De Iubire, avem nevoie ca de pâine!
(...)A ne iubi unii pe alţii, este nevoie să ni se spună mereu... porunca aceasta este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi.
(...) Oricât de vechi este numele unui ziar, el in fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi.
(...) Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim noua, caldă şi proaspătă.
... Dacă am dori să avem iubirea cum dorim pâinea zilnică: mereu proaspătă, mereu nouă, mereu caldă.
Iubirea faţă de Dumnezeul nostru ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi mereu dulce. Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm, pentru ca astăzi să începem ca din nou, ca din altă magazie plină, din care să împărţim cu dărnicie tuturor, cât putem.
Rugăciunea noastră ar trebui zilnic să cuprindă ceva nou, ceva reînnoit, ceva proaspăt. Pentru ca ea să aibă neîncetat viaţă, frumuseţe şi bucurie mereu nouă.
Părtăşia faţă de fraţi ar trebui să ne-o reînoim zilnic, căutându-i mereu, din nou , privindu-i cu o mereu nouă plăcere şi plăcută preţuire în Domnul, pentru slujba şi chemarea lor.
O pâine uscată şi veche nu o mănânci cu plăcere, cu vrei una proaspătă. Tot aşa este cu o iubire uscată şi veche. Cum n-ai nici nevoie şi nici folos de ziarul de ieri, vechi şi trecut, tot aşa este şi iubirea de ieri, trecută,dacă nu mai este astăzi.
(...)De dragoste avem nevoie cel puţin tot atâta nevoie pe lume câtă nevoie avem de pâine, de aer, de apă, de soare. De iubire avem nevoie fiecare dintre noi, nu numai s-o primim zilnic nouă, proaspătă şi curată de la toţi, dar avem şi ami multă nevoie să o dăm noi tuturor. Aşa cum a făcut şi Hristos, Domnul nostru iubit.
(fragmente din meditatia fr.Traian Dorz) "O poruncă nouă: să vă iubiţi" din cartea de meditatii - Hristos Modelul vieţii noastre
Slavit să fie Domnul!
2 comentarii:
Vreau să scriu despre prietenie…nu prea ştiu ce să scriu. Eu am amici care-mi sunt mai apropiaţi ca prietenii, alţii care-mi sunt mai de încredere, decât mulţi dintre fraţi...Nu prea ştiu ce să scriu...cred însă că nu pot fi prieteni adevăraţi decât cei ce sunt uniţi prin aceeaşi frânghie a dragostei şi se regăsesc pe suişul către acelaş pisc, al Golgotei. Sunt tentat să spun că prietenia se câştigă, dar în acelaş timp ea se şi oferă. Nu-i uşor să vorbeşti despre prietenie, cui nu i-a fost teamă, cui nu i-a trecut prin gând măcar odată, că nu a fost prietenul la care se aştepta prietenul, că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lui?
Fiecare dintre noi avem nevoie de un prieten credincios, un prieten care să stea lângă noi la necaz, la neputinţe, să zâmbească alături de noi, să "zboare" cu noi, şi la nevoie chiar să plângă alături de noi.
Cu totii avem nevoie de de un prieten cu care să putem sta de vorbă, fără a fi nevoiţi să-i tot spunem " vezi să nu mai spui la nimeni, să rămână între noi".
Iată deci că înainte de toate, avem nevoie de credincioşie....dar şi de exigenţă în alegerea prietenilor. Nimeni nu e mai selectiv şi mai exigent în relaţiile cu oamenii decât omul acela simplu de la ţară. Nu dă buzna cu prietenia peste nimeni şi mai ales peste cine nu-i de seamă cu el. Pe acel om de la ţară nu-l onorezi tu cu prietenia, te onorează el pe tine, după ce tea cântărit pe o balanţă de bijutier.
Şi totuşi, oare nu-s prea aspru?
Maica Tereza spunea: "Dacă-i judeci pe oameni nu mai ai timp să-i iubesti."
Dacă scopul unei prietenii este împreună-zidirea duhovnicească, fiecare dintre prieteni va avea grijă să se poarte cuviincios, nesuperficial, pentru mentinerea prieteniei. Cine nu-şi doresşte astfel de prieteni, cuviincioşi, nesuperficiali?
Există însă şi alfel de prieteni alcăror scop în viaţă este altul şi anume: petrecerea timpului doar în distracţii lumeşti. În faţa unor astfel de prieteni, atitudinea noastră trebuie să se schimbe, există pericolul devierii de pe Cale, pierderii prietenilor adevăraţi….
În fine, în fond şi la urma urmelor nu putem trece uşor pe lângă faptul că pretenia este una din mângâierile vieţi. Când suntem lipsiţi de prieteni nu suntem fericiţi!
...dar dragostea nu este un sentiment abstract; ea are nevoie să se fixeze asupra unui obiect. Acest obiect, sunt eu...poţi fi tu cel care citeşti acum...suntem de fapt, noi, toţi oamenii.
Să iubeşti cu inimă largă, înseamnă să trăieşti în larg; să iubeşti pentru veşnicie, înseamnă să trăieşti veşnic. Aşa că viaţa este strâns legată cu dragostea care te face să doreşti să trăieşti. Să trăieşti...pentru că există Cineva care te iubeşte, lângă care doreşti să fii şi căruia îţi face plăcere si-I mărturiseşti dragostea ta, în schimbul iubirii pe care ţi-o poartă. Acesta este motivul cel mai important pentru care merită să trăieşti:
„Să iubeşti şi să fi iubit!”
Nu ştiu ce-mi va aduce viitorul, dar de un lucru sunt foarte sigur, că Domnul Iisus care a dovedit ca a fost cu mine şi în trecut, fiind lângă mine şi în prezent, va fi la fel de aproape de mine şi în viitor. În mâna Lui e cârmuirea lumii şi a fiecăruia dintre noi. El are toată puterea. El mă ajută să învăţ a iubii şi să dărui iubirea pe care o cer celor de lâgnă mine....
Am spus aceasta şi în versuri:
Caut iubire în orice privire,
iubire curată,
iubire-adevărată,
iubire nesfârşită,
iubire infinită...
Mai mult nu cer decât ofer…
În Domnul Iisus am găsit tot ceea ce căutam, mai mult, El mi-a răspuns:
- Cauţi iubire în orice privire?
m-a-ntrebat încetişor
în căutarea mea de zor,
glas duios venit de sus.
Sunt Domnul tău, Iisus!
Şi vreau să-ţi amintesc:
Eu, Domnul, te iubesc!
Multumesc Doamne, că m-ai făcut să înţeleg că fără iubire omul nu poate trăi. Că iubirea răsplăteşte ostenelile şi lacrimile, chiar dacă în iubire omul suferă mai mult decât trebuie, dar, visează mai mult decât trăieşte!
De câte ori nu am văzut cum razele de soare înviorează pământul după ploaie dorind parcă să-i usuce lacrimile şi să-l împodobească cu o haină nouă? O, mult mai mult face Domnul pentru fiecare dintre noi, atunci când revarsă strălucire peste slăbiciunile noastre şi ne preface necazurile în bucurii.
Închei cu un citat, spre ruşinea mea nu ştiu cine este autorul, îl preţuiesc pentru că mi-a fost dăruit de soţia mea pe 26,06,1996, pe vremea când nici nu bănuiam că Dumnezeu ne-a ales să fim soţ şi soţie:
“Dumnezeu e împlinirea în cer; dragostea e împlinirea pe pământ”
Trimiteți un comentariu