pentru averea lor, puterea sau situatia sociala. Unii se imbraca la moda pentru a placea altora. Ei vor sa fie acceptati de egalii lor, imbracandu-se ca ei. Crestinul se imbraca, totusi, pentru a placea lui Dumnezeu. Imbracamintea este foarte importanta pentru crestini deoarece aceasta slujeste ca un cadru pentru a descoperi imaginea Aceluia pe care Il slujesc. “Nu exista cale mai buna, spune E.G.White prin care puteti lumina si pe altii, decat prin simplitatea hainelor si a caracterului. Astfel puteti arata tuturor ca, in comparatie cu lucrurile vesnice, voi aveti o corecta evaluare a lucrurilor acestei vieti”. (Test. for the Church, vol. 3, pag. 376).

Fiind crestini, noi nu putem spune “Felul cum arat eu, nu este treaba nimanui!”, deoarece felul cum aratam Il reflecta pe Isus, Domnul nostru. Casa, masina, infatisarea exterioara, folosirea banilor sau a timpului, totul arata cum m-a schimbat Hristos din interior spre exterior. Cand Isus intra in viata noastra, nu ne acopera blestematiile cu pudre cosmetice, ci ne curateste pe deplin lucrand din launtru. Innoirea interioara este dovedita prin infatisarea exterioara.

Cea mai eficienta marturie ca Hristos ne-a schimbat viata nu este un zambet pictat pe fata unei femei seducator imbracata, ci un zambet radiant pe fata unei femei curat si potrivit imbracate. O coafura prea sofisticata, bijuterii stralucitoare descopera nu o personalitate centrata pe Dumnezeu, ci imaginea studiata, artificiala a unei personalitati centrata pe sine.

PRINCIPIUL 2. Impodobirea cu bijuterii, cosmetice, haine scumpe, descopera mandria din interior si vanitatea, care sunt distructive pentru noi insine si pentru altii. Am descoperit acest adevar implicit mentionate, prin cateva exemple negative, si explicit prin indemnurile apostolilor Pavel si Petru. Isaia mustra pe femeile evreilor pentru mandria lor exprimata prin impodobirea corpurilor lor din cap pana la picioare, cu bijuterii si haine scumpe. Ei au ispitit pe conducatorii natiunii, care de fapt au condus intreaga natiune la nesupunere si la pedeapsa divina. (Isa 3,16-26).

Izabela este renumita pentru efortul ei de a seduce pe israeliti la idolatrie. Coruptia launtrica a inimii ei este descoperita prin ultimul episod al vietii ei, in care s-a facut atragatoare pictandu-si ochii si impodobindu-se pentru momentul sosirii lui Iehu, noul Rege. (2 Regi 9,30). Dar regele nu s-a lasat ademenit, si ea a murit intr-un mod rusinos. Izabela a ramas un simbol al seductiei in istoria Biblica (Apoc. 2,20).

Ezechiel descrie apostazia lui Israel si Iuda prin alegoria celor doua femei, Ohola si Oholiba, care, ca si Izabela, si-au pictat ochii si s-au acoperit cu bijuterii pentru a atrage pe barbati sa comita adulter (Ezec 23). In aceasta alegorie gasim din nou cosmeticele si ornamentele asociate cu seductia., adulterul, apostazia si pedeapsa divina.

Si Ieremia foloseste alegoria unei femei ispititoare, imbracata in purpura, cu ochi vopsiti si acoperita cu bijuterii, pentru a reprezenta un Israel abandonat politic, care incearca in zadar sa atraga pe aliatii idolatri (Ier 4,30). Aici avem din nou cosmeticele si bijuteriile asociate cu seductia si actele adultere.

Gasim o femeie acoperita cu bijuterii reprezentand pe Israelul apostaziat si in Apocalips lui Ioan. Desfranata cea mare este “imbracata in purpura si stacojiu, acoperita cu aur, pietre scumpe si margaritare”. (Apoc 17,4). Aceasta femeie necurata care reprezinta o putere politica si religioasa apostaziata din preajma sfarsitului, ispiteste pe locuitorii pamantului sa comita adulter cu ea. Prin contrast, Mireasa lui Hristos, reprezentand Biserica, este imbracata modest cu in subtire si curat, si fara podoabe exterioare. (Apoc 19,7-8).

Si in VT ca si in NT am gasit aceeasi folosire a cosmeticelor, bijuteriilor si hainelor atragatoare asociate cu scopuri seductive. O asemenea asociere, descopera implicit condamnarea divina a folosirii lor. Ceea ce este transmis implicit prin exemple negative, este repetat explicit prin scrierile celor doi apostoli, Pavel si Petru, in condamnarea adusa folosirii bijuteriilor si hainelor scumpe.

Am vazut ca cei doi apostoli pun in contrast impodobirea interioara a unei femei crestine cu podoabele nepotrivite ale unei femei lumesti. Ambii apostoli ne dau o lista asemanatoare a podoabelor nepotrivite pentru o femeie crestina. Ei includ: pieptanaturi elaborate si atragatoare pentru ochi, bijuterii stralucitoare si haine scumpe (1 Tim 2,9-10; 1 Petru 3,3-4). Ambii apostoli recunosc ca impodobirea exterioara a trupurilor nu sunt in concordanta cu podoabele launtrice ale inimii, un duh linistit si faptele bune.

PRINCIPIUL 3. Pentru a experimenta innoirea spirituala si impacarea cu Dumnezeu, e necesar sa lepadam toate obiectele idolatre, inclusiv bijuterii sau alte ornamente. Am vazut acest adevar in special in experienta familiei lui Iacov la Sihem, si a israelitilor la muntele Horeb. In ambele situatii au fost lepadate podoabele pentru a se produce impacarea cu Dumnezeu.

La Sihem, Iacov a cerut membrilor familiei sale sa scoata idolii si ornamentele (Gen 35,2-3) cu scopul de a se pregati pentru curatirea interioara a spiritului, de la altarul pe care aveau sa-l construiasca la Betel. Raspunsul a fost pozitiv: “Ei au dat lui Iacov toti dumnezeii straini pe care ii aveau, inelele de la urechi, si Iacov i-a ingropat sub stejarul de langa Sihem.” (Gen 35,4).

La muntele Horeb, Dumnezeu a cerut Israelitilor sa lepede podoabele ca dovada a sincerei lor pocainti: “Acum scoateti-va podoabele de pe voi si voi vedea ce va voi face!” (Ex. 33,5). Raspunsul a fost tot pozitiv: “Copiii lui Israel si-au scos de pe ei podoabele si au plecat de la muntele Horeb.” Expresia “Au plecat de la muntele Horeb” ne arata ca Israelitii pocaiti au facut un legamtnt la Horeb de a renunta la folosirea podoabelor cu scopul sincer de a se supune lui Dumnezeu. In ambele evenimente de la Sihem si de la Horeb, lepadarea podoabelor a fost pregatitoare pentru innoirea legamantului cu Dumnezeu.

Aceste experiente ne invata ca purtarea bijuteriilor inseamna revolta contra lui Dumnezeu, deoarece acestea hranesc proslavirea de sine. Lepadarea podoabelor faciliteaza impacarea cu Dumnezeu deoarece aceasta incurajeaza o atitudine umila. Este important sa ne amintim ca pentru a experimenta innoirea spirituala si reforma, avem nevoie sa lepadam din inimile noastre idolii pe care-i adoram, fie ei bijuterii, cosmetice, haine ne-modeste, scopuri profesionale, masini, case, si sa le inlocuim cu adorarea lui Dumnezeu.

PRINCIPIUL 4. Crestinii trebuie sa se imbraca modest si decent, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni. Acest principiu este regasit in cuvintele grecesti “kosmios” si “aidos” care inseamna “ordonat” si respectiv “decent. Apostolul Pavel le foloseste ca sa descrie podoabele potrivite pentru o femeie crestina (1 Tim. 2,9). Aceasta inseamna ca un crestin trebuie sa se imbrace ordonat, cuviincios, decent, fara a cauza rusine sau stanjenire lui Dumnezeu, altora sau tie insuti.

Putem viola codul de modestie al hainelor crestine neglijand infatisarea exterioara ca si dandu-i o atentie excesiva. Ellen White ne sfatuieste: “Imbracati-va curat si potrivit, dar nu sa deveniti obiect al remarcilor altora nici prin supra-imbracare nici printr-o imbracaminte larga sau dezordonata. Actionati cunoscand ca ochii cerului va urmaresc, si putem fi sau nu sub aprobarea lui Dumnezeu” A te imbraca modest si decent inseamna ca hainele vor acoperi in mod suficient corpul, astfel ca altii sa nu fie stanjeniti sau ispititi. Acest principiu este relevant astazi in special, cand moda uraste modestia si decenta ca baza pentru relatii umane normale. Scopul modei este de a vinde haine, bijuterii si cosmetice prin exploatarea sexului, astfel ca succesul comertului se bazeaza pe mandrie si senzualitate.

Biblia condamna in mod explicit privirea pofticioasa: “Oricine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si comis adulter in inima lui” (Matei 5,28). Hainele sumare promovate de industria de moda actuala, alimenteaza privirile pofticioase si trezesc pasiunile inimii si contribuie la depravarea timpului nostru. Prin haine modeste, femeia crestina joaca un rol esential in mentinerea moralitatii publice.

Dumnezeu ne cheama astazi sa ne imbracam modest si decent nu numai pentru a preveni pacatul, ci si pentru a conserva intimitatea. Oamenii care vor sa pacatuiasca, vor pacatui, indiferent de cat de modest sunt imbracati cei la care privesc. Scopul modestiei este nu numai de a preveni dorintele pofticioase, ci si de a conserva ceva care este foarte fragil si fundamental pentru supravietuirea relatiilor de casatorie: capacitatea de a mentine o adanca si intima relatie cu partenerul de viata. Daca vrem ca mariajul sa dainuiasca, asa cum Dumnezeu a intentionat, atunci sotul si sotia trebuie sa conlucreze pentru a pastra, proteja si hrani intimitatea. Cand totul este spus si facut, modestia va conserva bucuria intimitatii mult timp dupa ceremonia nuntii.

Sfatul apostolic de a ne imbraca modest si decent ne provoaca sa respingem poruncile modei, alegand se reflectam prin infatisarea exterioara frumusetea naturala a simplitatii si a puritatii.

PRINCIPIUL 5. Crestinii trebuie sa se imbrace sobru, evitand orice dorinta de a se expune pe sine prin haine stralucitoare, cosmetice sau bijuterii. Acest principiu este regasit in termenul “sophrosyne” folosit de Pavel pentru a descrie podoabele potrivite pentru un crestin (1 Tim 2,9). Am vazut ca termenul descrie o atitudine mintala de autocontrol, o atitudine care determina pe toiate celelalte virtuti. Pavel recunoaste ca autocontrolul este indispensabil pentru un crestin ca sa se poata imbraca modest si decent. Motivul este ca infatisarea exterioara modesta si decenta deriva din exercitarea autocontrolului.

Pavel descrie o femeie crestina convertita ca fiind cea care se imbraca sobru, prin restrangerea dorintei ei de a se expune pe sine prin purtarea de pieptanaturi elaborate, margaritare, sau haine scumpe (1 Tim 2,9). Exteriorul ei nu trebuie sa zica: “Uite-ma, admira-ma!”, ci “”Uite cum Hristos m-a schimbat din interior, spre exterior!”. O femeie care a fost eliberata de la preocuparea de a fi obiect al admiratiei, nu se va teme sa poarte aceeasi imbracaminte prea des, daca este bine croita, ordonata si se potriveste.

Indemnul apostolului Pavel este de marte actualitate astazi cand moda este stapana suprema si multi i se inchina. Ellen White ne aminteste ca “cei care jertfesc pe altarul modei au putina tarie de caracter… Ei nu au un alt scop, si viata lor nu va atinge o alta tinta. Intalnim pretutindeni femei a caror minte si inima sunt absorbite de dragoste pentru haine si pentru a fi in centrul atentiei. Sufletul lor s-a pipernicit si gandurile lor sunt centrate asupra sarmanului si josnicului egoism.” (Test for the Church, vol. 4, p. 644).

Sfatul lui Pavel de a evita hainele scumpe (1 Tim 2,9), are legatura cu ispravnicia crestina. Cheltuielile care depasesc puterea financiara nu sunt compatibile cu principiul crestin al ispravniciei. Si chiar daca ne putem permite sa cumparam haine scumpe, nu ne putem permite sa irosim mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ajuta pe unii semeni care sunt coplesiti de nevoi sau pentru a ajunge la cei care au nevoie de Evanghelie si de a-i ajuta in nevoile lor.

Ellen White scria: “Practicati economia in procurarea hainelor. Amintiti-va ca ceea ce purtati exercita o influenta constanta asupra celor pe care-i intalniti. Nu risipiti pentru voi insiva mijloacele de care este atata nevoie pretutindeni. Nu cheltuiti banii lui Dumnezeu pentru a satisface gustul dupa haine scumpe”. (Child Guidance p.421).

PRINCIPIUL 6. Purtarea inelelor nu este compatibila cu principiul biblic al modestiei: in decursul istoriei, de la un inel s-a ajuns la tot felul de bijuterii. Principiu se regaseste in dezaprobarea purtarii de bijuterii ornamentale (1 Tim 2,9; 1 Petru 3,3-4; Gen 35,2-4; Ex. 33,3-5). Singurul inel mentionat in Biblie de cateva ori este inelul cu sigiliu (Ier 22,24; Gen 41,42; Estera 3,10.12; Luca 15,22), care era folosit pentru sigilarea documentelor si contractelor. Purtarea inelului cu sigiliu nu este condamnata in Biblie, probabil pentru ca era privit ca un instrument al autoritatii si nu ca un ornament.

Am vazut ca inelul de logodna a fost mai intai un inel simplu de fier folosit de romani pentru a “lega” pe cei doi indragostiti in legamant. Curand insa inelul de logodna a evoluat spre inele elaborate ornamentale de aur purtat pe toate degetele. Ceea ce s-a petrecut in vechea Roma s-a repetat in istoria crestina. In Biserica primara, folosirea inelului marital a evoluat in trei etape. In prima etapa, perioada apostolica nu avem vreo evidenta a purtarii inelului marital. In a doua etapa, secolul 2 si 3, a fost o folosire restransa a inelului marital, simplu si ieftin. In ultima etapa, din secolul 4 pana azi, avem o proliferare de tot felul de inele ornamentale, incrustate cu pietre scumpe sau aur, care reflecta averea, mandria si vanitatea. Aceasta a fost real atat pentru laici cat si pentru cler. Liderii religiosi s-au acoperit cu bijuterii, ci inele, pietre scumpe si haine incrustate cu aur.

Apoi, ceea ce s-a intamplat in Biserica crestina de la inceputuri, s-a repetat mai tarziu in denominatiunile moderne. Cele doua exemple analizate, si anume Biserica Metodista si Mennonita, urmeaza acelasi tipar. In prima etapa nici bijuterii si nici macar inelul de logodna nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie doar pentru inelul de logodna. In ultima etapa concesia pentru verigheta a devenit un pretext pentru purtarea oricarui fel de bijuterii, inclusiv inele ornamentale.

Istoria a fost asemanatoare si in cadrul Bisericii AZS. In prima etapa, corespunzatoare primelor zile ale miscarii, nici un fel de bijuterie sau verigheta nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie pentru purtarea verighetei doar in acele tari unde obiceiul era imperativ. In ultima etapa concesia pentru purtarea unei verighete simple s-a extins din 1986 la membrii adventisti din America de Nord. Rezultatul acestei evolutii este o crestere a purtarii diferitelor bijuterii, inclusiv inele ornamentale.

Lectia istoriei este evidenta. Inelele par sa aiba o atractie fatala. Oamenii pot deveni atat de indragostiti de inel incat ajung ispititi sa poarte tot felul de bijuterii. In mod cinstit, este recomandabil sa purtam o verigheta, acolo unde este social imperativ. Dar mai mult, este recomandabil sa purtam “veriga de aur care leaga sufletul nostru de Hristos, un caracter curat si sfant, adevarata iubire si bunatate si evlavia care sunt fructul unui crestinism adevarat, si influenta noastra va fi sigura oriunde ne-am afla”. (Test. to Ministers p.180).

PRINCIPIUL 7. Crestinii trebuie sa respecte deosebirile de gen in imbracaminte prin purtarea de haine care afirma identitatea feminina sau masculina. Acest principiu este clar aratat in Deut. 22,5, care interzice purtarea hainelor celuilalt sex. Am vazut ca in Biblie se da o mare importanta pastrarii deosebirilor de gen in haine ca si in rolurile functionale, deoarece acestea sunt fundamentale pentru a intelege cine suntem si ce rol vrea Dumnezeu sa indeplinim.

Hainele ne definesc identitatea si ne ajuta sa dezvoltam o noua identitate. Este adevarat nu numai ca suntem ceea ce purtam, dar si ca devenim ceea ce purtam. O femeie care vrea sa arate ca un barbat se va imbraca ca un barbat. La fel, un barbat care vrea sa fie tratat ca o femeie, va folosi articole femeiesti: bijuterii, parfumuri, haine impodobite. Aceasta inseamna ca atunci cand confundam elementele de gen prin haine fara gen, pierdem treptat identitatea de barbat sau de femeie si experimentam o criza a identitatii si confuzie de roluri.

Am vazut ca confuzia de roluri este prezenta astazi in camin, la locul de munca si la Biserica, devenind un serios obstacol in intelegerea rolurilor de barbat si femeie. Crestinii trebuie sa re cunoasca ca incercarile de azi de a elimina distinctiile de gen, in special prin folosirea de haine fara gen, reflecta efortul lui Satana de a distruge ordinea si frumusetea creatiei lui Dumnezeu.

Biblia nu ne spune ce fel de haine sa poarte barbatii sau femeile, deoarece recunoaste ca stilul hainelor este dictat de climat si de cultura. Biblia ne invata doar sa respectam deosebirile de gen in imbracaminte, asa cum sunt cunoscute in orice cultura. Aceasta inseamna ca noi, ca crestini trebuie sa ne intrebam atunci cand cumparam haine: Acest articol imi afirma identitatea de gen, sau ma face sa arat si sa apartin sexului opus? Cand simtiti ca un oare care articol de imbracaminte nu apartine genului dvs., urmati-va constiinta: nu-l cumparati, chiar daca este la moda!

In acest timp cand moda inclina sa elimine deosebirile de gen in imbracaminte, nu este totdeauna usor pentru un crestin sa gaseasca haine care sa-i afirme identitatea de gen. Dar niciodata nu a fost usor de a trai dupa principiile biblice. Tot asa este chemarea noastra de a nu ne conforma la valorile pervertite ale lumii, ci de a fi o influenta transformatoare in aceasta lume prin puterea lui Dumnezeu.

CONCLUZII. Nu hainele ne fac crestini, dar crestinii isi exprima identitatea prin hainele lor si prin infatisarea exterioara. Biblia nu prescrie un anumit tip de haine pentru barbati si pentru femei, dar ne cheama sa aplicam simplitatea si stilul de viata al lui Hristos, nepretentios, in haine si infatisarea exterioara.

A urma pe Isus in ce priveste imbracamintea si podoabele inseamna a sta deoparte de practicile multimii privind cosmeticele, bijuteriile, etc. Pentru aceasta e nevoie de curaj. -Curajul de a nu te supune la poruncile modei, ci de a te lasa transformat de invataturile Cuvantului lui Dumnezeu (Rom 12,2); curajul de a distinge intre capriciile modei care se schimba si de a pastra stilul permanent; curajul de a exprima iubirea din caracterul lui Hristos, nu prin decoratii exterioare “cu aur, pietre scumpe sau haine scumpe” (12 Tim 2,9), ci prin infrumusetarea interioara a sufletului cu virtutile inimii, un spirit bland si linistit care este de mare pret in ochii lui Dumnezeu” (1 Petru 3,4); curajul de a te imbraca modest, decent si sobru.

Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al identitatii noastre crestine, care sa spuna lumii ca noi traim pentru a-L proslavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.

În căutarea adevăratei frumuseţi!

Preaiubiţii mei tineri, în special ,domnişoare , care poate abia începeţi să descoperiţi parfumul ademenitor al acestei lumi.
Imi aduc aminte bine, că nu demult am trecut şi eu prin această perioadă dificilă.

Când sufletul meu tînjea după o iubire adevărată, după un băiat care să privească in adâncul sufletului meu şi să mă iubească pentru ceea ce sunt , nu pentru felul cum arăt.... pentru că nu aveam cine stie ce frumuseţe.

Astăzi aproape orice fată, dacă se machiază putin si işi face părul , îşi pune cateva bijuterii, poate deveni una din fetele de pe copertile atâtor reviste.Astfel, ca multe alte domnisoare, încercam şi eu să atrag atenţia asupra mea, cu tot felul de nimicuri.

Însă Dumnezeu a îngăduit că eu să mă maturizez destul de repede în inţelegerea mersului acestei lumi, astfel m-am pocăit cînd aveam doar 14 ani.

Dintr-odată lumea in care trăiam, mi s-a părut nespus de goală şi fără sens. Îmi eră scârbă de mine, pentru că simţeam că sunt foarte murdară în sufletul meu. Dumnezeu mi-a şters lacrimile pocăinţei şi a pus în mine o inimă nouă, plină de iubirea Lui, învăţându-mă să dăruiesc cât mai mult din această iubire şi celor din jurul meu.

De ,astăzi vă iubesc nespus de mult, chiar dacă nu vă cunosc personal pe toţi. Îmi pasă de faptul că vă puteţi pierde sufletul atât de usor , prin amăgirile acestei lumi. Dacă îmi da-ţi voie, aş vrea în mod deosebit să va spun câte ceva despre acele podoabe, de care vorbeam puţin mai înainte.
Pentru că mă frământă în ultimul timp acest aspect, nu pentru nu l-as înţelege pentru mine, ci pentru că nu stiam cum aş putea explica şi motiva corect altor persoane.

Biblia spune în felul următor:
"Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu." 1 Petru 3:3-4

Acest verset nu interzice categoric purtarea podoabelor,

care pot fi:

bijuteriile, coafatul, îmbrăcămintea, etc. Dar nici nu le încurajează. Mă adresez prin ceea ce spun, la domnişoarele care vin la adunare sau care aleg sa poarte numele de credincioase. Iar tot ce scriu aici, este doar o părere personală care mă rog la Dumnezeu să vă fie spre un real folos.

Eu la cei 14 ani ai mei, gandeam in felul următor: eram conştientă că băieţilor le plac fetele frumoase în exterior. Însă din ce observam, fetele care erau atât de frumoase la exterior, nu prea aveau relaţii de prietenie de durată cu băieţii, probabil pentru că se dovedeau prea pretenţioase, mândre sau mai ştiu eu cum.

Eu in inima mea căutam o dragoste adevărată, imi doream ca tânărul care mă va plăcea , să mă placă în mod deosebit pentru ceea ce-i puteam oferi din inima mea; dragoste statornică, bunătate, credincioşie, şi altele câte mi le dăruise Dumnezeu. De aceea am hotărât că nu voi ieşi niciodată în evidenţă prin podoabele exterioare, ca să nu atrag în zadar pe băieţii care căutau doar aşa ceva.
Aşa că am continuat să-mi trăiesc viaţa, echilibrat din punct de vedere al înfăţiţării mele.
Până când , desigur cineva, care este asăzi sotul meu iubit, a văzut în mine ceea ce mulţi alţi tineri nu puteau vedea.Dumnezeu nu vrea să-ti găsesti astăzi un prieten, de care mâine să rămâi dezamăgită şi plină de lacrimi.

Podoabă voastră cea mai de preţ, dragele mele surioare , este inima voastră plină de bunătate, este curăţia minţii, dăruirea, slujirea în Dumnezeu.
Solomon, a încercat toate câte se pot încerca în viaţa unui om, a avut tot ce i-a poftit inima, dar până la urmă s-au dovedit a fi toate o deşertăciune şi goană după vânt.

Dacă toate în viaţă, azi sunt şi mâine nu, oare pe ce ar trebui să punem preţ cu adevărat, pe podoaba noastra din afară, care nu ne poate ajuta să ne înfrumuseţăm şi sufletul, sau pe podoaba noastră interioară, căci omul chiar de e urât, dacă are un suflet bun, aceasta îl înfrumuseţează de 10 ori mai mult.

Mai există o vorbă care spune: "Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei!" Dar oare cum Îl poţi iubi pe Dumnezeu, fără să ţii cont de poruncile Lui, de ceea ce are El pregătit să-ti ofere, fără să ţii seama de părerile Lui.
Dacă vrem să-L iubim pe Dumnezeu, trebuie să trăim în aşa fel, încât să nu fim o pricină de poticnire pentru aproapele nostru, să realizăm că orice miscare a noastra, poate duce la un val de mişcări gresite in viaţa altor persoane.
Iubeşte-L pe Dumnezeu , împodobeşte-ţi viaţa cu El şi cu siguranţă nu vei mai simţi nevoia să încerci să arăţi lumii ceea ce nu eşti de fapt.

Cu multă dragoste şi iertare pentru cele spuse , dacă au supărat pe cineva, rămâneţi voi înşivă!

Slăvit să fie Domnul!

A şti şi a crede sunt lucruri diferite!

Domnul Iisus Hristos a venit în lumea noastră păcătoasă să trăiască şi să moară pentru ca omenirea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu.

“Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

Manifestând iubirea şi mila lui Dumnezeu, El a descoperit lumii caracterul Tatălui ca, privind la acest caracter, omul să poată fi condus să-L iubească pe Tatăl şi să se încreadă în El.

“Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei (simţită în inimile lor) şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17:26,).

În cuvintele şi faptele lui Iisus Hristos este descoperit omenirii caracterul lui Dumnezeu în toată frumuseţea şi atracţia lui.

Privind viaţa Sa de binefacere pe acest pământ, noi vedem dragostea Tatălui, pentru că

“cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).

Privindu-L pe Hristos, noi începem să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi, pentru că

“Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8).

Biblia acordă o mare importanţă înţelegerii de către noi a lui Dumnezeu.

Isus a spus: “Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

Dar aceasta nu înseamnă a şti doar ceva despre Dumnezeu.

Noi putem şti totul despre Dumnezeu, fără însă a-L cunoaşte; de aceea, o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu, o relaţie cu Dumnezeu, este mult mai importantă decât a şti despre Dumnezeu.

O asemenea cunoastere a lui Dumnezeu se manifeste dupa Nasterea din Nou a sufletului nostru, după o curaţare deplina a păcatelor prin pocăinţa noastra.

Cunoasterea lui Dumnezeu creste pe măsură ce noi acceptăm cu încredere fiecare acţiune a Divinităţii.

O încredere în Dumnezeu care trece dincolo de cunoaşterea noastră limitată despre Dumnezeu.

Această dragoste şi încredere în Tatăl nostru, care risipeşte orice lipsă de înţelegere pe care am putea-o avea despre El, este marea noastră nevoie şi este, de asemenea, nevoia lumii.

"Şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume” (Apocalipsa 12:9), a distorsionat cunoasterea despre caracterul lui Dumnezeu, si i-a făcut pe oameni să se îndoiască nu numai de dreptatea lui Dumnezeu, dar şi de dragostea Lui pentru ei.

Singura speranţă a omenirii este că, privind la Domnul Iisus Hristos, să ajungem să-L cunoaştem pe Tatăl nostru, într-o asemenea măsură, încât încrederea noastră în Cuvântul Său şi poruncile Sale să rămână neclintită în faţa “şiretlicului” prezentărilor greşite promovate de Satana.

Slavit să fie Domnul!

Jocul Bucuriei

Se spune ca in Cuvantul lui Dumnezeu sunt 826 de vresete care ne indeamna să ne bucuram in Dumnezeu.Asta insemnând mai mult de 2 versete pe zi citite timp de un an.

Bucuria este o mireasma nespus de dulce pentru cel ce stie s-o guste, căci "când îţi întorci privirile spre El te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de rusine" Ps.34:5

Bucuria este chiar si pentru cei ce trec prin felurite incercari:

"Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure" Ps.34:2

Ca să aflăm fiecare dintre noi secretului multumirii si al bucuriei, vă propun tuturor doritorilor un joc.

În fiecare zi, să cautam macar un motiv pentru care să ne putem bucura si multumi lui Dumnezeu, adăugand la acesta şi un verset din Biblie despre bucurie si multumire.!

Iar ceea ce credeti ca i-ar putea bucura si pe alţii cu adevarat, va rugam să ni-le împărtăşiţi la rândul vostru.

"Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce vegheaza asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu" Ps. 50:23

Slavit sa fie Domnul