Neputinţă...
(Ruga in slabiciuni)

Acum, in ceasul rugaciunii mele, vin inaintea Ta, si nu pot sa-ti spun aroape nimic, pentru ca
simt cum un zid, adunat din mai multe caramizi, m-a facut sa nu-Ti mai vad Faţa asa ca inainte.
Caramizile pacatelor mele, si a delasarii mele in partasia cu Tine, imi apasa grumazul tot mai greu si mai greu.

O, Doamne, iarta-ma pentru ca pun alte lucruri inaintea timpului pe care vreu sa Ti-l daruiesc doar Tie!
Iarta-ma Doamne, ca ma complac in delasarea mea, iar zidul tot creste si creste, caramida cu caramida... Oare cum as putea scapa?

Nu numai pacatele vorbirii sau pacatele faptelor mele, ma despart de Tine Doamne, ci insasi pacatul acesta al delasarii.....a Te lasa sa ma astepti in fiecare zi, cu bratele intinse, ci inima intristata, privindu-ma cu dor, cu dorul partasiei.
Iubirea Ta ma asteapta in fiecare zi sa ma scape de greutatea caramizilor de pe grumaz, iar eu tot aman si aman.... si puterea imi slabeste... si ochii cu greu mai privesc spre Tine...

Doamne, nu vreau sa fiu asa... dar acest pacat sta lipit de mine. Scapa-ma Doamne!
Despovareaza-ma de aceasta inima ingreunata si zideste in mine Doamne o inima noua.

"... Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mahnita." Ps 51:17b

Fa-ma sa strig de bucurie in orice clipa!
Umple-ma Doamne de harul Tau si pune pe buzele mele Cuvantul Tau!

Te iubesc Doamne, ajuta neputintei mele.
Vreau sa alerg impreuna cu Tine, sa nu raman in urma Ta!
Mana Ta s-o simt mereu cum ma tine, iar bucuria de a Te sti langa mine sa-mi dea aripi sa zbor... si sa iau cu mine pe toti cei dragi.

O, Iisuse , Scumpul meu prieten, as vrea sa nu te rusinezi de mine nici o clipa.
Desi sunt atat de neputincioasa, tocmai acest lucru ma aduce mereu la Tine, la mila Ta!
Fii binecuvantat Dumnezeul meu de orice inima care Te aude, care umbla cu Tine, care Te iubeste!

Tata Sfant, mareste puterea noastra, a celor ce Te iubim.
Ajuta-ne Doamne pe toti cei ce vrem sa traim in Tine, sa Te marturisim cu indrazneala, cu sfintenie, si cu nadejdea si bucuria mantuirii Tale.

Şi El mi-a zis: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 2 Corinteni 12:9

Doamne Iisuse Hristoase ai mila de noi!

Să căutam mai întâi bârnele noastre...

"Noi înşine suntem Biserica. Să facem noi ordine în noi înşine, fiecare cum poate, şi în jurul tau se vor mântui mii.(...)Noi pe noi înşine nu ne putem schimba, dar vrem sa schimbam mentalitati. Parcă Hristos n-ar fi vrut să schimbe mentalitatea tuturor...." Pr. Savatie Bastovoi

E foarte frumos ca fiecare dintre noi, mai ales cei credincioşi, vrem să schimbăm mentalitatea oamenilor din jurul nostru. Este o dorinţă normală, să-ţi doreşti ca şi ei să descopere frumuseţea vieţii împreuna cu Domnul. Dar, există aici după cum aţi citit, o problemă. Degeaba ne concentrăm întreaga noastră activitate pentru a schimba pe alţii, dacă pe noi înşine nu suntem în stare să ne schimbăm.
Având o confruntare de opinii cu cineva care vede Adevarul diferit decât trebuie el să fie, am încercat de câteva ori să fac acea persoana, să vadă lucrurile aşa cum i le spuneam. După fiecare discuţie însă, rămâneam cu un gust amar în suflet, pentru că nu ajungeam niciodată la nici un rezultat, dimpotrivă, simţeam ca o pierdere de timp totul. Răspunsul mi-a venit mai tarziu, prin această frază de mai sus a Pr. Savatie. De ce ar trebui eu să încerc să schimb pe alţii, să cheltui timpul cu asta, atunci când eu însămi am atâtea lipsuri in mine? Şi asa este. Găndiţivă numai la faptul că noi suntem cu totul neputinciosi dacă nu petrecem zilnic în rugăciune cu Domnul.
Iar ca sa poţi converti pe cineva la Hristos, mai întâi trebuie să stai în prezenţa Lui cât mai mult timp, ca să te umpli de Duhul Cel Sfânt , asa cum s-a umplut Moise în prezenţa lui Dumnezeu timp de 40 de zile, iar când a coborât îi strălucea faţa de sfinţenie, aşa că toţi l-au văzut astfel şi le-a părut rău de tot ce au făcut.
Când se va vedea pe faţa noastră o asfel de sfinţenie, atunci nu vom avea nevoie de cuvinte, ca să convingem pe unii sau pe altii de Adevăr, ei se vor mântui pentru că Harul lui Dumnezeu va fi cu adevarat peste tine.
Dar până atunci, avem nevoie de mult timp petrecut cu Dumnezeu şi în prezenţa Lui.
Până atunci, trebuie să luptăm zi de zi cu neputinţele noastre, să le căutam, să ne curăţim de ele, şi tot nu vom reusi până la sfârşitul vieţii, pentru că numai în veşnicie vom fi desăvârşiţi, ca Dumnezeu, deplini în tot şi în toate.
Poate vă întrebaţi: Cum totuşi să se vestească oamenilor vestea cea bună, dacă nu trebuie să căutăm să-i convingem cu gura de darul lui Dumnezeu pentru noi?
Aş răspunde simplu: Evanghelia , Vestea cea buna, nu stă în cuvintele noastre, ci în puterea de a o trăi noi înşine. Fără a o trăi puternic, concret, noi mai întâi, în zadar ne trudim s-O vestim, căci nu ne va auzi nimeni.
Dumnezeu murind pe Cruce pentru oameni, a făcut cel mai mare sacrificiu, a arătat cea mai mare Dragoste, pe care nimeni altcineva n-a putut arăta vreodată. El este primul care ne doreşte schimbaţi pe toţi, pentru asta a şi venit printre noi, şi ne-a iubit atât de mult!
Cu toate acestea, pe câţi dintre noi îi vedeţi schimbaţi cu adevarat?
Deci ,chiar şi cel mai mare sacrificiu de iubire, dăruit de Dumnezeu Însuşi, ne lasă tot cu inimile împietrite, dapoi nişte cuvinte sărăcăcioase ale noastre spuse cuiva?

Avem foarte mult de lucrat la noi înşine. Asta trebuie să fie preocuparea noastră primordială, zi de zi, ceas de ceas. De restul, Dumnezeu ştie cum să lucreze, noi doar trebuie să-i purtăm pe toţi în rugaciunile noastre fierbinţi, în prezenţa lui Dumnezeu. Altfel, nici pe cei din jurul nostru nu vom reuşi niciodată să-i schimbăm, nici pe noi înşine nu ne vom schimba, şi tot ce e posibil chiar sa ne pierdem pe cale, căutând mai mult la viaţa altora decât la anoastră.
Dumnezeu să ne ajute, să ne scoatem mai întâi toate bârnele din ochii noştri,abia apoi, dacă nu va rămâne niciuna, să cautam sa le-o vedem şi pe a altora!

„Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios." (Marcu 14:38).

Slăvit să fie Domnul!

Si tu iti doresti altceva?

De ceva timp încoace tot incerc sa mai scriu cate un articol, dar mereu ma opreste ceva si ma gandesc ca nu e ceea ce cauta lumea. S-au saturat cu totii de titluri frumoase si pompoase, si de o gramada de cuvinte care nu le raspunde deloc, sau prea general la problemele concrete prin care trec de obicei.
Sa presupunem de ex. ca esti o persoana cu multe probleme, nedumeriri, la scoala, la servici sau cel mai des, chiar in familie.
Daca esti un crestin care incerci sa traiesti cat de cat poruncile lui Dumnezeu si-L chemi in ajutor, poate iti este un pic mai usor decat altora sa treci prin tot felul de incercari si greutati. Dar si asa, crestini fiind, apelam de cele mai multe ori la Dumnezeu numai cand ne este greu. Cand ne este bine si avem de toate, de ce oare am avea nevoie de intervetia Lui, ca doar ne descurcam bine si cu mâniele noastre. Dar cand vine necazu.... cati nu fug si nu ingenuchiaza si striga la Dumnezeu sa-i scape, ca ei nu mai pot? Apropo sa stiti ca, chiar si ateii devin crestini la necaz, ca-s si ei oameni, nu? N-o sa vedeti niciodata vreun ateu intr-un avion care se prabuseste :)
Asa suntem noi fiintele astea umane; egoiste, rautacioase, ingamfate, etc.
Oare ce viata o mai fi si asta, sa stai numai cu capul in pamant, sa scurmi toata viata dupa viermi, iar deasupra capului tau sa te astepte mereu o cununa imparateasca, si un inel de fiu de imparat? Iar tie nici prin cap sa-ti dea sa ridici capul sa privesti in sus si sa primesti darul...

NU te-ai saturat tu omule sa fii unul care tot scormonesti prin gunoaie fara sa mai stii de ce?
In poruncile Imparatului gasesti viata! Tu, nu trebuie sa faci mai mult decat sa le cauti , sa le intelegi si sa le iubesti, apoi implinesti!
Suntem printre noi astia mai "sfinti" multi care ne laudam ca avem aceste porunci si le implinim. Dar cati dintre noi le traim cu bucurie? Cati le intelegem , la ce ne folosesc?
Tinerii nostri sunt asaltati cu tot felul de reguli, sa faci aia sa nu faci aia.... dar ei saracii pentru ca nu inteleg si de ce, trebuiesc toate astea , cred ca asa vor cei mai batrani sa faca, pentru ca asa vor ei.
Si uite asa fiecare isi creeaza o totala respingere fata de tot ce are in jurul sau, se inchide in gaoacea sa si nu mai reuseste sa simta nici o bucurie adevarata, decat doar din ce mai ciuguleste pe ici pe colo.

Oameni buni, exista o bucurie de a trai nespus de mare, la care ajung foarte putini dintre noi.
Cine sunt acei? Sunt oamenii care au cautat si au inteles rostul poruncilor ce le sunt date. Intelegand rostul lor, una cate una, abia atunci ajungi sa intelegi in ce gaoace ai stat pana acum.
Ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, nu e nicidecum o ascultare oarba de cateva reguli, ca asa vrea El. NU! Trebuie sa descoperim singuri, intrebandu-ne; de ce oare sa fie buna porunca asta? Care ar fi avantajul sau binele pe care mi l-ar aduce ea. Iar daca nu vedeti nici un avantaj , nu va puneti imediat impotriva ei, caci s-ar putea s-o inteleti un pic mai tarziu. Ca nu avem cum sa le intelegem pe toate azi.

Si uite asa am ajuns la capat si ma rog ca aceste cateva cuvinte sa fie de un adevarat folos, care sa va ajute sa incepeti macar de cautati ceva mai mult decat pana acum.

Slavit sa fie Domnul!