Ridica-voi ochii spre cer....

....de unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul! Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul."
Psalm 121:1-3

Mă întreb de multe ori care este rostul suferinţei în viata mea. Şi mereu îmi vine răspunsul: - "Vreau să te fac mai puternic în necaz şi să te apropii mai mult de Mine!"
Nu este deloc uşor să rămâi credincios în strâmtorare, dar nu este nici Har mai mare să ai putere să treci peste suferinţă, şi totuşi să rămâi în dragostea lui Dumnezeu.
Fericit este acela care suferă pentru numele lui Dumnezeu şi nu din cauza neascultării lui. Odată ce alegi sa-I urmezi Domnului Iisus , te faci părtaş suferinţelor Lui, altfel nu poţi afla Adevărata Dragoste Dumnezeiască.
Frica de suferinţă este absolut normală atunci când alegi această cale. Însă Dumnezeu ne-a dat de asemenea şi o îndrăzneală de a porni la luptă, cu siguranţa că doar cu El vom birui.
Slăbiciunile, au si ele un rost important în lupta împotriva păcatului.
Ele ne ajută sa ne vedem mereu cât de mici şi neputincioşi suntem fără Domnul. Pe de altă parte vedem cât de mare este Harul Lui, pentru că nu în puterile noastre se vede puterea lui Dumnezeu , ci în neputinţele noastre are El ocazia să ne arate cât de Măreţ este.
La Domnul nu strigi după ajutor atunci când ţi-e bine. Chiar şi ateii în strâmtorare strigă: Doamne ajută-mi! pentru că fiecare om are în el instinctul de făptură a Creatorului său, doar că prea puţini recunosc acest adevăr.

Oare nu-i pasă lui Dumnezeu de multe ori prin ce trecem noi?
Oare nu ne aude când strigăm după El să ne scape odata din nevoi?
Se pare că de cele mai multe ori cădem în capcana şoaptelor celui rău şi începem să credem că Domnul nu ne mai aude, că El ne-a părăsit, ne-a lăsat în voia soartei. Oare aşa să fie?

Slavă lui Dumnezeu în veci, că acestea sunt doar minciuni ale satanei!
Niciodată Creatorul nostru nu şi-a lăsat făpturile Lui preaiubite de izbelişte.
Niciodată nu ne va lăsa pradă vânătorului, numai dacă nu ne ducem noi de bună voie în mâinele lui.

Oare pentru aceasta îngăduie Domnul suferinţa? Să ne spună că ne iubeşte, să dea ca jertfă pe însăşi Fiul Lui, şi apoi să nu-i mai pese de noi?
O, puţin credincioşilor! Unde vă este credinţa?

De fapt păcatele noastre pun un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu!
Gândeşte-te acum: care păcate te despart de rugăcinea profundă în Duhul Sfânt?
Nu căuta mereu vinovatul. Vinovatul în toate eşti tu primul.
Plânge-ţi păcatul care te ţine rob al minciunii şi răutăţii, sau poate al mâniei, sau al belşugului, plânge-l şi nu-l lăsa sa-ţi răpească veşnicia. Nu se merită să pierdem o veşnicie întreagă pentru nişte pofte ale trupului nostru sau pentru probleme trecătoare!

Suferinţa, chiar dacă vine de la cel rău, ea nu este neştiută de Domnul tău. Ea este îngaduită tocmai spre sfinţenia sufletului tău!
Primeşte-o dar şi poart-o cu iubire! Iar Dumnezeu să-ţi fie mângâierea în necaz.
Dă-I ocazie să arate Slava Sa, ţie şi celor necredincioşi!

"Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El."
Romani 8:17