12 feb. 2009

De dragul Părintelui Iosif Trifa


Pentru tinerii nostri dragi!
şi nu numai...

Ne adresăm tocmai vouă, pentru că se spune tot mai mult că voi sunteţi viitorul Oastei Domnului şi în voi găsim speranţă şi nădejde pentru viitor.

Aţi auzit de mai multe ori discuţii despre problemele de astăzi, şi nu numai de astăzi, ale Oastei Domnului. Ştim că vă pasă cât de puţin de toate acestea, pentru că majoritatea proveniţi dintr-o familie care l-a cunoscut pe Dumnezeu, aici în Oastea Domnului, şi cu siguranţă sunteţi o parte activă în aceasta Mişcare Sfântă, din Biserica noastră Ortodoxă. De aceea acest mesaj este exact pentru voi, dragii nostri frati tânări, şi nu numai!


Astăzi, poate mai mult ca niciodată Mişcarea de trezire duhovnicească, Oastea Domnului, are nevoie de luptători curajoşi şi uniţi în lupta împotriva duhurilor rele care stăpânesc pământul. Aceasta mişcare a făcut minunea Naşterii din Dumnezeu, a zeci de mii (poate sute de mii) de suflete, timp de peste 86 de ani, de la 1 ianuarie 1923. Cum s-a reuşit acest lucru? Dacă cercetăm bine scrierile înaintaşilor vedem Credinţă, Dragoste, Jertfă şi Unitate. Din păcate, astăzi aceste virtuţii par a fi înăbuşite, în cei mai mulţi dintre noi, de păcatele lumii moderne: comoditate, indiferenţă, răcirea dragostei de fraţi, slăbire în râvna Credinţei , etc.


Vă propunem o temă de meditaţie:


Vă doriţi o Oaste a lui Dumnezeu unită în aceeaşi credinţă şi învăţătură, în aceeaşi luptă împotriva păcatului?


Dacă da, atunci trebuie să fiţi conştienţi, că dorinţa voastră va pune legiuni întregi ale satanei să vă facă să vă schimbiaţi părerea, să vă descurajeze, pentru că nu este deloc pe placul lui să piardă atâtea suflete din iad.

Deci va fi o luptă! Nu va fi uşor! Dar nu descurajaţi!


Sfânta Scriptura ne spune că aceasta luptă a fost odată câştigată de Domnul Iisus prin jertfa de pe Gologota, atunci când a ales să moară pentru noi toţi, ca să putem avea Viaţă Veşnică!

O să întrebaţi acum, de ce mai trebuie să luptăm şi noi, dacă lupta a fost deja câştigată? O întrebare foarte bună!

Cu toate că a fost învins, satana nu a renunţat să lupte pentru fiecare în parte dintre sufletele oamenilor, el mereu încearcă să ademenească şi să înşele chiar şi pe oamenii lui Dumnezeu. Dar Sfânta Scriptură ne spune că noi, devenind una cu Hristos, suntem ca şi biruitori ai satanei, pentru că şi El a fost şi este biruitor.

Părintele Iosif Trifa spune în „Ce este Oastea Domnului” că cel rău trebuie biruit a doua oară, de fiecare dintre noi! Avem de dus o luptă zilnică şi grea împotriva neîncetatelor ispite şi săgeţi ale celui rău, care ne apar în cale. Dar mângâierea şi bucuria noastră este că Îl avem ca sprijin pe Însuşi Împăratul Împăraţilor, Creatorul nostru, prin Duhul Sfânt.


Oastea Domnului, are nevoie de voi să intraţi în lupta aceasta, cu toata dragostea şi cu toată sinceritatea pe care o aveţi faţă de Dumnezeu!


Unitatea în luptă este esenţială. Din păcate, satana tocmai aici atacă cel mai mult Oastea lui Dumnezeu. Se ştie bine că prin dezbinare o armată slăbeşte în forţă. Dacă vrei să câştigi o luptă cu un duşman, dezbină-i armata în cel puţin două cete, iar ei, neînţelegându-se, nu peste mult timp, vor renunţa la lupta pentru Ţelul Sfânt.


Sfânta Scriptură spune că dezbinarea între fraţi, certurile de partide, fapte ale firii pământeşti, sunt o urâciune în faţa lui Dumnezeu (Galateni 5:20, Proverbe 6:19). Şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri... Dar pe lângă aceasta, vedem că suntem mult mai slabi atunci când luptăm unul împotriva altuia, în loc să luptăm împreună contra aceluiaşi potrivnic. Consumăm inutil energiile noastre pe nimicuri nedemne de numele de urmaşi ai lui Hristos...


Fraţi iubiţi,

Sunteţi conştienţi că între ostaşii Domnului, astăzi, sunt multe lucruri care îi dezbină. Poate chiar nu sunteţi de acord cu multe lucruri. Dar gândiţi-vă, dacă aceste divergenţe (care se pot totuşi rezolva în timp, cu ajutorul rugăciunii către Dumnezeu şi atitudinii sinceră faţă de fraţi), merită să fie puse mai presus decât unitatea luptei Oastei Domnului!

Vă chemăm astăzi la un DA! hotărât pentru Dumnezeu şi pentru lupta împreună împotriva păcatelor care dezbină Oastea Domnului, cea menită să nască încă(!) mii de suflete pentru Hristos!


Dorim oare să facem parte din planul distrugător al satanei, sau vrem să fim ostaşi ai păcii?

Dacă alegi lupta duhovnicească, atunci "fii pe placul Celui ce te-a înscris la Oaste," aşa cum spune Sf. Ap. Pavel, în Epistola către Timotei Cap. 2, versetul 4. Leapădă orgoliu tău, Eul tău, lasă indiferenţa şi dezbinarea! Nu mai fi în „altă tabără”, vino în “tabara lui Hristos” vino în „tabăra” Oastei Domului, cea care a fost de la început! Începe cu o hotărâre şi un legământ (sau reînnoieşte-l!) şi fii pildă aproapelui tău, în credincioşie, dragoste, jertfă şi unitate! Să lăsăm la o parte orgoliile pe care satana le-a stârnit între noi sau între părinţii noştri şi să ne unim în lupta duhovnicească, ca să câştigăm cât mai multe suflete scumpe pentru Veşnicie.


Nici unul dintre noi să nu se piardă! Aceasta e singura “unitate” pe care o dorim. Unitate sub steagul Oastei Domnului celei dintâi, în dragoste, în adevăr şi în învăţătura înaintaşilor! Aşa îi vom cinsti pe ei şi aşa ne facem vrednici de Lucrarea Sfântă şi de Împăraţia Cerurilor!


Scriam mai sus că cel rău va face tot ce-i stă în putere să vă facă să-vă schimbaţi hotărîrea de a-L sluji pe Domnul. Ascultaţi atunci de glasul Conştiinţei, vocea şi darul lui Dumnezeu în fiinţele voastre, rugaţi-vă cu toată sinceritatea înaintea Domnului şi cautaţi părtăşia şi îndrumarea fraţilor. Cautaţi să înţelegeţi şi să trăiţi ceea ce a vrut Părintele Iosif şi fratele Traian să facem, încă la începuturile acestei Mişcări. Cautaţi să înţelegeţi rosturile ei şi puterea ei de Mântuire, prin Hristos Domnul nostru.


Nu va fi uşor, dar răsplata va fi mare, fraţi iubiţi şi surori dragi! Bucuria noastră şi a înaintaşilor noştri va fi însă deplină! Curaj, dragii sufletului nostru! Domnul să ne însoţească şi să ne întărească!

Sorin si Alina Tanase


Conştiinţa unităţii cu toţi fraţii tăi de-un gând
Să trăiască-n tine-aprinsă până inima bătând,

Pîinea ta, viaţa însăşi, jertfa pe-ale luptei c
ăi
Nu-s nimic pe lângă preţul unităţii cu ai tăi.


Pentru unitate luptă, rabdă şi jertfeşte tot,
Unitatea şi credinţa, toate-nving şi toate pot;

Fără ele nici izbândă, nici rodire, nici har nu-i;

Dumnezeu stă numai unde-i unitate între-ai Lui.


Nu-ţi permite-nvăţătură diferită de ai tăi,
Nici părere dezbinată, nici umblare pe-alte căi,
Nici cuvinte, nici prieteni, nici nimic din ce nu ţin
Fraţii tăi cu care una trebuie să fii deplin.


Pentru dragul unităţii luptă-te să ai oricând
Cu ai tăi acelaşi cuget, crez, şi inimă, şi gînd.
Dacă Dumnezeu aceeaşi cale v-a lăsat s-aveţi,
Conştiinţa părtăşiei să vă fie mai de preţ.


Traian Dorz

Slavit sa fie Domnul!

5 comentarii:

Sorin M. spunea...

Acum după 71 de ani de la trecerea în veşnicie a părintelui Iosif, noi cei de astăzi strângem roadele jertfei sale. Roadele acestea trebuie să ne amintească de el, lucrătorul trăieşte prin lucrarea pe care a iniţiat-o iar ea, lucrarea Oastei Domnului, datorită jertfelniciei lucrătorului.
"Trăieşe-n veac cel soţ cu altarul!..." Dacă noi cei de astăzi nu am avut parte sau nu am avut harul de a suferi ca şi el, să nu uităm de mormântul şi recunoştinţa ce trebuie să i-o dăm celui ce ne este părinte sufletesc pentru că ne-a născut la o viaţă nouă în Hristos.
Pe mormântul părintelui florile recunoştinţei şi lacrimile pocăinţei să nu se usuce niciodată. Floarea de care vorbea părintele Iosif să ne însoţească la mormântul său, nu este şi nu poate fi alta decât viaţa noastră predată în mâna Domnului Iisus. Cântarea , nu este şi nu poate fi alta decât cea nouă la care ia parte şi cetele îngerilor. Iar lacrima, este lacrima pocăinţei şi a recunoştinţei faţă de dragostea cea mare a lui Dumnezeu.

Alina Tanase spunea...

Fr.Sorin eu nu as mai avea ceva de adaugat la ce ai scris tu, doar ca imi doresc enorm de mult o Oaste a lui Dumnezeu aici pe pamant, Unita, Biruitoare, Marturisitoare a puterii lui Dumnezeu prin credinta ei. Dar poate asa va fi numai Dincolo, in Cerul Slavei!

Slavit sa fie Domnul!

Anonim spunea...

Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!

Anonim spunea...

[b]Party Poker Spring Bonus Code ! USE CODE: pibonus325 on your first deposit and get free 325 euros![/b]

Besides the big bonus, will also be eligible to play in an exclusive private monthly $ 6000 Freeroll!
These freerolls are open to anyone who has signed for Party Poker Poker and play with some points at least 100 games in the previous calendar month.
The freeroll will be held monthly on the 3rd Saturday at 3 pm EST.
This means that if he wins 100th match points in November, having the opportunity to play in the $ 6000 freeroll held December 3 Saturday.
The freeroll will be available each month – indefinitely. This is a great value for all players Poker-infos.com Party Poker.

Anonim spunea...

SPRE ŢARA DRAGOSTEI…

De sus, mereu de pe Golgota,
Isus, Nevinovatul Miel,
ne cheamă ne-ncetat din cuie
mai sus spre El,
în sus, la El.

Şi nu e întrebare frate
cu care ceată te-ai suit,
dacă-ai putut ajunge-acolo:
Eşti mântuit,
Eşti mântuit.

Cu cât ne vom lăsa de Domnul
spre Culmea Dragostei urcaţi,
cu-atâta vom vedea mai bine,
că-n El suntem cu toţii fraţi.

Căci toţi L-avem pe El Nădejde
câţi Golgota avem ca Ţel,
- Cu cât iubim mai mult, cu-atâta,
ne contopim mai mult cu El.

Copii Răului în lume,
cu toţii sunt ca nişte fraţi,
- De ce noi fiii Jertfei Sfinte
să fim aşa de dezbinaţi?

Să ne unim!



- Un gând şi-un suflet,
aprinşi de-o Dragoste să fim,
să-ncepem de aici frăţia
Cerescului Ierusalim.

O, haideţi să-L avem cu toţii,
ca Ţintă
numai pe Isus
şi Una toţi
cântând
să mergem

Spre Ţara Dragostei de Sus...

Slăvit să fie Domnul!