27 iun. 2009

Cum poţi deveni un creştin adevărat?

De ce trebuie să fii un creştin adevărat ?

Cu siguranţă fiecare dintre noi avem o impresie dacă nu foarte bună, măcar destul de bună despre noi înşine. Iar când ne spune cineva că trebuie să fim mai buni, respingem sfatul şi ne mulţumim de starea pe care o avem.
Tin să te anunţ dragul meu "om" ca atât tu cât şi eu ne-am nascut păcătoşi, pentru că de la inceputul lumii acesteia, omul nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu, şi păcatul a intrat in noi în fiecare, prin Adam şi Eva. Nu are nici un rost sa îi învinovăţim acum pe ei. Problema există, iar noi trebuie să fim conştienţi ca facem parte din ea. Prin urmare ne naştem deja păcatoşi şi despărţiţi de Dumnezeu.
Bine... acum ai putea pune intrebarea: Şi ce dacă mă nasc aşa, cu ce mă afecteaza aşa de mult acest lucru?
Păcatul nu ne afectează doar aici, pe pământul acesta, el ne afectează o întreagă veşnicie. Viaţa noastră pe pămant este doar o trecere, o pregătire pentru o viaţă veşnică, care poţi s-o petreci in două stări; ori in iad, ori in rai. Am zis anume in două stări deoarece, această veşnicie este continuarea starii tale sufleteşti trăită pe pământ.
Dacă în viaţa ta nu a existat o împăcare cu Dumnezeu, atunci cu sigurantă ai fost mereu plin de griji, de probleme, stresat ca trebuie sa faci numai tu totul, sau ţi-ai petrecut timpul in petreceri de tot f
elul, in betii, discoteci, etc, sau deşi ai incercat sa fii o persoană la locul tău, totuşi nu ai putut simţi eliberarea deplina de păcat a sufletului tău.
Pentru toate aceste stari, dar mai ales pentru neimpăcarea cu Dumnezeu în timpul vieţii noastre, ne este pregătit iadul.


Cuvîntul lui Dumnezeu spune aşa:
"Adevărat vă spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu"
Ioan 3:5


" A te naşte din nou, înseamnă a pune un aluat nou în făina vieţii tale, din care să iasă apoi o frământătură nouă, o viaţă nouă, o făptură nouă, un om nou. O trăire cu totul nouă faţă de cea care fusese înainte, o viaţă cu totul predată lui Dumnezeu, din cea care fusese mai înainte predată cu totul păcatului şi lumii..."
Pr. Iosif Trifa
(Intemeietorul Mişcării Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române)

Nasterea din nou este posibilă numai prin recunoaşterea jertfei Domnului Iisus pentru tine.
Dumnezeu pentru aceasta L-a trimis in lume şi a ingăduit sa fie jertfit, ca o Jertfă vie pe altar, pentru ca prin invierea Lui să poţi invia şi tu şi eu la o viaţa noua fără păcat. La o viaţă cârmuită de Însuşi Dumnezeu.

Acesta fiind primul pas spre salvarea vieţii tale de starea păcătoasă, urmează să faci un legămant cu Dumnezeu.
"Cine face legământ de ascultare şi vieţuire cu Hristos şi îşi ţine acest legământ pănă la moarte, numai acela va primi cununa vieţii ( Raiul) din Mâna cea străpunsă de cuie a dulcelui nostru Mântuitor şi Răscumpărător, Iisus Hristos. Dar cine se leapădă şi îşi calcă hotărîrea şi legământul său, acela va avea parte de lepădare şi de la Hristos" Pr. Iosif Trifa
In Oastea Domnului acest legământ se face in faţa fraţilor din adunare, şi in faţa lui Dumnezeu, ajutându-te să te ţii de el, ştiind că ai această responsabilitate şi promisiune, pe care ai luat-o in faţa tuturor.

Următorul pas care vine de la sine, odată cu schimbarea vieţii tale este sa mărturiseşti ce Ţi-a făcut ţie Domnul. Că ai fost orb, iar acuma vezi( vezi lucrurile cu ochii noi ai sufletului), pentru că cine ajunge să cunoască cu adevărat pe Dumnezeu nu mai poate să tacă, el este umplut de atâta bucurie şi fericire încât trebuie s-o spună şi altora, altfel ar exploda :)

Caută in fiecare zi să citesti din Biblie, care este cartea Vieţii lăsată nouă de Dumnezeu, ca să-L putem cunoaste pe El, ce spune, ce simte, ce doreşte de la noi, etc.

Odată ce acestea s-au petrecut in viaţa ta, va incepe, şi cu siguranţă că incepe şi inainte de a-ţi dori naşterea din nou, - lupta celui rau, a satanei sa-ţi recâştige sufletul. De ce?
Pentru că până acum tu nu L-ai căutat pe Dumnezeu in viaţă, iar satana a stat linistit, ştiind ca drumul tău te duce direct spre împărăţia lui. Dar acum când te vede, că vrei să-ţi schimbi direcţia, înţelegând că până acum ai trăit numai în minciunile satanei, el va incerca cu toate şiretlicurile şi ispitele lui să iţi strice aceste dorinţe şi planuri.
Deci, fii foarte atent. Fără puterea lui Dumnezeu nu vei putea lupta cu satana. Numai atunci cand te rogi Tatalui din Cer, numai atunci satana fuge de tine. Iar acest lucru trebuie sa-l faci cât mai des, sa te rogi, să vorbeşti cu Cel care de acum este Tatăl tău, care te-a nascut la o viaţă noua.

Şi pentru că există şi alti oameni care şi-au dedicat mai mult viaţa lui Dumnezeu, primind darul preoţiei, trebuie să tinem legătură şi cu ei. Pentru că singuri nu putem înţelege multe din încercările şi ispitele pe care ni le trimite cel rău.

O viaţă de mers la biserică nu te poate salva de nimic dacă nu-L cunoşti pe Domnul Iisus in viaţa ta. Cu El toate capătă un rost, toate capătă viaţă, toate lucreaza spre binele tău, chiar si lucrurile rele. Pentru ca prin El moartea este buruită, iar noi suntem împreună biruitori cu Cel ce a biruit-o!

Dumnezeu să te ajute să incepi chiar de azi un nou început în calea pe care mergi.
Domnul toate le-a supus omului pe pămănt, dar este un lucru care nu ne este supus: TIMPUL.
Timpul nu ne stă la dispozitie, ca să ne aştepte să ne hotărâm pentru Dumnezeu .


"...Iată că acum este vremea potrivită, iată acum este ziua Mântuirii"
(2 Corinteni 6:2)



Slăvit sa fie Domnul!


11 comentarii:

Sorin M. spunea...

Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?

Zilele acestea am citit cateva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe ganduri următoarele randuri:

“ Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcia în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decît prin virtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricand, atata vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt îndeplinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă a fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât ţine această proptea a orbirii tale.”

Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Aşa spun majoritatea românilor pe care îi întâlneşti pe stradă. Acum 18 ani, mă uitam la un televizor amărât, alb negru, cum tineretul româniei, striga în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în faţa catedralei din Timişoara;

“ Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci în viaţa mea s-a întâmplat ceva, mi-am dat seama că nu-i deajuns să spun, cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. În viaţa mea a avut loc o schimbare, în viaţa multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic.

Sorin M. spunea...

Intâlneşti astazi oameni care sunt îngrijoraţi doar de bucata de paine şi de confortul familiei, care îşi pierd zilele in dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu le pasă de durerile altora, nu-i frămantă sufletul cu întrebări dezmorţitoare. Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Trist, dar aceştia sunt creştinii zilelor noastre; oameni care au devenit creştini doar pentru că cineva ia dus la biserică şi ia botezat, iar nu prin asumarea conştientă a învăţăturii ortodoxe în viaţa personală. Cea mai înspăimântătoare primejdie pentru toţi creştinii ortodocşi – apostazia – începe să-şi arate primele roade. Apostazia aceasta seamănă într-un fel cu cea a primelor secole creştine, aşa cum apare ea în Istoria Bisericii si în Vieţile Sfinţilor, dar şi în perioada din nainte de revoluţie, pentru că te desparte tot de Hristos, tot de mântuire, tot de Biserică, dar este mult mai periculoasă astăzi. De ce? Apostazia zilelor noastre a îmbrăcat forme noi, „binevoitoare”, „diplomatice”, „umaniste” „drepturile omului”, etc. Cei care au avut de sufeit în perioada din nainte de revoluţie, spun despre comunism: era tiranic, oprimant şi lucrul aceste era vizibil şi-ţi dădea posibilitatea de a identifica duşmanul şi de a te apăra, de a te împotrivii, de a rezista. Dovadă sunt martirii închisorilor comuniste. Astăzi nu mai este aşa. În numele democraţiei, apostazia, este prezentă peste tot, ne pândeşte ca un fur, la şcoală ( a se vedea încercarea de scoatere a Sfintelor Icoane din sala de curs), la locul de muncă şi chiar prin casnicii noştrii, părinţi fraţi şi surori. Nu iartă pe nimeni. Absolut toţi suntem in vizorul ei.

Adevăratul creştin ortodox al zilelor noastre este hărţuit din toate direcţiile. Astăzi nu se mai strigă “ Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”, se strigă altceva. Oare pentru ce s-a întrupat, răstignit şi înviat Domnul Iisus? Pentru confortul nostru, pentru mărirea salariilor pe care să le cheltuim pe lucruri trecătoare?! Orice drept măritor creştin ortodox ştie că nu.

Ceea ce este şi mai trist, este că omul zilellor noastre nu mai sesizează că a păcătuit în faţa lui Dumnezeu, că a călcat poruncile Bisericii şi ale Mântuitorului Hristos, săvarşeşte păcatul şi apoi, nepăsător se bucură mai departe de viaţă fără frământări şi mustrări de conştiinţă.

Sorin M. spunea...

Părintele Paisie Aghioritul numea lumea de astăzi “Generaţia nepăsării”, zicând că “nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte”

Într-adevăr datorită nepăsării astăzi asistăm la multiple lepădări; lepădări de dragoste pentru semenii noştrii, lepădări de curaj, lepădări de dreptate, lepădări de adevăr, lepădări de credinţă, lepădări de Biserică. Sfantul părinte Ignatie Briancianinov spune: “ In vremurile din urmă oamenii vor cădea din duh in trup, din vieţuirea cea duhovnicească în vieţuirea cea trupească. Vor uita cu desăvarşire de cer şi de veşnicie. Se vor ocupa întru totul de organizarea treburilor pămanteşti, vor căuta să-şi facă o societate şi un trai perfetc pe lume. Vor căuta să aducă raiul pe pământ. Şi-n lumea asta vor uita cu desăvarşire de Dumnezeu Îşi vor satisface poftele în cea mai mare parte a lor...”

Dacă asistăm astăzi la atatea lepădări, acestea nu se datorează numai lor, celor ce s-au lepădat, ci în mare măsura, cred, şi acelora care puşi să fie călăuză, au iubit greşit pe Dumnezeu şi nu au dat exemplu de trăire cu Hristos. Cineva îmi spunea că a ascultat o caseta cu predica unui fost preot ce a trecut la baprişti şi că în aceea predică respectivul mărturisea că până nu a trecut la baptişti, fuma, înjura şi făcuse multe grozăvii. Cine era de vină pentru toate acestea? Binenţeles, Ortodoxia. Poate că am păcătuit, dar mi-am zis: “Bine că a plecat”. Ortodoxia noastră, cu adevărat, astăzi este supusă unui tir teribil care loveşte în ea

Deci a spune doar “Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox” nu-i deajuns.

A fi creştin ortodox înseamnă a gandi potrivit cu învăţătura dreaptă, a respecta Cuvantul lui Dumnezeu şi al lăuda pe Dumnezeu potrivit învăţăturii sănătoase. A fi creştin ortodox, înseamnă a fi căutător de Hristos şi de fraţi.

“Dar nu este uşoară această slujbă. Greutăţile ei ni le arată şi istoria lui Iosif. Iosif a căutat pe fraţii săi, dar ce s-a întamplat cand i-a aflat? Fraţii l-au întampinat de departe cu batjocuri, strigand:”Iată vine visătorul” (Facerea 37,19) Aşa se întâamplă – şi se va întâmpla – şi cu noi. Pe căutătorii de fraţi, lumea şi oamenii cei lumeşti îi întâmpină cu batjocuri. Când te apropii de oamenii cei lumeştii cu chemările mântuirii, de departe te întâmpină cu batjocuri ca acestea: Iată vine „pocăitul”!....iată vine iar ”sfântul acela” …” ( din cartea “Ce este Oastea Domnului” de Părintele Iosif Trifa )

Dragul meu, poate că nu am reuşit să mă fac înţeles, poate că ţi se va părea că am fost părtinitor, dar nu uita: Nu-i deajuns să spunem;” Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox.”, dar în acelaş timp să mergem la Biserică doar la Paşti şi la Crăciun.

“Uită-te în jurul tău şi cântăreşte ceea ce vezi, dar nu te grăbii, chiar dacă va trebui să “ratezi” o zi de distracţie...... Prea mulţi dintre noi am zidit câte un dumnezeu pe care îl purtăm cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata să ne ierte tot ce facem, căruia nu trebuie să te rogi niciodată, care nu-ţi cere să posteşti, care îţi acceptă cu stoicism toate patimile şi toate mizeriile tale....” ( Monahul Neofit – Rugăciuni către tineri)

Miriam spunea...

Alina, iată o poezie în dar pentru minunatul tău răspuns la întrebarea ,,Cât de importantă este o îmbrăţişare?"

( 25 iunie 2009, dorind a vă îmbrăţişa cu căldura întregii mele fiinţe....)

Dor de îmbrăţişare

Aş vrea să am braţe de floare
Să vă pot atinge uşor inima
c-o-mbrăţişare de miresme,
şi cu-o atingere de petale...

Aş vrea să am braţe de lumină
Să vă pot îmbrăţişa privirea
Cu-o rază duioasă de iubire
Sau cu-un curcubeu de dor.

Aş vrea să am braţe de izvoare
Să vă pot cuprinde tâmpla fierbinte
Cu unda răcoroasă a dimineţii
În care strălucesc oglinzi de cer...

Aş vrea să am braţe de copil
Să vă pot cuprinde braţul vostru
Ca un vlăstar fraged alipit strâns
De viţa ce-şi aşteaptă rodul...

Aş vrea să am şi pentru voi
braţe de mamă sau de tată,
sau de soră mai mare
Să vă pot strânge la piept
Până când inimile vor cânta
În aceeaşi măsură a iubirii
Şi-n acelaşi ritm de dor...

Aş vrea să vă pot cuprinde lin
În braţele rugăciunii de seară
Şi să duc tot suspinul vostru ,
Şi tot geamătul însingurat
Mai sus de norii grei şi trişti ...

Aş vrea să am braţe de înger
Cu praf de stele pe aripi sidefii
Să vă pot purta în zbor legănat
În imbrăţişări albe nesfârşite.

Aş vrea să am braţe de Cer,
Braţe divine de Tată înduioşat
Şi privire blândă, iertătoare,
să vă pot îmbrăţişa tandru
când veţi păşi pe pragul Veşnciei...

Dar, nu am decât aceste braţe
Ce tremură la gândul atingerii...
Cu-acestea aş vrea să vă dăruiesc
Îmbrăţişarea prieteniei dintre inimi,
Vouă, celor ce-mi sunteţi aproapele meu,
Căruia i-am destăinuit prin vers
Sau prin lacrimi şi tăceri
parte din sufletu-mi fremâtând de dor.

Primiţi această atingere ca de zefir
A îmbrăţişării mele de poem ...

PS. Pe blogul meu te aşteaptă şi o imagine frumoasă pe care ţi-o dăruiesc! :)

Alina Tanase spunea...

Vamultumesc mult pentru comentariile frumoase si implinitoare.
Multumesc si pentru imaginea frumoasa Mariana, va imbratisez cu dor si eu >:D<

Cazacu Gheorghe spunea...

Scopul vieţii omului nu este convertirea neamurilor, ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dobândeşte pe Duhul cel Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui.

Imaginaţia este puntea dracilor către minte şi apoi către suflet.

Este mai de folos ca toată viaţa ta să-ţi cercetezi şi să-ţi plângi păcatele decât să stai de vorbă cu îngerii.

Si nu numai dar va invit si pe; www.fratelesuferintei.blogspot.com

Doamne Ajuta!

CAZACU GHEORGHE spunea...

Cu Siguranta ati dai seama ca esti pacatos.

Chiar acum , ori unde ai fii, pocaindu-te , indreapta-ti inima spre Dumnezeu in rugaciune .
In Luca 18:13, pacatosul s-a rugat: "Doamne, ai mila de mine pacatosul." Spune-i lui Dumnezeu ca recunosti ca ai pacatuit.

Spune-i ca crezi ca Iisus a fost inlocuitorul tau murind pe cruce. Spune-i ca crezi ca suferinta, moartea, ingroparea si invierea Sa au fost pentru tine. Cere-i lui Iisus sa fie Mantuitorul si Domnul Tau din acest moment. Multumeste-i pentru ca ti-a iertat pacatele, multumeste-i pentru darul mantuirii si al vietii vesnice. Ia-l pe Dumnezeu pe cuvant si crezi in mantuirea Sa, prin credinta! Crede si vei fii mantuit. Nici o biserica, nici o religie si nici o fapta buna nu te poate mantui.


TINE MINTE : Doar Dumnezeu mantuieste! In totalitate! Planul lui Dumnezeu pentru mantuire este acesta: Esti pacatos. De aceea, daca nu crezi in Iisus, care a murit in locul Tau, vei petrece vesnicia in Iad. Daca crezi in El ca Mantuitorul care a fost rastignit, ingropat si inviat pentru tine, primesti iertarea tuturor pacatelor tale si darul Sau de mantuire vesnica prin credinta. Daca ai acceptat planul lui Dumnezeu pentru tine, poti fi sigur ca acum esti mantuit!!! (1 Ioan 5:13).

Publicat de: DIACON .GHEORGHE CAZACU

Alina Tanase spunea...

Multumesc mult parinte pentru interventie. Sa dea Dumnezeu sa ajungem cat mai multi in raiul lui Dumnezeu, sa scapam de tot ce este rau si păcătos din viata noastra.

Slavit sa fie Domnul!

Miriam spunea...

Iată o altă întrebare care mă frământă: ,,Cât de importantă este privirea în relaţii?" Dacă ai un răspuns, te aştept aici cu mult dor în privire :)
http://psalmdedor.blogspot.com/2009/06/cat-de-importanta-este-privirea-in.html

Miriam spunea...

Alina, te aşteaptă un dar aici http://psalmdedor.blogspot.com/2009/07/dor-de-priviredaruri-pentru-voi.html, pentru minunatul răspuns dat la întrebarea ,,Cât de importantă e ste privirea într-o relaţie?"
Iar mâine, o altă surpriză...,,diamante" :)

CAZACU GHEORGHE spunea...

Când ma ajuti
Sa descifrez dileme,
Sa rezolv ale vietii
Întortocheate probleme
Si când ma conduci
Spre vesnicie.
Da, de la Tine sunt toate
Ce ne da vieti-a socoate.
De la Tine-i iubirea,
De la Tine-i speranta,
De la Tine mi-e viata
Si de la Tine mi-e soarta.
Ai zidit cu ea familia mea,
În care esti Tu lacrima,
Mustrarea si mângaierea,
În care esti Tu bucuria si fericirea.
Stii si tu, sora, ori frate,
Fiecare stie, ca doar Iisus este Calea,
Adevarul, cu El biruinta,
Ca doar în El e povata
Care ne da bucuria si Viata
Traita-n credinta si-n pocainta.
De-aceea, Doamne, îti multumesc fierbinte,

Doamne Ajuta!†