Ca o cămila prin urechile acului...

De ce Domnul Iisus afirma adesea ca bogatii vor intra cu greu in Împărăţia lui Dumnezeu?

Să vedem mai intâi cam ce inseamnă şi ce face bogăţia:
- bogăţia, bunastarea materială, te face să te simti cineva important, ceea ce contravine principilor si indemnului Duhului Sfânt de a vedea mereu pe altii mai presus decat tine;
- bogăţia îţi dă un sentiment fals al siguranţei;
- bogaţia este o piedică în calea mântuirii şi a uceniciei,pentru că atunci când te crezi cineva , consideri că nu mai ai nevoie de învăţăminte de la alţii;
- bogaţia te indeamnă să crezi că nu mai ai nevoie de Dumnezeu;

Biblia spune:

"Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra."
Matei 6:21

Inima noastră trebuie s-o păzim de toate lucrurile care o tin roabă de materialism, egoism şi răutate. Un credincios trebuie să se cerceteze pe sine insuşi cu multă sinceritate şi să vada de ce anume este legata inima lui, gandurile lui. Este ea legata de bunuri; tine la tot felul de lucruri pieritoare mai mult decat la relatia cu Dumnezeu. Se gandeste mai mult la cele pămanteşti decat la cere cereşti?

Bogăţia si bunăstarea te impiedica să ai o părtaşie profunda cu Dumnezeu, daca esti un credincios. Ea nu te va lasa sa inaintezi, sa cresti in credinta, pentru ca ea, tine sufletul legat de firea lui pământească. Spune Cuvântul lui Dumnezeu:

"Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca? "
Ieremia 17:9

Deci a fi instarit si totodata credincios lui Dumnezeu, este nespus de periculos pentru mantuirea sufletului, deoarece nu ne putem increde in inima noastra, care ne poate insela oricand.

Nici un crestin nu ar trebui sa-si doreasca bogatia sau sa devina bogat. Poate multi ve-ti contrazice aceasta afirmatie, pentru ca pare ceva normal sa iti doresti să traiesti mai bine, nu?
Insa nu trebuie sa nesocotim intelepciunea Cuvantului lui Dumnezeu.

Crezandu-te cineva, prin faptul ca ai ceva mai mult ca altii, vei desconsidera fara sa vrei pe cei ce nu au cat ai tu. Ori nu asta vrea Dumnezeu de la noi.

Urmarirea scopului bogaţiei, are in ea rădăcina totalei instrainari de Dumnezeu.

Si acum, chiar daca nu esti o persoana bogată, si crezi ca acest articol nu ţi se adreseaza, incearca sa-ti pui totuşi cateva intrebari.
- dupa ce tânjeşte inima mea cel mai des?
- cat de mult tin eu la lucrurile mele personale, la "Bogatiile mici, neinsemnate", lucruri valoroase din viata mea? Daca ar fi sa le pierd, sau la mi le fure cineva, cat demult as suferi dupa ele?
- tanjesc eu dupa onoare, prestigiu, putera de a conduce, loc mai inalt, etc?
- daca ar fi sa pun in balantă dorintele spre care aspir zilnic, care dorinte ar predomina in viata mea, cele efemere, placerile pamantesti, sau dorintele care tin de partasia cu Dumnezeu si cu cei ai lui?

A fi sarac, nu inseamna a fi inferior spiritual fata de altii. Dumnezeu a adus Evanghelia in mod deosebit pentru cei saraci, pentru ca inima lor este cel mai fertil pămant unde poate prinde sămânţa Evangheliei. Dumnezeu preţuieste mai mult pe cei saraci, pentru ca ei au inima mai curata si mai dispusa sa se apropie de lucrurile ceresti, spirituale.

Un crestin trebuie sa ceara de la Domnul, sa aiba atat cat ii este strict necesar, daca nu vrea sa-L piarda fara sa-si dea seama pe Dumnezeu din viata lui.

Departeaza de la mine neadevarul si cuvantul mincinos; nu-mi da nici saracie, nici bogatie, da-mi painea care-mi trebuie.Ca nu cumva, in belsug, sa ma lepad de Tine si sa zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, in saracie, sa fur si sa iau in desert Numele Dumnezeului meu.
Proverbe 30:8-9

Sa dam slava şi cinste lui Dumnezeu pentru atât cat avem in viata, pentru ca, fie ca avem de toate , e o binecuvnatre de la El si trebuie sa avem mai multa grija de suflet, fie ca avem strictul necesar sau poate mai putin, sa le luam pe toate ca pe o chemare la cele duhovnicesti, ca sa ne apropiem din ce in ce mai mult de Hristos, Mantuitorul nostru.

Amin.

Cum sa ajungi in Rai...

Slavit sa fie Domnul

Criză de vorbe necesare.....

De cateva zile stau si ma gandesc la un verset, la care meditez, notez, incerc sa gasesc cateva concluzii.

" Stiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi!
Orice om sa fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie"
Iacov 1:19

Nu sunt foarte mulţi oameni care stiu să vorbeasca puţin, atunci când sunt întrebaţi, şi să spună exact ce e nevoie să spună, nimic mai mult.

"Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască."
Proverbe 10:19

Mă întrebam... de ce e nevoie ca un om să fie încet la vorbire? mai ales un om credincios?
Pentru că vorba puţină, dar dreasă bine, înseamnă a avea răbdare, înţelepciune şi pricepere. Dacă te trezeşti demulte ori ca gura ta vorbeşte fără tine, inseamnă ca ai o problemă în a fi stăpân chiar pe tine insăţi.
În cartea Proverbe am regăsit foarte multe versete, care vorbesc despre priceperea si iscusinţa aceasta, de a şti să-ţi "ţii buzele" sau de a inviora sufletul altora, printr-o vorbire înţeleaptă.

Omul care se grăbeşte mereu să spună câte ceva, ca să fie şi el auzit si să se simtă băgat în seamă, poate face multe prostii.
Spune un verset foarte bine, că "şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea" Prov 17:28, dar cred ca nu este cazul să vorbim despre acest aspect, ci mi-aş dori doar să ne gândim foarte bine, cât bine face altora vorbirea noastră sau cat rău poate face ea.

De unde putem învăţă să vorbim ce trebuie şi cum trebuie?
Spunea cineva odată, că atunci cand vrei să spui ceva anume trebuie să înveţi să gândeşti cu o clipită înainte dacă ceea ce urmează sa spui va avea consecinţe bune sau rele. Şi dacă crezi că vor fi rele, atunci fă tot posibilul şi ţine-ţi buzele, stăpâneşte-ti gura, fii stăpân pe propriul tău trup.

A învăţa să spui ce trebuie si când trebuie, ţine foarte mult de dobândirea înţelepciunii. Iar înţeleciunea o putem primi şi învăţa numai de la Dumnezeu, prin viaţa trăită cu El, prin cunoaşterea Cuvântului Său.

Mai este un verset care aş vrea sa-l împărtaşesc cu voi şi poate chiar să mă ajutaţi sa-l înţeleg mai bine decât, cred că l-am inţeles.

"Căci din prisosul inimii vorbeşte gura"
Matei 12:34

Ce inseamnă acest prisos?
Înseamnă surplus de ceva anume, nu?
Şi atunci care ar fi problema acestui surplus? este el bun au rău? Dacă suntem sinceri cu noi, ne putem da seama destul de usor, ca acest surplus, este de obicei răutate, invidie, egoism sau nervozitate. Şi dacă inima noastră mai dă şi pe din afară din acestea , atunci e o problemă.
Ca şi copii ai lui Dumnezeu suntem datori să căutăm să fugim, să scăpăm de acest surplus rău şi să umplem inima cu tot ce este din Dumnezeu, cu gânduri împăciuitoare, multumitoare, altruiste, etc; tot ce inseamnă viaţa în Dumnezeu.

Vorba noastră poate de multe ori chiar ucide, fără să vrem noi acest lucru. Cum? Foarte usor. Vorbeşte cuiva de sus, cu ignoranţă, cu mandrie.
Bârfeşte pe cineva şi fă-l să se simtă un nimic.
Ceartă pe cineva fără motiv, doar aşa ca să te descarci, şi îţi garantez că acel om nu mai are mult şi poate să-şi pună capăt vieţii lui sufleteşti, viselor frumoase, dorinţelor şi nu se ştie dacă şi vieţii lui trupeşti, dacă cumva tocmai in acel moment i s-a umplut paharul amărăciunii.

Concluziile la toate aceste gânduri puteţi să le trageţi fiecare.
Cât de usor mai putem arunca de acum incolo orice vorbă?
Cât de atenţi trebuie să fim cu sufletele din jurul noastru, asupra cărora vrem noi sau nu vrem, avem o influienţă?
Cum să facem să adunăm un surplus bun in inima noastră?
Mai pot bârfi lesne pe cineva, cand stiu ca oricum va afla odata despre aceasta, si că bârfa este un mod de a injosi pe cineva in fata alteia?
Ce ton trebuie să folosesc in cuvintele mele, ca ele să nu afecteze imaginea sau starea persoanei cu care stau de vorba....

Sper ca nu am fost prea plictisitoare pentru voi dragi cititori şi mă rog ca acest articol să vă fie intra-devar de folos in viaţă.

Domnul să vă binecuvinteze.
Slăvit să fie Domnul