Durere pentru suflet...

"Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire , şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos."
Efeseni 4:31-32

Când într-o familie nu se înţeleg fraţii între ei, ce este de făcut?
Dacă nici unul dintre ei nu caută înţelepciunea şi dragostea unde se ajunge?
Fiecare pretinde ca este drept şi aşa cum gândeşte el e cel mai bine. Nici unul nu mai caută să îndrepte relţia dintre ei, rugându-se cu lacrimi de durere şi sfâşiere. Toţi cad in vârtejul învinuirilor, a căutării drepturilor sale, a apărării adevărului, uitând de cel mai important lucru care i-ar putea ajuta - Iertarea şi Dragostea.

În zilele noastre asistăm la numeroase astfel de neînţelegeri între fraţi, în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi din păcate chiar şi eu şi multi alţii asistă la numeroase astfel de neînţelegeri, care nu mai au capăt, pentru că s-a uitat demult de Dragoste şi Iertare.

Îndrăznesc să spun aceste lucruri petru că, cred din toată inima, că atunci când doi fraţi ajung să se certe, înseamna că nici unul din ei nu-şi doreşte cu adevărat să se împace.
Nici unul din ei nu face destul pentru a nu mai exista problema. Dacă macar unul ar plange cu amar pentru problema lor şi ar ierta, şi ar iubi cu adevărat, cu siguranţa Domnul ar gasi o cale de zerolvare pentru problema lor.

Dar noi nu mai veghem la felul nostru de viaţă. Lăsăm amărăciunea, iuţimea, clevetirea,
răutatea să ne cumprindă sufletul...şi nu mai avem loc de dragoste. Nu mai avem de fapt putere de a ne iubi pentru că am lasat păcatul să ne cuprindă pas cu pas.

Unde s-a uitat Dragostea şi Iertarea, acolo nu mai este nici bucurie, nici sinceritate, nici inimă împăcată. Acolo rămâne totul gol, totul neîmplinit. Acolo rămâne doar forma dar nu mai este conţinut. Fără Dragoste nu există nimic bun. Iar scaunele rămân goale în urmă dezbinărilor.

Stiu că unii spun ca e vorba de păstrarea Adevărului şi că nu se poate merge înainte atunci când celălalt frate vine cu un alt adevăr, şi sunt perfect de acord cu asta.
DAR, pentru mine exista un mare "DAR".

Atunci când problema nu se rezolva nici cum, înseamnă că nu am făcut destul pentru ca ea să nu mai existe.
Niciodată nu iubim destul,
nu iertăm destul,
nu ne dorim destul,
nu plângem destul,
nu ne doare destul de mult problema, ca ea să poată fi rezolvată.

Şi orice mi-aţi spune, asta am să cred întotdeauna.
Despărţirea dintre fraţi este atât de dureroasă, încât nu mai am poftă nici de mâncare, nici de somn, nici de nimic. Mă inteb cum oare pot unii trata acest lucru atât de usor, cu aşa rece raţionament?
Pun greşelile omeneşti înaintea fiinţei dumnezeieşti, înaintea iertării, înaintea importanţei unităţii unei adunări, înaintea problemelor sufleteşti ale celorlaţi care asistă la tot felul de înţepături....

Aş vrea să pot schimba ceva, dar nu pot decât să plag de durere, să sufăr în tăcere, fără drept de cuvânt în faţa celor care hotărăsc pentru alţii.

Cu adâncă durere închei aceste rânduri, şi mă rog ca Domnul să oprească dezbinările dintre farţi. Învaţă-ne Doamne ce e Dragostea şi Iertarea fără de care nu putem şti nici ce este Adevărul!

Doamne miluieşte-ne pre noi !
Amin.

De Iubire, avem nevoie ca de pâine!

(...)A ne iubi unii pe alţii, este nevoie să ni se spună mereu... porunca aceasta este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi.

(...) Oricât de vechi este numele unui ziar, el in fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi.

(...) Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim noua, caldă şi proaspătă.
... Dacă am dori să avem iubirea cum dorim pâinea zilnică: mereu proaspătă, mereu nouă, mereu caldă.


Iubirea faţă de Dumnezeul nostru ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi mereu dulce. Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm, pentru ca astăzi să începem ca din nou, ca din altă magazie plină, din care să împărţim cu dărnicie tuturor, cât putem.

Rugăciunea noastră ar trebui zilnic să cuprindă ceva nou, ceva reînnoit, ceva proaspăt. Pentru ca ea să aibă neîncetat viaţă, frumuseţe şi bucurie mereu nouă.

Părtăşia faţă de fraţi ar trebui să ne-o reînoim zilnic, căutându-i mereu, din nou , privindu-i cu o mereu nouă plăcere şi plăcută preţuire în Domnul, pentru slujba şi chemarea lor.

O pâine uscată şi veche nu o mănânci cu plăcere, cu vrei una proaspătă. Tot aşa este cu o iubire uscată şi veche. Cum n-ai nici nevoie şi nici folos de ziarul de ieri, vechi şi trecut, tot aşa este şi iubirea de ieri, trecută,dacă nu mai este astăzi.

(...)De dragoste avem nevoie cel puţin tot atâta nevoie pe lume câtă nevoie avem de pâine, de aer, de apă, de soare. De iubire avem nevoie fiecare dintre noi, nu numai s-o primim zilnic nouă, proaspătă şi curată de la toţi, dar avem şi ami multă nevoie să o dăm noi tuturor. Aşa cum a făcut şi Hristos, Domnul nostru iubit.

(fragmente din meditatia fr.Traian Dorz) "O poruncă nouă: să vă iubiţi" din cartea de meditatii - Hristos Modelul vieţii noastre

Slavit să fie Domnul!

Încrede-te în El şi nu te împietri!

Cu toate că poporul Israel era un popor ales a lui Dumnezeu, în mai multe momente din istoria acestui neam Domnul arată cât de sătul este de neascultatea poporului faţă de El, faţă de bunătătile Lui. 40 de ani le-a arătat Dumnezeu o grijă nespusă în pustie; 40 de ani a încercat în fiecare zi să le arate că pentru El, copiii Lui sunt mai de preţ decât orice mărgăritar, că nu trebuie să-şi facă griji pentru ziua de mâine pentru ce vor mânca sau ce vor bea. Însă cu toate minunile Lui Dumnezeu, cu toată grija pe are le-a arătat-o zi de zi ei, ca şi noi de altfel imediat uitau minunile şi bunătatea Domnului şi din nou începeau să se ingrijoreze de felul lor de viaţă. Nu trecea mult timp şi incepeau să-şi facă dumnezeii lor palpabili, vizibili cărora să li se inchine.

De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: "Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor.N-au cunoscut căile Mele" Evrei 3: 10

Nici noi în zilele noastre nu stăm departe de starea poporului Istrael din tot timpul lui. Mă gândesc, de câte ori nu fac şi eu ca ei. Astăzi, în necaz mă rog Domnului să mă scape, şi imediat după ce Dumnezeu mă scoate din el, încep iarăşi să mă gandesc la alte probleme cu care-mi împovărez inima şi duhul din mine.
Îi arăt lui Dumnezeu o neîncredere permanentă, deşi El îmi arată o grijă şi bunătate continuă!

Oare cât de mult e dezgustat Dumnezeu de atitudinea mea faţă de mila Sa?
Oare cât mă mai rabdă atâta Dumnezeu cu neascultarea mea şi neînrederea mea pe care i-o arăt zi de zi?
De ce îmi este atât de greu să observ bunătatea lui Dumnezeu pentru mine şi văd mereu numai ceea ce nu-mi ajunge in viaţă?
Când voi învăţa să nu mă îngrijorez pentru ziua ce urmează, pentru muntele de probleme nerezolvate care-mi stau înainte şi în faţa cărora fără Dumnezeu sunt total neputincios?

Mai grav este ceea ce spune Dumnezeu poporului Său: "Am jurat pe mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!"

Dacă mai continuăm cu neîncrederea noastră, cu neascultarea noastră faţă de poruncile lui Dumenzeu, care ne dau viaţa.... dacă tot cârtim în continuare şi nu suntem muţumiţi de nimic pe lumea asta.... oare nu ne va spune şi noua Dumnezeu la fel?
Dacă nu învăţăm să ne odihnim viaţa în Dumnezeu începând din aceasta lume trecătoare, cu lucruri trecătoare, nu vom putea intra niciodată în Odihna cea adevarată a lui Dumenzeu, în Raiul sufletului împăcat cu Dumnezeu.
Răbdarea lui Dumenzeu are limite. Să nu-L ispitim cu ingrijorările noastre şi cu problemele noastre mai mici sau mai mari, pentru că nu ştim când în mânia Lui ar putea să ne alunge de la Sânul Său!


Îmi propun de astăzi să mă rog , să mă lupt cu mine însămi să nu-L mai supăr pe Dumnezeu, să nu-L mai dezgust prin neîncrederea mea faţă de El, ci în toate micile probleme să-L iubesc şi să-L las pe El să-mi arăte grija şi bunătatea pe care o poate numai El avea faţa de copiii Lui. Şi cât de înalt nu mi-ar parea muntele de probleme să-I încredinţez lui Dumnezeu rând pe rând toate câte-mi vin. Căci de unul singur nu pot adăuga nici un cot la înalţimea mea, atunci de ce să ma lupt cu vântul?

Luaţi seama dar , fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Evrei 3:12