BATRANUL INTELEPT

Sfântul Dimitrie, care a fost mitropolit al Rostovului în veacul al XVII-lea, istoriseşte, spre folosul nostru duhovnicesc, despre un învăţător care s-a rugat lui Dumnezeu mult şi cu râvnă, ca El să-i arate pe acel om de la care ar fi putut să înveţe calea adevărată spre Împărăţia Cerurilor. Şi iată că odată întâlneşte lângă uşile bisericii un cerşetor bătrân, îmbrăcat în zdrenţe, plin de bube şi răni puroinde. Trecând pe alături, dascălul îl salută după obicei, zicând:

- Bună ziua, bătrâne!

Bătrânul îi răspunde:

- Nu ţin minte să fi avut vreodată o zi rea!

Învăţătorul, auzind un asemenea răspuns, s-a oprit şi, ca şi cum ar fi voit să-şi retragă salutarea, a spus:

- Să-ţi dea Domnul fericire!

- Eu niciodată n-am fost nefericit! - a răspuns bătrânul.

S-a mirat învăţătorul şi, gândindu-se că poate bătrânul nu a auzit bine, a schimbat salutul şi a grăit:

- Ce spui, bătrâne? Eu îţi doresc să fii în bunăstare...

Bătrânul i-a răspuns iar:

- Eu niciodată nu am fost nenorocit.

Încercându-l pe bătrân, învăţătorul a mai spus:

- Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti.

- Nu duc lipsă de nimic, fiindcă toate, cum le doresc, aşa mi se şi întâmplă, iar bunăstarea vremelnică nu caut - i-a spus bătrânul.

- Să te mântuiască Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu eşti singurul dintre năpăstuiţi care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai putut feri de nenorociri!

- Domnul meu, aşa este precum am răspuns salutării tale. Nu am cunoscut vreodată o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea şi-I mulţumesc. Iar dacă nu-mi doresc bunăstare, tocmai întru aceasta se află bunăstarea mea. Eu nesocotesc fericirea şi niciodată nu o cer Tatălui Ceresc. Nu simt nenorocirea, asemenea cu cei cărora toate li se fac după a lor dorinţă. Dacă sufăr de foame, pentru aceea mulţumesc lui Dumnezeu, ca unui Părinte care ştie ce-mi trebuieşte. Dacă îndur frigul sau sunt pătruns de ploaie, sau altceva, rabd din vitregiile văzduhului, Îi mulţumesc, de asemenea, lui Dumnezeu. Când toţi mă hulesc, Îl slăvesc pe Domnul, ştiind că toate acestea sunt rânduite de El. Asemenea şi cu toate câte le îngăduie Dumnezeu - bune sau rele, dulci sau amare - toate le primesc din mâna Bunului Părinte, şi astfel voiesc numai ce voieşte şi Dumnezeu. Şi aşa se fac toate după dorinţa mea. Cu adevărat, nenorocit este cel care caută fericire în această lume, pentru că în viaţa aceasta fericirea cea nemincinoasă este a te încredinţa în toate voii Domnului. Iar voia lui Dumnezeu întotdeauna este desăvârşită, bună şi dreaptă. Eu însă, străduindu-mă în toată vremea să-mi plec voia mea înaintea dumnezeieştii voiri, mă socotesc peste măsură de fericit.

Învăţătorul, socotind că-l va pune pe bătrân în cumpănă, a zis:

- Spune-mi, rogu-te, aceleaşi ţi-ar fi gândurile şi dacă Dumnezeu te-ar trimite în iad?

- Oare chiar El o să mă trimită în iad? El ştie că eu mă ţin puternic de El prin dragostea nefăţarnică ce Îi port. Cu aceste legături eu m-am legat atât de puternic de Domnul, încât, oriunde m-ar trimite, acolo Îl voi lua şi pe El cu mine. Şi pentru mine e cu mult mai bine să fiu cu Domnul în afara Cerurilor, decât în ceruri fără El.

S-a minunat dascălul de asemenea răspunsuri ale bătrânului şi a cugetat în sine că aceasta este, cu adevărat, calea cea mai scurtă spre Dumnezeu, când oamenii îşi pleacă voia lor înaintea sfintei şi dumnezeieştii Voinţe. Învăţătorul l-a lăsat pe cerşetor şi, mergând întru ale sale, lăuda pe Domnul Dumnezeu Care a dat atâta înţelepciune bătrânului cel sărac. Încă I-a mulţumit Mântuitorului că a împlinit rugămintea sa şi i-a arătat omul de la care să poată învăţa grabnic calea cea scurtă şi adevărată spre Împărăţia Cerurilor.