23 nov. 2012


Virgiliu Gheorghe - Dezvoltarea şi funcţionarea 

creierului copiilor şi tinerilor in lumea de azi.




18 nov. 2012


BATRANUL INTELEPT

Sfântul Dimitrie, care a fost mitropolit al Rostovului în veacul al XVII-lea, istoriseşte, spre folosul nostru duhovnicesc, despre un învăţător care s-a rugat lui Dumnezeu mult şi cu râvnă, ca El să-i arate pe acel om de la care ar fi putut să înveţe calea adevărată spre Împărăţia Cerurilor. Şi iată că odată întâlneşte lângă uşile bisericii un cerşetor bătrân, îmbrăcat în zdrenţe, plin de bube şi răni puroinde. Trecând pe alături, dascălul îl salută după obicei, zicând:
- Bună ziua, bătrâne!
Bătrânul îi răspunde:
- Nu ţin minte să fi avut vreodată o zi rea!
Învăţătorul, auzind un asemenea răspuns, s-a oprit şi, ca şi cum ar fi voit să-şi retragă salutarea, a spus:
- Să-ţi dea Domnul fericire!
- Eu niciodată n-am fost nefericit! - a răspuns bătrânul.
S-a mirat învăţătorul şi, gândindu-se că poate bătrânul nu a auzit bine, a schimbat salutul şi a grăit:
- Ce spui, bătrâne? Eu îţi doresc să fii în bunăstare...
Bătrânul i-a răspuns iar:
- Eu niciodată nu am fost nenorocit.
Încercându-l pe bătrân, învăţătorul a mai spus:


- Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti.
- Nu duc lipsă de nimic, fiindcă toate, cum le doresc, aşa mi se şi întâmplă, iar bunăstarea vremelnică nu caut - i-a spus bătrânul.

- Să te mântuiască Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu eşti singurul dintre năpăstuiţi care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai putut feri de nenorociri!

- Domnul meu, aşa este precum am răspuns salutării tale. Nu am cunoscut vreodată o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea şi-I mulţumesc. Iar dacă nu-mi doresc bunăstare, tocmai întru aceasta se află bunăstarea mea. Eu nesocotesc fericirea şi niciodată nu o cer Tatălui Ceresc. Nu simt nenorocirea, asemenea cu cei cărora toate li se fac după a lor dorinţă. Dacă sufăr de foame, pentru aceea mulţumesc lui Dumnezeu, ca unui Părinte care ştie ce-mi trebuieşte. Dacă îndur frigul sau sunt pătruns de ploaie, sau altceva, rabd din vitregiile văzduhului, Îi mulţumesc, de asemenea, lui Dumnezeu. Când toţi mă hulesc, Îl slăvesc pe Domnul, ştiind că toate acestea sunt rânduite de El. Asemenea şi cu toate câte le îngăduie Dumnezeu - bune sau rele, dulci sau amare - toate le primesc din mâna Bunului Părinte, şi astfel voiesc numai ce voieşte şi Dumnezeu. Şi aşa se fac toate după dorinţa mea. Cu adevărat, nenorocit este cel care caută fericire în această lume, pentru că în viaţa aceasta fericirea cea nemincinoasă este a te încredinţa în toate voii Domnului. Iar voia lui Dumnezeu întotdeauna este desăvârşită, bună şi dreaptă. Eu însă, străduindu-mă în toată vremea să-mi plec voia mea înaintea dumnezeieştii voiri, mă socotesc peste măsură de fericit.

Învăţătorul, socotind că-l va pune pe bătrân în cumpănă, a zis:
- Spune-mi, rogu-te, aceleaşi ţi-ar fi gândurile şi dacă Dumnezeu te-ar trimite în iad?
- Oare chiar El o să mă trimită în iad? El ştie că eu mă ţin puternic de El prin dragostea nefăţarnică ce Îi port. Cu aceste legături eu m-am legat atât de puternic de Domnul, încât, oriunde m-ar trimite, acolo Îl voi lua şi pe El cu mine. Şi pentru mine e cu mult mai bine să fiu cu Domnul în afara Cerurilor, decât în ceruri fără El.

S-a minunat dascălul de asemenea răspunsuri ale bătrânului şi a cugetat în sine că aceasta este, cu adevărat, calea cea mai scurtă spre Dumnezeu, când oamenii îşi pleacă voia lor înaintea sfintei şi dumnezeieştii Voinţe. Învăţătorul l-a lăsat pe cerşetor şi, mergând întru ale sale, lăuda pe Domnul Dumnezeu Care a dat atâta înţelepciune bătrânului cel sărac. Încă I-a mulţumit Mântuitorului că a împlinit rugămintea sa şi i-a arătat omul de la care să poată învăţa grabnic calea cea scurtă şi adevărată spre Împărăţia Cerurilor.


12 dec. 2011



Eu Te iubesc, dar simt că nu-s
nicicând a mele mâini în stare
să se înalțe-atât de sus
ca să-Ți ajungă la picioare.

Eu Te iubesc, dar știu că n-am
să-Ți pot aduce-așa trăire
încât pe fiecare ram
să-mi strălucească-o dăruire.

Eu Te iubesc, dar, vai, nu pot
să mă înalț cât simt că-mi cere
lumina Ta ce-mi umple tot
de înțeles și de tăcere.

Eu Te iubesc, dar n-am s-ajung
să pot fi-atât de plin de Tine
pe cât doresc de timp prelung
cu cele mai cerești suspine.

O, Te iubesc, dar cum pot eu
să Te cuprind pe Tine oare,
Atotputernic Dumnezeu
Nemărginire orbitoare?

Dar Tu Te poți apropia
sfințind ființa mea cea nouă,
micindu-Te să-ncapi în ea
ca Soarele-ntr-un strop de rouă.



Traian Dorz

29 mai 2011

Rugacuinea unui fariseu modern


Doamne, Dumnezeul lui Avraam,Isaac si Iacov. Iata-ma acum la biserica, inaintea Ta. Am intarziat putin. Motivul? Nevasta, copiii.... Nu mi-a calcat camasa la timp.Copiii nu ascult

a...De aceea nici nu i- am luat-o cu masina, sa vina cu tramvaiul! Iti multumesc ca sunt aici. Priveste-ma si vezi ca m-am schimbat mult si ca sunt mai bun ca si inainte. Ma scol in fiecare dimineata si 10 minute citesc si ma rog. Spune-mi Doamne, mai este cineva pe aici care sa bata acest record? Eu sunt prezent la fiecare program de la biserica. Sunt implicat in toate lucrarile


spirituale posibile comunitate, spre deosebire de ... ei!!! In lucrarea cu copiii? Cum sa cobor pana acolo? Familia? De aceea am nevasta, si sper ca profesorii de la liceul crestin sa-mi educe asa cum trebuie copiii. Doamne, tu sti , suma pe care o donez eu la biserica si minuneaza-te... Am dat 11% din profitul de la magazinul alimentar. Asa cum spuneam, Doamne, sunt implicat in toate lucrarile... sunt peste tot prezent. Incep sa seaman cu Tine tot mai mult in atotprezenta.

Iti multumesc ca nu sunt ca toti i acestia... au mult de lucru pentru a ajunge la nivelul meu. Sper ca sesizezi ca si a mea masina este pocaita. Am abtibild cu "God is my copilot", semnul pestelui. Binenteles ca in limba engleza, de ce nu, fratii din biserica trebuie sa invete limba engleza, de aceea am pus pe doua usi la biserica cuvintele: man si woman. Si fratii stiu ce inseamna.

Doamne ce pot sa mai spun? Faptele vorbesc de la sine. Respectul pe care l-am castigat impune. Ceilalti se tem de mine, ma saluta respectos cu pace, zambesc... dar eu ma incrunt, cum sa zambesti la biserica? Este un sacrilegiu. Si, Doamne, daca este nevoie de ceva, se rezolva, am usi deschise oriunde, la politie, la pasapoarte, la maternitate, la toate nivelele...Multumesc mult pentru harul acesta... si ca nu sunt ca si ceilalti.

8 mai 2011

Domnul Dumnezeu ar da "like"
la muzica pe care o asculti?

Evanghelia falsa din cantarile crestine. O radiografie a muzicii crestine contemporane .

(Te rog dăruieste cateva minute in plus acestui articol si citeste-l tot, e foarte important!)


Înainte de convertirea mea am avut un mare idol. Era vorba de muzica rock, în special, dar şi alte genuri de muzică. Tot ce imi doream era să ascult muzică. Dar Dumnezeu a intervenit şi lucrurile s-au schimbat, am scăpat de dependenţa faţă de muzică şi am pornit pe calea pocăinţei.

Dragostea de muzică a rămas şi am început să ascult muzică creştină. Nu vă spun toată istoria dar trebuie să ştiţi că şi în această privinţă a fost un parcurs nu tocmai uşor.

Am ascultat şi muzică rock creştină, apoi am renunţat, realizând că nu fac bine şi că nu îmi face bine şi tot aşa am început să selectez tot mai mult, pe măsură ce aprofundam viaţa de credinţă.

Am ajuns să lucrez la un post de radio creştin şi din nou am avut de-a face cu muzica, chiar să fiu foarte mult implicat în acest aspect. Tot timpul a fost o luptă, luptă care a culminat în ultimul timp astfel că am ajuns să îmi fie scârbă să mai ascult muzică, evident muzică creştină pentru-că de cealaltă nici nu mai putea fi vorba.

Aşa că două motive principale m-au determinat să reascult toată muzica din baza de date şi să caut să elimin tot ceea ce nu mi s-a părut a fi potrivit. Primul a fost că mă simţeam tot mai vinovat înaintea lui Dumnezeu pentru muzica care nu ar fi trebuit să fie difuzată, cel puţin aşa simţeam eu. Al doilea motiv are legătură cu voi cei care ascultaţi acest post de radio şi faţă de care mă simt responsabil.


Poate că unii nu mă veţi înţelege şi nu veţi pricepe demersul meu dar vreau să vă asigur că problema este foarte importantă.

Am scris câte ceva despre cum văd eu problema muzicii creştine în ultimele două editoriale. Desigur că mai sunt multe altele de spus dar am căutat nu atât să aduc lumină deplină în această problemă, cât să trag un semnal de alarmă. Şi m-am bucurat să văd că nu sunt singur. Pentru-că 90% dintre cei mulţi care ne-aţi vizitat site-ul şi aţi răspuns la chestionarul nostru aţi afirmat că evanghelicii sunt în pericolul de a avea o închinare falsă. Şi chiar dacă nu doar muzica înseamnă închinare, totuşi cei mai mulţi asociem muzica cu închinarea. Deci aproape toţi vedeţi un pericol în muzică. Şi cred că aveţi perfectă dreptate.

O să am acum câteva gânduri pentru voi dintr-o perspectivă nouă. Iată ce am observat după ce am ascultat, chiar dacă nu în întregime, mii de cântări creştine.

Muzica ne formează. Orice fel de muzică, evident că şi cea creştină. Fără a încerca să denigrăm pe cineva şi fără a încerca să ridicăm pe alţii pe un piedestal totuşi trebuie să recunoaştem că putem aprecia calitatea unui om, nivelul lui cultural în special, şi funcţie de genul de muzică pe care îl ascultă. Un om predispus să asculte muzică rock va fi format într-un anume fel iar cei mai împătimiţi ajung la manifestări extreme care ajung până la satanism. Unul care ascultă muzică simfonică, genurile clasice, are nevoie de o pregătire specială şi va fi format cu totul altfel decât unul care ascultă manele.

Nu poate asculta manele decât unul cu o instruire foarte precară şi cu siguranţă un astfel de om nu va aprecia niciodată un gen clasic pentru-că nu-l va înţelege.

Cu alte cuvinte muzica pe care o ascultăm spune foarte multe despre noi.

Veţi spune că aşa este cu muzica lumii acesteia dar în privinţa muzicii creştine lucrurile stau cu totul altfel.


Eu o spun hotărât că şi în cazul muzicii creştine lucrurile stau la fel. Ajuns aici vreau să vă spun că şi termenul de „muzică creştină” este un termen pe care îl folosim greşit. Dacă îi spunem muzicii care vorbeşte despre Dumnezeu muzică creştină poate că nu greşim, dar dacă şi considerăm că această muzică Îl onorează pe Dumnezeu atunci greşim foarte mult. Dacă ne referim apoi la această muzică ca la ceva ce ne creează nouă plăcere, atunci, numai pentru-că face referire la Dumnezeu, cu ce este diferită de muzica din lume? Şi aceasta din urmă creează plăcere celor ce o ascultă, chiar sataniştilor.

Noi nu am înţeles că muzica, hai să-i zicem nu „creştină” ci sacră, pentru-că ne apropie mai mult de adevăr, trebuie să-L înalţe pe Dumnezeu, nu să fie un drog pentru cei ce o cântă.

Când suntem preocupaţi de noi atunci putem face tot felul de lucruri care să facă muzica atractivă, adică să ne confere o stare de exaltare.

Poate fi drog sau poate fi idol. Spunând acestea nu vreau să înţelegeţi că muzica nu trebuie să ne confere o stare de bucurie. Când ne închinăm cu adevărat lui Dumnezeu, chiar şi prin muzică, şi închinarea este primită înaintea Lui, desigur că ne bucurăm. Biblia însă vorbeşte despre bucuria care vine prin Duhul Sfânt. Diferită de cea din lume dar care, prin muzică, poate fi uşor falsificată şi putem fi duşi în eroare atunci când doar îi adăugăm numele de „creştină” dar de fapt Dumnezeu nu este implicat în ea pentru-că nu este onorat aşa cum doreşte El.

Muzica sacră a pornit din adâncul inimilor celor ce au fost îndrăgostiţi de Dumnezeu. Aşa s-au scris Psalmii şi marile imnuri creştine din ultimele sute de ani, în special din timpul marilor treziri religioase. Nu a fost o altă motivaţie a celor ce au compus decât de a-L înălţa pe Dumnezeu, de a-L adora. Din fiinţa lor interioară au izbucnit versuri şi melodii care nu au putut fi ţinute. A fost ca o revărsare a dragostei lor pentru Dumnezeu. Oamenii nu s-au gândit cât de mult le palc lor cântările ci cât de mult Îi plac lui Dumnezeu.

Azi lucrurile stau cu totul diferit. Muzica creştină a devenit un drog pentru cei ce o ascultă şi mulţi profită de aceasta pentru a le da ascultătorilor ceea ce vor.

Eu personal am ascultat o vreme muzică creştină nu pentru-că Îl glorifica pe Dumnezeu, nici nu înţelegeam bine ce înseamnă aceasta, ci pentr-că îmi plăcea mie! Şi mereu căutam ceva care să îmi placă, la fel cum făceam cînd ascultam muzică rock. Nu era nici o diferenţă. Diferenţă era totuşi şi consta din faptul că acum eram poate şi mai înşelat decît înainte. Încă eu eram în centrul atenţiei! Ce îmi plăcea mie conta. Şi credeam că şi lui Dumnezeu îi place.

Pe măsură ce am înţeles aceste lucruri m-am uitat în jurul meu şi am constatat că şi ceilalţi sunt la fel ca mine. Diferenţa dintre noi era că unora le plăcea un gen de muzică, şi după părerea lor aceea era muzica sacră, iar altora le plăcea un alt gen de muzică şi evident că aceasta era muzica ce trebuia ascultată. Sesizaţi pe ce cade accentul? PE CE NE PLACE.

Concluzia, în cazul tuturor, este evidentă: dacă nouă ne place şi lui Dumnezeu îi place, ceilalţi se înşeală. În fond ne înşelăm aproape toţi şi jungla aceasta muzicii creştine este atât de încâlcită încât cei mai mulţi se pierd în ea.

Una dintre probleme este că au dispărut adevăraţii închinători dar avem din belşug făcători de muzică. Poţi să le zici interpreţi, compozitori, producători, sau în orice alt fel.

Şi muzica pe care o ascultăm ne formează, ne modelează pe noi creştinii.

S-ar putea să greşesc în privinţa numelui, cred că despre A.W. Tozer este vorba, dacă nu oricum nu are mare importanţă, dar am citit că el, sau un alt mare om al lui Dumnezeu, spunea că două cărţi sunt necesare pentru creştin: Biblia şi Cartea de cântări. De ce?

Pentru-că în ambele există învăţătură. De fapt azi creştinii mai mult folosesc muzica pentru a se zidi duhovniceşte. Nu Cartea de cântări care a devenit demodată, ci muzica înregistrată. Nu mai au timp să citească Biblia dar au tot timpul în urechi muzică.

Şi ca şi muzica pe care o ascultă aşa sunt. Adică tot mai fireşti şi mai lumeşti. Doar o copie palidă a ceea ce ar trebui să fie. V-aţi gândit vreodată că starea de decădere a creştinismului evanghelic, pe care o putem constata dacă avem ochi să vedem, se datorează, într-o proporţie importantă, muzicii aşa zis creştine?

V-am spus că am ascultat multă muzică în ultimele zile. Am fost mai atent ca altădată şi am realizat că există un pericol imens în această muzică. Aşa cum spuneam pentru-că muzica nu a venit dintr-o relaţie profundă cu Dumnezeu, nu a venit dintr-o cunoaştere a lui Dumnezeu, nu a fost gândită să-L preamărească cu adevărat pe Dumnezeu (evident că cei în cauză nu vor recunoaşte aceasta dar rezultatul muncii lor o dovedeşte), ci a fost făcută ca să ne placă nouă, celor ce o ascultăm, s-a ajuns ca doctrina promovată prin aceste cântări să fie contrară Sfintelor Scripturi.

Datoria omului este să-L preamărească pe Dumnezeu. Şi atunci când ne supunem Lui în totalitate, aşa cum a făcut Domnul Isus Hristos, Îl preamărim şi Îl glorificăm pe El. Nu omul este în centrul atenţiei, ci Dumnezeu. Acesta este mesajul Bibliei de la un capăt la altul. Prin cântările noastre, compuse şi interpretate de oameni neduhovniceşti, am ajuns să deformăm acest adevăr al Scripturii, dar şi altele.

Iată câteva teme pe care mi le-am notat în timp ce ascultam foarte atent muzică în aceste zile, teme care se regăsesc cu precădere în cântările noastre „creştine”.

1.„Tot ce vreau eşti Tu”. „Nu pot exista fără Tine”.

Aceasta este o mare minciună pentru majoritatea creştinilor. Viaţa pe care o trăiesc dovedeşte că pot foarte bine şi fără Dumnezeu, aproape tot timpul. Deci prin cântări minţim dar minţim frumos şi încălcăm în felul acesta voia lui Dumnezeu

2.”Strânge-mă tare la pieptul Tău”. „Vreau să simt mângâierea Ta, prezenţa Ta”.

Constat că sub o mască a evlaviei am pierdut total sentimentul de reverenţă în faţa unui Dumnezeu sfânt şi care este şi foc mistuitor. Apostolul Ioan, cel care a stat la Cina cea de taină rezemat pe pieptul Domnului Isus, a căzut la pământ ca mort în faţa Domnului glorificat, în timpul revelaţiei divine din insula Patmos. Nu a fost loc de „dulcegării” între ei. Domnul devine pentru unii, datorită mesajelor din cântările „creştine”, nu mai mult decât un simplu om. Senzualitatea din cuvintele şi din inflexiunile vocale ale multor interprete nu te duc spre altceva decât spre o relaţie amoroasă. Prin aceasta aduc un afront la adresa sfinţeniei lui Dumnezeu şi din nou atentează la adevărul Sfintelor Scripturi.Scripturi care învaţă cu totul altceva.

3.”Umple-mă cu Duhul Tău Cel Sfânt” şi alte variaţii pe aceeaşi temă.

Credem chiar că facem un lucru deosebit de spiritual cântând aşa ceva.

Dar Duhul Sfânt nu vine pentru-că noi agonizăm şi repetăm la nesfârşit ca El să vină. Duhul Sfânt vine prin pocăinţă. În urma vieţii sfinte a credinciosului.

În nici o cântare în care se cere revărsarea Duhului Sfânt nu am auzit să se facă referinţă şi la pocăinţă. Probabil că sunt şi astfel de cântări dar proporţia covârşitoare este în favoarea celor ce nu exprimă adevărul Scripturii. Se dă de înţeles omului că Duhul Sfânt vine doar pentru-că noi cântăm acest lucru şi îl exprimăm în cuvinte. Sau chiar mai rău, se dă de înţeles că Duhul Sfânt ar putea veni pentru fiecare din adunare, indiferent de starea lui. Este o altă învăţătură decât în Biblie şi este ascunsă bine tot sub o mască falsă a evlaviei.

4.„Doamne, sunt lovit, căzut la pământ, am nevoie de ajutor”. „Nu deznădăjdui în încercare, Domnul te va ajuta”, ”Doamne sunt bolnav şi nenorocit! Te rog sa ma vindeci”etc.

Această temă se regăseşte poate în cele mai multe cântări creştine în limba română. Am fost surprins să constat că toţi interpreţii şi compozitorii au o înclinaţie specială spre acest subiect. Şi dacă cineva va spune că Duhul Sfânt i-a inspirat să scrie cântece de îmbărbătare daţi-mi voie să nu cred. Pentru-că Biblia inspirată de Duhul Sfânt mie îmi spune altceva. Îmi spune că noi suntem mai mult decât biruitori prin Hristos. Că avem totul în El. Că din inimile celor ce cred în Isus vor curge râuri de bucurie nu cântări de jale. Că încercările şi suferinţa nu pot lua din inima credinciosului autentic bucuria şi pacea. Apostolul Pavel vedea lucrurile altfel decât noi. El se bucura în necazuri pentru-că le înţelegea rostul. Noi am ajuns să ne plângem de orice disconfort, de orice moviliţă care stă în faţa noastră şi am uitat de mult că prin Isus Hristos suntem mai mult decât biruitori.

Am constatat uimit că, creştinii din România, în cântecele lor, predică o evanghelie a celor înfrânţi, care abia se mai târăsc, care sunt pe punctul de a-şi pierde credinţa, care abia mai pot rezista şi care toată ziua, în loc să se bucure, strigă disperaţi după ajutor la Dumnezeu. Nu vedeţi înşelătoria! Nu vedeţi că aşa suntem! Pentru-că aşa credem. Credem o minciună pe care o cântăm toată ziua! Şi ştiţi ce este şi mai trist? Astfel de cântări plac celor mai mulţi.

Imediat apar lacrimi în colţul ochilor. Şi cei ce compun şi cântă s-au prins.

Pe foarte mulţi nu Duhul Sfânt îi călăuzeşte ci dorinţa lor de a impresiona şi de a stoarce lacrimi. Dorinţa de succes. Poate nu toţi îşi dau seama şi cu siguranţă nu toţi sunt la fel de vinovaţi. Dar vinovaţi sunt totuşi pentru-că s-au lăsat duşi de val, nu de valul inspiraţiei, ci de valul neputinţei de a-i spune ceva lui Dumnezeu prin cântare.

Au compus şi pentru-că nu au avut ce spune au folosit aceleaşi teme învechite şi nici măcar scripturale şi au transmis o evanghelie falsă. Evanghelie pe care mulţi o acceptă, crezând că este adevărata Evanghelie.

Se folosesc de câteva versete scoase din context şi nu văd adevărul în întregul lui. Dar aceasta este învăţătură greşită. Dacă mai contribuie la ea şi cel ce predică şi care insistă la nesfârşit pe aceeaşi temă lacrimogenă înşelarea este la maxim.

Şi oamenii merg acasă cu ochii roşii spunând că la adunare a fost prezent Dumnezeu.

Dar armata lui Dumnezeu are steagurile rupte şi abia se mai târâie. Pentru-că asta este învăţătura din cântările pe care le cântă şi le ascultă. Şi vă rog să vă gândiţi că aceasta se întâmplă în vreme de libertate, în lipsa oricărei persecuţii. Unde am fi dacă ar mai şi pune cineva nuiaua pe spinarea noastră? Dacă acum este jale ce ar fi atunci?

Am descoperit în cîntările noastre că nu ştim cine suntem în Hristos. Dacă am şti am cânta despre aceasta, dar foarte rar şi foarte palid se mai vorbeşte despre biruinţa ce o avem în Numele Lui. Şi cântările adevărate care Îl preamăresc pe Dumnezeu şi vorbesc despre măreţia Lui au ajuns tot atât de rare ca şi florile de colţ din munţii noştrii. Semn că despre aceasta marii noştrii interpreţi şi compozitori creştini nu prea au ce să spună. Pentru-că nu Îl cunosc pe Dumnezeu.

Vă rog acum să vă gîndiţi puţin la cântările care se cântă în biserica din care faceţi parte sau la cele pe care le ascultaţi. Sunt convins că în marea majoritate a adunărilor pocăiţilor este la fel.

M-aş bucura să nu am drepate în această privinţă. Poate lucrurile stau mai bine doar acolo unde se mai folosesc Cărţile vechi de cântări, în adunări mai mici pe la ţară. Oricum virusul se răspândeşte cu repeziciune.

Când vorbim de învăţători mincinoşi poate nu ştim unde sunt. Dar pe lângă cei ce propovăduiesc o evanghelie falsă de la amvoane iată că mai mulţi cântă această evanghelie falsă. Evanghelie care place celor ce o ascultă. Şi aşa suntem, falşi. Ca şi muzica care nu este pentru gloria lui Dumnezeu ci pentru plăcerea noastră.

Urgent ar trebui să facem ordine în acest sector şi să scoatem afară tot ceea ce a fost atins de virus. Chiar dacă veţi dori să faceţi acest lucru vă spun că nu vă va fi uşor. Suntem prea prinşi în iubirea muzicii „creştine”. Sunt unii dintre cei din lume care selectează muzica pe care o ascultă şi chiar ascultă muzică de calitate. Este drept că sunt puţini. Ceilalţi ascultă manele, muzică de pahar , rock sau de alt gen. Şi aşa sunt, ca muzica lor. Dar le place.

Creştinii ar trebui să fie mult mai atenţi la ce le place. Noi nu asta trebuie să căutăm ci să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu. Abia de aici vine şi muzica care aduce bucurie în noi dar şi roade sfinte. Şi ne face să fim tot mai asemănători cu Isus.

Dacă muzica ce o asculţi nu te face mai sfânt, mai smerit, chiar dacă îţi stoarce râuri de lacrimi, las-o şi caută mai bine faţa Domnului..

________________________________________________________________________


Concluzii

Orice observator atent ,poate constata ca 70% (mai mult sau mai putin) din "muzica crestina" difuzata in mediul neoprotestant este produsa si interpretata de oameni care dovedesc (sau cel putin asa dau impresia) ca nu il cunosc si nu se tem de Dumnezeu , in mod real .

Modul cum canta solistii ,tonalitatea vocii ,nu exprima in nici un fel respectul cuventit , smerenie fatza de Dumnezeu,o teama sfanta ci dimportiva dau impresia ca il considera pe Hristos Dumnezeu ,ca pe un om ,asta este impresia pe care o lasa in unele din melodiile lor.


La fel si muzica care acompaniaza melodia cu chitari solo (ce ne aminteste mai degraba de Jimmy Hendrix) sau tobele , ne poate usor duce cu gandul la o muzica pop, rock necrestina ,in care instrumentistii , cauta sa iasa ei in evidenta ca "artisti" in loc sa il prezinte pe Dumnezeu ,daca El este adevaratul destinatar al acelei melodii.


In ce priveste folosirea oricarui gen de muzica, cu orice fel de ritm si orice intrumente pentru o cantare pretins crestina NU are argument biblic. Nu exista nici un singur verset din Noul Testament care sa afirme ca ai dreptul sa folosesti orice fel de instrumente, genuri muzicale etc. in muzica crestina .

.
Noi suntem crestini, nu evrei mozaici ,sa folosim tot felul de “chimvale zanganitoare” avem alte legi ,avem Noul Legamant avem Duhul Sfant (care il avem) .

In Biserica din primul secol nu sa folosit nici un fel de instrumente in cantarea de inchinare,ci doar vocea umana ,la fel in bisericile istorice timp de milenii.


Daca ne reamintim ...scopul initial al reformei protestante si neoprotestante a fost intoarcerea la credinta bisericii primare,nu inventarea unei noi forme de credinta modernizate ,adaptata la mentalitatea lumii de azi. pentru a "evangheliza " lumea prin orice mijloace.
Exista o explicatie pentru situatia creata, "motorul" ,cei de la care a pornit aceasa miscare de muzica crestina contemporana in care se folosesc tot felul de instrumente si de genuri muzicale
sunt gruparile religioase carismatice non denominationale care au aparut in Romania in ultimii ani.

Au fost foarte repede luati in brate de catre evanghelici ,fara sa fie analizat mai inainte ce fel de doctrina religioasa propaga , au o credinta crestina autentica sau nu ?
Pruncii (in credinta) deschisi spre tot ce este nou ....s-au multumit sa-i vada ca si acestia vorbesc de Dumnezeu ,canta despre Isus , imediat i-au acceptat ,i-au luat ca model ( uneori ca idoli ) si au inceput sa imite stilul lor de muzica zis "contemporana" de fapt un soi de muzica lumeasca pop,rock,hip hop, cu text religios .


Pe langa posturile de radio crestine ,sunt cateva mii de saituri si bloguri crestine np ,cateva sute din acestea se ocupa de muzica crestina sau au pagini de muzica crestina in care promoveaza 'en-gros" tot ce li se pare lor a fi muzica crestina ,indiferent cine si ce canta.


Exista chiar si saituri care incurajeaza pe cei care le calca pragul sa se lanseze in muzica crestina " Consideri ca ai talent la muzica ? foloseste-ti talentul ,noi te ajutam sa te lansezi ca artist crestin" suna una din ofertele unui sait specializat in "muzica crestina" . Acum ca respectivul "talentat" nu are si competente spirituale pentru a interpreta muzica crestina ,pentru ei asta conteaza mai putin.


In alta ordine de idei, negativele pe care le folosesc intepretii de muzica "crestina contemporana" sunt in proportie de 99% ,pe muzica gen pop ,rock, in care tobele sunt instrumentul principal care dau ritmul muzicii care in majoritatea cazurilor imita muzica lumeasca,nu are nimic duhovnicesc in ea.
Nu e nici un secret ,la majoritatea tinerilor le place muzica cat mai ritmata si sa semene cat mai mult cu muzica lumeasca , daca e asa ...zic ca e "faina" ...e "OK", o spun din proprie experienta de persoana care a trecut prin astfel de stari (la vremea respectiva) maturitatea spirituala se dezolta pe parcurs ,pe masura ce il cunosti pe Dumnezeu, nu te nasti cu ea.

Cel putin ciudat...foarte putini pastori sau persoane cu responsabilitate in biserici au ochi sa vada ce se intampla in jurul lor in privinta muzicii..crestine ,dau impresia ca se lasa si ei dusi de val....si e pacat..

Desi mai sunt inca interpreti de muzica crestina evanghelici ,care dovedesc ca il cunosc pe Dumnezeu ,prin modul cum interpreteaza melodiile crestine ,totusi am sa dau ca exemplu de muzica crestina "rezonabila",o melodie crestina de la Oastea Domnului, nu ca nu ar avea si ostasii ciudateniilor lor doctrinare dar cel putin in privinta muzicii au stiut sa-si pastreze decenta .
Asa cum ne invata apostolul Pavel,"cercetati toate lucrurile si luati ce este bun.".

Autor: Dan Bercian

" Cine iubeste lumea canta pentru lume, cine iubeste pe Dumnezeu canta pentru Dumnezeu! " Traian Dorz

27 feb. 2011

Adevarată Bucurie a vieţii!

E frumos si bine să ne bucurăm de această viaţă! Dar să te bucuri în timp ce grumazul cu păcate încă te apasă, inseamnă o nebunie curată. Bucuria adevărată este numai atunci când ţi-ai plâns păcatul tot la Dumnezeu, iar El te-a eliberat de sub acea grea povară. Opreşte-te, şi vezi, de ce te bucuri astăzi? De viaţa trăită în poftele lumii? Te bucuri în timp ce Dumnezeu te priveşte înlăcrimat şi îndurerat? Sau te bucuri că eşti un copil al lui Dumnezeu, că sufletul tău se adapă din Duhul Sfânt? Opreşte-te o clipă, şi dacă vezi că nu ai încă bucuria care te duce in braţele lui Dumnezeu, pocăieşte-te, plânge-ti blestemul firii pământeşti şi caută îndurarea lui Dumnezeu care îţi va dărui Adevarată Bucurie a vieţii!

26 feb. 2011

Caută să-L cunoşti pe Iisus

Dacă cunosti smerenia Domnului Iisus, caută s-o ai şi tu. Dacă ai auzit despre Jertfa Lui, invaţa de la El să te jertfeşti pentru oricine, chiar si pentru cei ce nu merită.
Dacă ai aflat dragostea necondiţionată cu care Te iubeşte Iisus, iubeşte şi tu la rândul tău cu aceeaşi pasiune oamenii din juru-ţi.
Cu toate că Iisus a fost şi este Dumnezeu, simplitatea a fost o caracteristică esentiala a vietii Lui, astfel trebuie să fie şi viata noastră in orice lucru. Simplitate împletită cu înţelepciune sfântă, nu inseamna o viaţă fără valoare, căci tot ce nu are preţ in ochii lumii, are preţ nespus in ochii lui Dumnezeu.
Cine alege să se asemene lui Dumnezeu niciodată nu va plăcea acestei lumi.
Deci dacă cauţi acceptarea lumii şi dragostea ei, nu o poţi avea şi pe cea a lui Iisus.

Cum trebuie să fie un creştin autentic? Asemănându-se într-u toate cu Domnul inimii lui. Caută să-L cunoşti pe Iisus, ca să afli cum trebuie să trăieşti!


7 feb. 2011

PRINCIPII PENTRU IMBRACAMINTEA SI PODOABELE CRESTINE

In fiecare generatie, barbatii si femeile s-au imbracat si s-au impodobit. Dorinta de a-si infrumuseta trupurile prin cosmetice, bijuterii costisitoare si haine atragatoare pentru ochi, a lasat doar pe, putini indiferenti. Astfel, nu este surprinzator ca in studiul nostru am descoperit de-a lungul vremurilor biblice, si apoi in era crestina, frecvente chemari la o imbracaminte modesta si decenta, si la evitarea bijuteriilor stralucitoare si a hainelor scumpe. O astfel de chemare este de actualitate in special astazi, cand modestia si decenta sunt dispretuite, iar goliciunea si senzualitatea sunt foarte mult apreciate.


Pentru a aduce in centrul atentiei relevanta invataturilor biblice despre haine si podoabe in vremea noastra, ma voi stradui sa formulez sapte principii de baza care sumarizeaza punctele importante ale studiului de fata. Aceasta scurta trecere in revista va ajuta pe cititor sa aiba o perspectiva mai buna a invataturilor biblice referitor la haine si podoabe, invataturi care au fost tratate pe parcursul cartii.

PRINCIPIUL 1. Hainele si infatisarea exterioara sunt un important indicator al caracterului. Hainele si infatisarea exterioara sunt cele mai puternice moduri de comunicare, nu doar a starii noastre socio-economice, dar de asemenea si al valorilor morale pe care le pretuim. Noi suntem ceea ce purtam. Aceasta inseamna ca infatisarea noastra exterioara este un indicator important al caracterului crestin. Biblia recunoaste importanta hainelor si podoabelor, asa cum o arata numeroase povestiri, alegorii, si mustrari pe care le-am gasit, referitor la podoabele potrivite sau nepotrivite.

Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al valorilor noastre crestine. Unii se imbraca si se impodobesc cu haine si bijuterii scumpe pentru a placea lor insile. Ei vor sa fie admirati pentru averea lor, puterea sau situatia sociala. Unii se imbraca la moda pentru a placea altora. Ei vor sa fie acceptati de egalii lor, imbracandu-se ca ei. Crestinul se imbraca, totusi, pentru a placea lui Dumnezeu. Imbracamintea este foarte importanta pentru crestini deoarece aceasta slujeste ca un cadru pentru a descoperi imaginea Aceluia pe care Il slujesc. “Nu exista cale mai buna, spune E.G.White prin care puteti lumina si pe altii, decat prin simplitatea hainelor si a caracterului. Astfel puteti arata tuturor ca, in comparatie cu lucrurile vesnice, voi aveti o corecta evaluare a lucrurilor acestei vieti”. (Test. for the Church, vol. 3, pag. 376).

Fiind crestini, noi nu putem spune “Felul cum arat eu, nu este treaba nimanui!”, deoarece felul cum aratam Il reflecta pe Isus, Domnul nostru. Casa, masina, infatisarea exterioara, folosirea banilor sau a timpului, totul arata cum m-a schimbat Hristos din interior spre exterior. Cand Isus intra in viata noastra, nu ne acopera blestematiile cu pudre cosmetice, ci ne curateste pe deplin lucrand din launtru. Innoirea interioara este dovedita prin infatisarea exterioara.

Cea mai eficienta marturie ca Hristos ne-a schimbat viata nu este un zambet pictat pe fata unei femei seducator imbracata, ci un zambet radiant pe fata unei femei curat si potrivit imbracate. O coafura prea sofisticata, bijuterii stralucitoare descopera nu o personalitate centrata pe Dumnezeu, ci imaginea studiata, artificiala a unei personalitati centrata pe sine.

PRINCIPIUL 2. Impodobirea cu bijuterii, cosmetice, haine scumpe, descopera mandria din interior si vanitatea, care sunt distructive pentru noi insine si pentru altii. Am descoperit acest adevar implicit mentionate, prin cateva exemple negative, si explicit prin indemnurile apostolilor Pavel si Petru. Isaia mustra pe femeile evreilor pentru mandria lor exprimata prin impodobirea corpurilor lor din cap pana la picioare, cu bijuterii si haine scumpe. Ei au ispitit pe conducatorii natiunii, care de fapt au condus intreaga natiune la nesupunere si la pedeapsa divina. (Isa 3,16-26).

Izabela este renumita pentru efortul ei de a seduce pe israeliti la idolatrie. Coruptia launtrica a inimii ei este descoperita prin ultimul episod al vietii ei, in care s-a facut atragatoare pictandu-si ochii si impodobindu-se pentru momentul sosirii lui Iehu, noul Rege. (2 Regi 9,30). Dar regele nu s-a lasat ademenit, si ea a murit intr-un mod rusinos. Izabela a ramas un simbol al seductiei in istoria Biblica (Apoc. 2,20).

Ezechiel descrie apostazia lui Israel si Iuda prin alegoria celor doua femei, Ohola si Oholiba, care, ca si Izabela, si-au pictat ochii si s-au acoperit cu bijuterii pentru a atrage pe barbati sa comita adulter (Ezec 23). In aceasta alegorie gasim din nou cosmeticele si ornamentele asociate cu seductia., adulterul, apostazia si pedeapsa divina.

Si Ieremia foloseste alegoria unei femei ispititoare, imbracata in purpura, cu ochi vopsiti si acoperita cu bijuterii, pentru a reprezenta un Israel abandonat politic, care incearca in zadar sa atraga pe aliatii idolatri (Ier 4,30). Aici avem din nou cosmeticele si bijuteriile asociate cu seductia si actele adultere.

Gasim o femeie acoperita cu bijuterii reprezentand pe Israelul apostaziat si in Apocalips lui Ioan. Desfranata cea mare este “imbracata in purpura si stacojiu, acoperita cu aur, pietre scumpe si margaritare”. (Apoc 17,4). Aceasta femeie necurata care reprezinta o putere politica si religioasa apostaziata din preajma sfarsitului, ispiteste pe locuitorii pamantului sa comita adulter cu ea. Prin contrast, Mireasa lui Hristos, reprezentand Biserica, este imbracata modest cu in subtire si curat, si fara podoabe exterioare. (Apoc 19,7-8).

Si in VT ca si in NT am gasit aceeasi folosire a cosmeticelor, bijuteriilor si hainelor atragatoare asociate cu scopuri seductive. O asemenea asociere, descopera implicit condamnarea divina a folosirii lor. Ceea ce este transmis implicit prin exemple negative, este repetat explicit prin scrierile celor doi apostoli, Pavel si Petru, in condamnarea adusa folosirii bijuteriilor si hainelor scumpe.

Am vazut ca cei doi apostoli pun in contrast impodobirea interioara a unei femei crestine cu podoabele nepotrivite ale unei femei lumesti. Ambii apostoli ne dau o lista asemanatoare a podoabelor nepotrivite pentru o femeie crestina. Ei includ: pieptanaturi elaborate si atragatoare pentru ochi, bijuterii stralucitoare si haine scumpe (1 Tim 2,9-10; 1 Petru 3,3-4). Ambii apostoli recunosc ca impodobirea exterioara a trupurilor nu sunt in concordanta cu podoabele launtrice ale inimii, un duh linistit si faptele bune.

PRINCIPIUL 3. Pentru a experimenta innoirea spirituala si impacarea cu Dumnezeu, e necesar sa lepadam toate obiectele idolatre, inclusiv bijuterii sau alte ornamente. Am vazut acest adevar in special in experienta familiei lui Iacov la Sihem, si a israelitilor la muntele Horeb. In ambele situatii au fost lepadate podoabele pentru a se produce impacarea cu Dumnezeu.

La Sihem, Iacov a cerut membrilor familiei sale sa scoata idolii si ornamentele (Gen 35,2-3) cu scopul de a se pregati pentru curatirea interioara a spiritului, de la altarul pe care aveau sa-l construiasca la Betel. Raspunsul a fost pozitiv: “Ei au dat lui Iacov toti dumnezeii straini pe care ii aveau, inelele de la urechi, si Iacov i-a ingropat sub stejarul de langa Sihem.” (Gen 35,4).

La muntele Horeb, Dumnezeu a cerut Israelitilor sa lepede podoabele ca dovada a sincerei lor pocainti: “Acum scoateti-va podoabele de pe voi si voi vedea ce va voi face!” (Ex. 33,5). Raspunsul a fost tot pozitiv: “Copiii lui Israel si-au scos de pe ei podoabele si au plecat de la muntele Horeb.” Expresia “Au plecat de la muntele Horeb” ne arata ca Israelitii pocaiti au facut un legamtnt la Horeb de a renunta la folosirea podoabelor cu scopul sincer de a se supune lui Dumnezeu. In ambele evenimente de la Sihem si de la Horeb, lepadarea podoabelor a fost pregatitoare pentru innoirea legamantului cu Dumnezeu.

Aceste experiente ne invata ca purtarea bijuteriilor inseamna revolta contra lui Dumnezeu, deoarece acestea hranesc proslavirea de sine. Lepadarea podoabelor faciliteaza impacarea cu Dumnezeu deoarece aceasta incurajeaza o atitudine umila. Este important sa ne amintim ca pentru a experimenta innoirea spirituala si reforma, avem nevoie sa lepadam din inimile noastre idolii pe care-i adoram, fie ei bijuterii, cosmetice, haine ne-modeste, scopuri profesionale, masini, case, si sa le inlocuim cu adorarea lui Dumnezeu.

PRINCIPIUL 4. Crestinii trebuie sa se imbraca modest si decent, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni. Acest principiu este regasit in cuvintele grecesti “kosmios” si “aidos” care inseamna “ordonat” si respectiv “decent. Apostolul Pavel le foloseste ca sa descrie podoabele potrivite pentru o femeie crestina (1 Tim. 2,9). Aceasta inseamna ca un crestin trebuie sa se imbrace ordonat, cuviincios, decent, fara a cauza rusine sau stanjenire lui Dumnezeu, altora sau tie insuti.

Putem viola codul de modestie al hainelor crestine neglijand infatisarea exterioara ca si dandu-i o atentie excesiva. Ellen White ne sfatuieste: “Imbracati-va curat si potrivit, dar nu sa deveniti obiect al remarcilor altora nici prin supra-imbracare nici printr-o imbracaminte larga sau dezordonata. Actionati cunoscand ca ochii cerului va urmaresc, si putem fi sau nu sub aprobarea lui Dumnezeu” A te imbraca modest si decent inseamna ca hainele vor acoperi in mod suficient corpul, astfel ca altii sa nu fie stanjeniti sau ispititi. Acest principiu este relevant astazi in special, cand moda uraste modestia si decenta ca baza pentru relatii umane normale. Scopul modei este de a vinde haine, bijuterii si cosmetice prin exploatarea sexului, astfel ca succesul comertului se bazeaza pe mandrie si senzualitate.

Biblia condamna in mod explicit privirea pofticioasa: “Oricine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si comis adulter in inima lui” (Matei 5,28). Hainele sumare promovate de industria de moda actuala, alimenteaza privirile pofticioase si trezesc pasiunile inimii si contribuie la depravarea timpului nostru. Prin haine modeste, femeia crestina joaca un rol esential in mentinerea moralitatii publice.

Dumnezeu ne cheama astazi sa ne imbracam modest si decent nu numai pentru a preveni pacatul, ci si pentru a conserva intimitatea. Oamenii care vor sa pacatuiasca, vor pacatui, indiferent de cat de modest sunt imbracati cei la care privesc. Scopul modestiei este nu numai de a preveni dorintele pofticioase, ci si de a conserva ceva care este foarte fragil si fundamental pentru supravietuirea relatiilor de casatorie: capacitatea de a mentine o adanca si intima relatie cu partenerul de viata. Daca vrem ca mariajul sa dainuiasca, asa cum Dumnezeu a intentionat, atunci sotul si sotia trebuie sa conlucreze pentru a pastra, proteja si hrani intimitatea. Cand totul este spus si facut, modestia va conserva bucuria intimitatii mult timp dupa ceremonia nuntii.

Sfatul apostolic de a ne imbraca modest si decent ne provoaca sa respingem poruncile modei, alegand se reflectam prin infatisarea exterioara frumusetea naturala a simplitatii si a puritatii.

PRINCIPIUL 5. Crestinii trebuie sa se imbrace sobru, evitand orice dorinta de a se expune pe sine prin haine stralucitoare, cosmetice sau bijuterii. Acest principiu este regasit in termenul “sophrosyne” folosit de Pavel pentru a descrie podoabele potrivite pentru un crestin (1 Tim 2,9). Am vazut ca termenul descrie o atitudine mintala de autocontrol, o atitudine care determina pe toiate celelalte virtuti. Pavel recunoaste ca autocontrolul este indispensabil pentru un crestin ca sa se poata imbraca modest si decent. Motivul este ca infatisarea exterioara modesta si decenta deriva din exercitarea autocontrolului.

Pavel descrie o femeie crestina convertita ca fiind cea care se imbraca sobru, prin restrangerea dorintei ei de a se expune pe sine prin purtarea de pieptanaturi elaborate, margaritare, sau haine scumpe (1 Tim 2,9). Exteriorul ei nu trebuie sa zica: “Uite-ma, admira-ma!”, ci “”Uite cum Hristos m-a schimbat din interior, spre exterior!”. O femeie care a fost eliberata de la preocuparea de a fi obiect al admiratiei, nu se va teme sa poarte aceeasi imbracaminte prea des, daca este bine croita, ordonata si se potriveste.

Indemnul apostolului Pavel este de marte actualitate astazi cand moda este stapana suprema si multi i se inchina. Ellen White ne aminteste ca “cei care jertfesc pe altarul modei au putina tarie de caracter… Ei nu au un alt scop, si viata lor nu va atinge o alta tinta. Intalnim pretutindeni femei a caror minte si inima sunt absorbite de dragoste pentru haine si pentru a fi in centrul atentiei. Sufletul lor s-a pipernicit si gandurile lor sunt centrate asupra sarmanului si josnicului egoism.” (Test for the Church, vol. 4, p. 644).

Sfatul lui Pavel de a evita hainele scumpe (1 Tim 2,9), are legatura cu ispravnicia crestina. Cheltuielile care depasesc puterea financiara nu sunt compatibile cu principiul crestin al ispravniciei. Si chiar daca ne putem permite sa cumparam haine scumpe, nu ne putem permite sa irosim mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ajuta pe unii semeni care sunt coplesiti de nevoi sau pentru a ajunge la cei care au nevoie de Evanghelie si de a-i ajuta in nevoile lor.

Ellen White scria: “Practicati economia in procurarea hainelor. Amintiti-va ca ceea ce purtati exercita o influenta constanta asupra celor pe care-i intalniti. Nu risipiti pentru voi insiva mijloacele de care este atata nevoie pretutindeni. Nu cheltuiti banii lui Dumnezeu pentru a satisface gustul dupa haine scumpe”. (Child Guidance p.421).

PRINCIPIUL 6. Purtarea inelelor nu este compatibila cu principiul biblic al modestiei: in decursul istoriei, de la un inel s-a ajuns la tot felul de bijuterii. Principiu se regaseste in dezaprobarea purtarii de bijuterii ornamentale (1 Tim 2,9; 1 Petru 3,3-4; Gen 35,2-4; Ex. 33,3-5). Singurul inel mentionat in Biblie de cateva ori este inelul cu sigiliu (Ier 22,24; Gen 41,42; Estera 3,10.12; Luca 15,22), care era folosit pentru sigilarea documentelor si contractelor. Purtarea inelului cu sigiliu nu este condamnata in Biblie, probabil pentru ca era privit ca un instrument al autoritatii si nu ca un ornament.

Am vazut ca inelul de logodna a fost mai intai un inel simplu de fier folosit de romani pentru a “lega” pe cei doi indragostiti in legamant. Curand insa inelul de logodna a evoluat spre inele elaborate ornamentale de aur purtat pe toate degetele. Ceea ce s-a petrecut in vechea Roma s-a repetat in istoria crestina. In Biserica primara, folosirea inelului marital a evoluat in trei etape. In prima etapa, perioada apostolica nu avem vreo evidenta a purtarii inelului marital. In a doua etapa, secolul 2 si 3, a fost o folosire restransa a inelului marital, simplu si ieftin. In ultima etapa, din secolul 4 pana azi, avem o proliferare de tot felul de inele ornamentale, incrustate cu pietre scumpe sau aur, care reflecta averea, mandria si vanitatea. Aceasta a fost real atat pentru laici cat si pentru cler. Liderii religiosi s-au acoperit cu bijuterii, ci inele, pietre scumpe si haine incrustate cu aur.

Apoi, ceea ce s-a intamplat in Biserica crestina de la inceputuri, s-a repetat mai tarziu in denominatiunile moderne. Cele doua exemple analizate, si anume Biserica Metodista si Mennonita, urmeaza acelasi tipar. In prima etapa nici bijuterii si nici macar inelul de logodna nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie doar pentru inelul de logodna. In ultima etapa concesia pentru verigheta a devenit un pretext pentru purtarea oricarui fel de bijuterii, inclusiv inele ornamentale.

Istoria a fost asemanatoare si in cadrul Bisericii AZS. In prima etapa, corespunzatoare primelor zile ale miscarii, nici un fel de bijuterie sau verigheta nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie pentru purtarea verighetei doar in acele tari unde obiceiul era imperativ. In ultima etapa concesia pentru purtarea unei verighete simple s-a extins din 1986 la membrii adventisti din America de Nord. Rezultatul acestei evolutii este o crestere a purtarii diferitelor bijuterii, inclusiv inele ornamentale.

Lectia istoriei este evidenta. Inelele par sa aiba o atractie fatala. Oamenii pot deveni atat de indragostiti de inel incat ajung ispititi sa poarte tot felul de bijuterii. In mod cinstit, este recomandabil sa purtam o verigheta, acolo unde este social imperativ. Dar mai mult, este recomandabil sa purtam “veriga de aur care leaga sufletul nostru de Hristos, un caracter curat si sfant, adevarata iubire si bunatate si evlavia care sunt fructul unui crestinism adevarat, si influenta noastra va fi sigura oriunde ne-am afla”. (Test. to Ministers p.180).

PRINCIPIUL 7. Crestinii trebuie sa respecte deosebirile de gen in imbracaminte prin purtarea de haine care afirma identitatea feminina sau masculina. Acest principiu este clar aratat in Deut. 22,5, care interzice purtarea hainelor celuilalt sex. Am vazut ca in Biblie se da o mare importanta pastrarii deosebirilor de gen in haine ca si in rolurile functionale, deoarece acestea sunt fundamentale pentru a intelege cine suntem si ce rol vrea Dumnezeu sa indeplinim.

Hainele ne definesc identitatea si ne ajuta sa dezvoltam o noua identitate. Este adevarat nu numai ca suntem ceea ce purtam, dar si ca devenim ceea ce purtam. O femeie care vrea sa arate ca un barbat se va imbraca ca un barbat. La fel, un barbat care vrea sa fie tratat ca o femeie, va folosi articole femeiesti: bijuterii, parfumuri, haine impodobite. Aceasta inseamna ca atunci cand confundam elementele de gen prin haine fara gen, pierdem treptat identitatea de barbat sau de femeie si experimentam o criza a identitatii si confuzie de roluri.

Am vazut ca confuzia de roluri este prezenta astazi in camin, la locul de munca si la Biserica, devenind un serios obstacol in intelegerea rolurilor de barbat si femeie. Crestinii trebuie sa re cunoasca ca incercarile de azi de a elimina distinctiile de gen, in special prin folosirea de haine fara gen, reflecta efortul lui Satana de a distruge ordinea si frumusetea creatiei lui Dumnezeu.

Biblia nu ne spune ce fel de haine sa poarte barbatii sau femeile, deoarece recunoaste ca stilul hainelor este dictat de climat si de cultura. Biblia ne invata doar sa respectam deosebirile de gen in imbracaminte, asa cum sunt cunoscute in orice cultura. Aceasta inseamna ca noi, ca crestini trebuie sa ne intrebam atunci cand cumparam haine: Acest articol imi afirma identitatea de gen, sau ma face sa arat si sa apartin sexului opus? Cand simtiti ca un oare care articol de imbracaminte nu apartine genului dvs., urmati-va constiinta: nu-l cumparati, chiar daca este la moda!

In acest timp cand moda inclina sa elimine deosebirile de gen in imbracaminte, nu este totdeauna usor pentru un crestin sa gaseasca haine care sa-i afirme identitatea de gen. Dar niciodata nu a fost usor de a trai dupa principiile biblice. Tot asa este chemarea noastra de a nu ne conforma la valorile pervertite ale lumii, ci de a fi o influenta transformatoare in aceasta lume prin puterea lui Dumnezeu.

CONCLUZII. Nu hainele ne fac crestini, dar crestinii isi exprima identitatea prin hainele lor si prin infatisarea exterioara. Biblia nu prescrie un anumit tip de haine pentru barbati si pentru femei, dar ne cheama sa aplicam simplitatea si stilul de viata al lui Hristos, nepretentios, in haine si infatisarea exterioara.

A urma pe Isus in ce priveste imbracamintea si podoabele inseamna a sta deoparte de practicile multimii privind cosmeticele, bijuteriile, etc. Pentru aceasta e nevoie de curaj. -Curajul de a nu te supune la poruncile modei, ci de a te lasa transformat de invataturile Cuvantului lui Dumnezeu (Rom 12,2); curajul de a distinge intre capriciile modei care se schimba si de a pastra stilul permanent; curajul de a exprima iubirea din caracterul lui Hristos, nu prin decoratii exterioare “cu aur, pietre scumpe sau haine scumpe” (12 Tim 2,9), ci prin infrumusetarea interioara a sufletului cu virtutile inimii, un spirit bland si linistit care este de mare pret in ochii lui Dumnezeu” (1 Petru 3,4); curajul de a te imbraca modest, decent si sobru.

Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al identitatii noastre crestine, care sa spuna lumii ca noi traim pentru a-L proslavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.

5 feb. 2011

În căutarea adevăratei frumuseţi!

Preaiubiţii mei tineri, în special ,domnişoare , care poate abia începeţi să descoperiţi parfumul ademenitor al acestei lumi.
Imi aduc aminte bine, că nu demult am trecut şi eu prin această perioadă dificilă.
Când sufletul meu tînjea după o iubire adevărată, după un băiat care să privească in adâncul sufletului meu şi să mă iubească pentru ceea ce sunt , nu pentru felul cum arăt.... pentru că nu aveam cine stie ce frumuseţe.

Astăzi aproape orice fată, dacă se machiază putin si işi face părul , îşi pune cateva bijuterii, poate deveni una din fetele de pe copertile atâtor reviste.Astfel, ca multe alte domnisoare, încercam şi eu să atrag atenţia asupra mea, cu tot felul de nimicuri.
Însă Dumnezeu a îngăduit că eu să mă maturizez destul de repede în inţelegerea mersului acestei lumi, astfel m-am pocăit cînd aveam doar 14 ani.
Dintr-odată lumea in care trăiam, mi s-a părut nespus de goală şi fără sens. Îmi eră scârbă de mine, pentru că simţeam că sunt foarte murdară în sufletul meu. Dumnezeu mi-a şters lacrimile pocăinţei şi a pus în mine o inimă nouă, plină de iubirea Lui, învăţându-mă să dăruiesc cât mai mult din această iubire şi celor din jurul meu.
De ,astăzi vă iubesc nespus de mult, chiar dacă nu vă cunosc personal pe toţi. Îmi pasă de faptul că vă puteţi pierde sufletul atât de usor , prin amăgirile acestei lumi. Dacă îmi da-ţi voie, aş vrea în mod deosebit să va spun câte ceva despre acele podoabe, de care vorbeam puţin mai înainte.
Pentru că mă frământă în ultimul timp acest aspect, nu pentru nu l-as înţelege pentru mine, ci pentru că nu stiam cum aş putea explica şi motiva corect altor persoane.

Biblia spune în felul următor:
"Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu." 1 Petru 3:3-4

Acest verset nu interzice categoric purtarea podoabelor,
care pot fi:
bijuteriile, coafatul, îmbrăcămintea, etc. Dar nici nu le încurajează. Mă adresez prin ceea ce spun, la domnişoarele care vin la adunare sau care aleg sa poarte numele de credincioase. Iar tot ce scriu aici, este doar o părere personală care mă rog la Dumnezeu să vă fie spre un real folos.

Eu la cei 14 ani ai mei, gandeam in felul următor: eram conştientă că băieţilor le plac fetele frumoase în exterior. Însă din ce observam, fetele care erau atât de frumoase la exterior, nu prea aveau relaţii de prietenie de durată cu băieţii, probabil pentru că se dovedeau prea pretenţioase, mândre sau mai ştiu eu cum.
Eu in inima mea căutam o dragoste adevărată, imi doream ca tânărul care mă va plăcea , să mă placă în mod deosebit pentru ceea ce-i puteam oferi din inima mea; dragoste statornică, bunătate, credincioşie, şi altele câte mi le dăruise Dumnezeu. De aceea am hotărât că nu voi ieşi niciodată în evidenţă prin podoabele exterioare, ca să nu atrag în zadar pe băieţii care căutau doar aşa ceva.
Aşa că am continuat să-mi trăiesc viaţa, echilibrat din punct de vedere al înfăţiţării mele.
Până când , desigur cineva, care este asăzi sotul meu iubit, a văzut în mine ceea ce mulţi alţi tineri nu puteau vedea.Dumnezeu nu vrea să-ti găsesti astăzi un prieten, de care mâine să rămâi dezamăgită şi plină de lacrimi.

Podoabă voastră cea mai de preţ, dragele mele surioare , este inima voastră plină de bunătate,
este curăţia minţii, dăruirea, slujirea în Dumnezeu.
Solomon, a încercat toate câte se pot încerca în viaţa unui om, a avut tot ce i-a poftit inima, dar până la urmă s-au dovedit a fi toate o deşertăciune şi goană după vânt.

Dacă toate în viaţă, azi sunt şi mâine nu, oare pe ce ar trebui să punem preţ cu adevărat, pe podoaba noastra din afară, care nu ne poate ajuta să ne înfrumuseţăm şi sufletul, sau pe podoaba noastră interioară, căci omul chiar de e urât, dacă are un suflet bun, aceasta îl înfrumuseţează de 10 ori mai mult.

Mai există o vorbă care spune:
"Iubeşte-L p
e Dumnezeu şi fă ce vrei!" Dar oare cum Îl poţi iubi pe Dumnezeu, fără să ţii cont de poruncile Lui, de ceea ce are El pregătit să-ti ofere, fără să ţii seama de părerile Lui.
Dacă vrem să-L iubim pe Dumnezeu, trebuie să trăim în aşa fel, încât să nu fim o pricină de poticnire pentru aproapele nostru, să realizăm că orice miscare a noastra, poate duce la un val de mişcări gresite in viaţa altor persoane.
Iubeşte-L pe Dumnezeu , împodobeşte-ţi viaţa cu El şi cu siguranţă nu vei mai simţi nevoia să încerci să arăţi lumii ceea ce nu eşti de fapt.

Cu multă dragoste şi iertare pentru cele spuse , dacă au supărat pe cineva,
rămâneţi voi înşivă!

Slăvit să fie Domnul!