Durere pentru suflet...

"Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire , şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos."
Efeseni 4:31-32

Când într-o familie nu se înţeleg fraţii între ei, ce este de făcut?
Dacă nici unul dintre ei nu caută înţelepciunea şi dragostea unde se ajunge?
Fiecare pretinde ca este drept şi aşa cum gândeşte el e cel mai bine. Nici unul nu mai caută să îndrepte relţia dintre ei, rugându-se cu lacrimi de durere şi sfâşiere. Toţi cad in vârtejul învinuirilor, a căutării drepturilor sale, a apărării adevărului, uitând de cel mai important lucru care i-ar putea ajuta - Iertarea şi Dragostea.

În zilele noastre asistăm la numeroase astfel de neînţelegeri între fraţi, în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi din păcate chiar şi eu şi multi alţii asistă la numeroase astfel de neînţelegeri, care nu mai au capăt, pentru că s-a uitat demult de Dragoste şi Iertare.

Îndrăznesc să spun aceste lucruri petru că, cred din toată inima, că atunci când doi fraţi ajung să se certe, înseamna că nici unul din ei nu-şi doreşte cu adevărat să se împace.
Nici unul din ei nu face destul pentru a nu mai exista problema. Dacă macar unul ar plange cu amar pentru problema lor şi ar ierta, şi ar iubi cu adevărat, cu siguranţa Domnul ar gasi o cale de zerolvare pentru problema lor.

Dar noi nu mai veghem la felul nostru de viaţă. Lăsăm amărăciunea, iuţimea, clevetirea,
răutatea să ne cumprindă sufletul...şi nu mai avem loc de dragoste. Nu mai avem de fapt putere de a ne iubi pentru că am lasat păcatul să ne cuprindă pas cu pas.

Unde s-a uitat Dragostea şi Iertarea, acolo nu mai este nici bucurie, nici sinceritate, nici inimă împăcată. Acolo rămâne totul gol, totul neîmplinit. Acolo rămâne doar forma dar nu mai este conţinut. Fără Dragoste nu există nimic bun. Iar scaunele rămân goale în urmă dezbinărilor.

Stiu că unii spun ca e vorba de păstrarea Adevărului şi că nu se poate merge înainte atunci când celălalt frate vine cu un alt adevăr, şi sunt perfect de acord cu asta.
DAR, pentru mine exista un mare "DAR".

Atunci când problema nu se rezolva nici cum, înseamnă că nu am făcut destul pentru ca ea să nu mai existe.
Niciodată nu iubim destul,
nu iertăm destul,
nu ne dorim destul,
nu plângem destul,
nu ne doare destul de mult problema, ca ea să poată fi rezolvată.

Şi orice mi-aţi spune, asta am să cred întotdeauna.
Despărţirea dintre fraţi este atât de dureroasă, încât nu mai am poftă nici de mâncare, nici de somn, nici de nimic. Mă inteb cum oare pot unii trata acest lucru atât de usor, cu aşa rece raţionament?
Pun greşelile omeneşti înaintea fiinţei dumnezeieşti, înaintea iertării, înaintea importanţei unităţii unei adunări, înaintea problemelor sufleteşti ale celorlaţi care asistă la tot felul de înţepături....

Aş vrea să pot schimba ceva, dar nu pot decât să plag de durere, să sufăr în tăcere, fără drept de cuvânt în faţa celor care hotărăsc pentru alţii.

Cu adâncă durere închei aceste rânduri, şi mă rog ca Domnul să oprească dezbinările dintre farţi. Învaţă-ne Doamne ce e Dragostea şi Iertarea fără de care nu putem şti nici ce este Adevărul!

Doamne miluieşte-ne pre noi !
Amin.