16 nov. 2010

Inima de piatră

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.
Prov. 4:23
O, inimă de piatră, cât de greu poate ajunge Domnul la tine!
Cat de periculos este sa ai o inima de piatra. Aceasta a fost odata plina de viata, dar dezamagirile, durerile si greutatile , si mai ales neincrederea in Dumnezeu au transformat-o in piatra. Ea nu mai poate simti nici ce-i vorbeste Dumnezeu, nici asculta vreo mustrare, ea este plina de resentimente nerezolvate.


Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte
Isaia 59:1-2

Cand ajungi sa ai o inima impietrita, e foarte greu si pentru Dumnezeu sa o inmoaie.
Vai de omul pentru care nu se roaga nimeni, atunci cand acesta ajunge intr-o astfel de stare. Daca se mai roaga cineva, tot este nadejde de scapare pentru sufletul cu inima de piatra.

Exista pacate in viata noastra de care suntem legati si nu ne putem desprinde de ele, poate nici nu vrem, iar acestea lucreaza la impietririea inimii noastre. Incetul cu incetul ne obisnuim cum ele, acestea devenind ceva normal pentru noi.

Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite.
- Prov.10:17


Nepasarea fata de Dumnezeu si fata de semeni, este in stransa legatura cu manifestarile inimii impietrite. Daca esti un credincios, care odata ai trait inflacarat cu Domnul, iar acum satana te-a pus in banca ta, pentru ca din varii motive te-a facut sa crezi ca nu mai poti face voia lui Dumnezeu, esti inselat amarnic. Satan stie ce potential exista in tine, si te-a pus in banca ta, tocmai ca sa nu iti cunosti capacitatile cu care te-a inzestrat Dumnezeu.
Puterea este la Tatal din ceruri, daca El te trimite undeva, inseamnă ca stie potentialul tau, prin El. Ai sa poti sa arati slava Lui doar prin dragostea ta inflacarata.


O, inimă impietrita, daca nici acum nu te vezi in oglinda, si nu lasi sa se vada ceea ce constiinta iti arata, tu nu vei gusta niciodata din dulceata trairii cu Domnul. Nu vei cunoaste niciodata cat de mult valoreaza un curcubeu dupa o puternica furtuna, nu vei sti cat de dulce este mangaierea lui Dumnezeu dupa o lunga suferinta. Poate nu vei vedea niciodata cum cineva il afla pe Iisus si se naste la o viata noua, total diferita de cea veche datorita muncii si jertfei tale.

O inimă, inimioară... lasa vocea Duhului lui Dumnezeu sa-ti vorbeasca, asculta mustrarile, lasa-ti inima sa sangereze din nou de iubire, chiar daca asta ar insemna sa mai fie ranita din nou.
Daca inima sufera alaturi de Domnul, ea nu va putea niciodata sa se pietrifice.

Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El.
- Prov. 14:26

Fii binecuvantat!

7 nov. 2010

Intoarce-te fiule....

"Un fiu intelept este bucuria tatalui sau, dar un om nesocotit dispretuieste pe mama sa"
Prov.15:20


Cand iti consumi toata energia si iti daruiesti toata bucuria in activitatile care nu au nici o legatura cu Dumnezeu, esti in pericol. Pericolul este cel al fiului risipitor. Poate nu ai ajuns sa te hranesti cu roscovele porcilor sau sa arati zdrentuit , insa esti cu siguranta in etapa cheltuirii banilor, a distractiei, a placerilor, a nebuniei sau pur si simplu a pierderii timpului.

Privind imaginea in care fiul sta in genunchi si imbratiseaza cu durere picioarele tatalui sau, pentru a cere iertare si ingaduinta, mi-a venit in minte imaginea noastra, atunci cand ne dam seama cat de risipitori suntem cu tot ce ne-a daruit Dumnezeu: parinti, frati, surori, familie, copii, sanatate, bunastare.
Astazi avem tot ceea ce ne este necesar, pentru ca Dumnezeu ne-a dat cu cea mai mare dragoste , tot ce a avut mai bun. Insa timpul se scurge atat de repede si noi nu ne dam seama, ca ramanem singuri, saraci, si devenim un "nimic" , asa cum suntem fara Dumnezeu.

Exista posibilitatea sa nu ajungem totusi in starea ultima si deplorabila a fiului risipitor din Biblie, daca ne dam seama in aceasta clipa, ca suntem in acest pericol. Daca incepem sa ne uitam in ogllinda sufletului nostru, si sa recunoastem cat am gresit.

Nu, Dumnezeu nu este impotriva bucuriei, impotriva fericirii noastre, ci stie ca adevarata viata nu exista decat in El, in trairea poruncilor Sale si in Cuvantul Sau.

"Frica de Domnul duce la viata, si cel ce o are petrece noaptea satul fara sa fie cercetat de nenorocire".
Prov 19:23

Tot ce ofera lumea din jurul tau nu este decat minciuna, dispret, slava desarta si in final moarte.
Cu suguranta nici nu te gandesti ca vei ajunge in iad, doar nu esti tu unul din acei criminali sau hoti care stau prin inchisori, dar stii tu oare ca in iad nu se ajunge nici foarte greu? E un drum foarte usor, mergi tot inainte fara sa te gandesti la nimic deosebit, sau pe oriunde ai lua-o tot acolo ajungi.

Trezeste-te! Incotro mergi?
Opreste-te si priveste in sufletul tau, in jurul tau si vezi unde ai ajuns?
Apoi priveste in sus, pe Cruce , unde Domnul Iisus te imbratiseaza cu atata drag, cu bucuria iubirii iertatoare, pe care o poti simti numai daca te arunci in bratele Lui.
Acolo pe Cruce, El te asteapta si acum, asa cum il astepta si tatal batran pe fiul sau plecat.


"Inceteaza fiule sa mai asculti invatatura, daca ea te indeparteaza de invataturile intelepte".
Prov. 19:27


Tot ce alegi tu sa faci acum, astazi, poate fi spre moartea sufletului tau sau spre invierea lui. Odata cu Iisus cel inviat din morti, poti fi si tu inviat si salvat de robia pacatului. Pentru ca atunci cand Dumnezeu nu este Tatal tau, satan este stapanul tau. El te orbeste, te leaga cu lanturile mortii, te taraste si rade de halul in care ai ajuns sau vei ajunge.

Intoarce-te fiule, intoarce-te!Paraseste amagirile si lucrurile desarte, care nu te duc acolo unde iti doresti de fapt.

Schiimba-ti astazi stapanul. Schimba-ti-l cu Cel de pe Cruce, care si-a dat viata Lui , slava cereasca, pentru tine; caci plata pacatelor tale nu era decat moartea iar Domnul Iisus a invins moartea, Acum poti fi liber.
Doar sa il lasi pe noul tau stapan sa te dezlege.


Fii binecuvantat in veci!